Iaşi: Studenţii medicinişti au învăţat de la SMURD şi ISU cum să intervină în cazul unui accident rutier

Data publicării: 19-05-2018

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T Popa" din Iaşi au simulat, vineri, alături de salvatorii de la SMURD şi ISU, intervenţia în cazul unui accident rutier.

La exerciţiul organizat în cadrul proiectului naţional Road Safety, pe esplanada din cadrul UMF Iaşi, au fost prezente echipaje de intervenţie ale UPU-SMURD, ale Poliţiei Rutiere, Jandarmeriei şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi.

Potrivit scenariului, în timpul unui accident rutier, o maşină a lovit mai multe persoane care circulau regulamentar pe trotuar. La rândul lor, cei din maşină au suferit răni grave la nivelul mâinilor, picioarelor şi corpului. Pentru scoaterea "victimelor" din maşina avariată a fost nevoie de descarcerare şi transportarea lor către Unitatea de Primiri Urgenţe.

" A fost o activitate de învăţare pentru mai multe niveluri de profesionişti în urgenţă. Pe de o parte, proiectul Road Safety al studenţilor medicinişti, pe de altă parte rezidenţii care se pregătesc pentru atestatul de medicină de urgenţă. Am colaborat cu ISU, cu Inspectoratul de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie Iaşi, ca într-o activitate reală. Am desfăşurat activităţi de prim ajutor, continuând cu suport vital avansat al victimelor traumatizate, descarcerare şi preluarea pacienţilor, triajul la locul incidentului, transportul la spital cu ajutorul maşinilor de victime multiple şi maşinile de terapie intensivă. Au participat echipajele stabile ISU, SMURD Iaşi, dar şi cei aflaţi în proces de învăţare", a declarat coordonatorul UPU - SMURD Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu.

Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este de a ajuta atât studenţii, cât şi publicul larg, să conştientizeze gravitatea unui accident rutier, de a-i informa cu privire la măsurile de prevenţie ce pot fi adoptate în trafic şi de a-i învăţa cum este corect să reacţioneze în situaţia în care vor fi martorii unui astfel de incident.
Sursa: Agerpres, 19-05-2018, Vizualizari 295
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.