Iaşi: Încă o persoană a murit din cauza virusului gripal

Data publicării: 17-02-2018

Un bărbat în vârstă de 28 de ani a murit vineri la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, acesta fiind al nouălea caz de deces înregistrat în judeţ din cauza virusului gripal.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, Iosep Gabriel, a declarat jurnaliştilor că bărbatul nu era vaccinat.

"Nu avea alte probleme de sănătate. Prezentarea la spital a fost foarte tardivă. Boala era foarte, foarte avansată. Noi l-am intubat imediat ce a ajuns pe secţie. Locuia în condiţii precare, locuinţă neîncălzită, era aproape un caz social. Nu era obez, nu avea diabet. Din păcate nu am reuşit să-l salvăm. A murit azi dimineaţă la ora 05,00", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi.
Sursa: Agerpres, 17-02-2018, Vizualizari 167
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.