Încă un mit despre vaccinare demontat

©

Autor:

Încă un mit despre vaccinare demontat
Unul dintre argumentele din repertoriul celor care sunt împotriva vaccinării este acela că mai multe vaccinuri administrate în același timp, sau la diatanță scurtă ar putea fi copleșitor pentru imunitatea unui copil mic, făcându-l vulnerabil la infecții. Pentru un părinte îngrijorat de sănătatea celui mic și care nu are cunoștințe medicale, această rațiune ar putea părea justă.

Adevărul este că sunt mai multe cercetări care dovedesc că nu așa stau lucrurile, iar acum un nou studiu oferă dovezi în plus. Concluzia cercetătorilor este că copiii care primesc mai multe vaccinuri la o vârstă fragedă nu sunt mai predispuși la îmbolnăvire decât copiii care nu sunt vaccinați.

Studiul a fost publicat în revista Journal of the American Medical Association.

Cercetătorii de la Kaiser Permanente au examinat 1.000 de copii între doi și patru ani, pe o perioadă de 12 ani, urmărind infectarea cu boli pentur care cei mici nu fuseseră vaccinați. Rezultatele nu au arătat diferențe semnificative în rata infecțiilor la copiii care au primit mai multe vaccinuri în scurt timp, fața de copiii la care nu a fost așa.

„Este normal ca părinții să aibă întrebări și să fie îngrijorați vis-a-vis de siguranța vaccinării, însă acest studiu a arătat că vaccinarea nu face sistemul imunitar să fie mai vulnerabil la infecții. Părinții care încă au ezitări ar trebui să discute cu medicii de familie sau pediatri. Vaccinarea protejează nu doar un copil, ci întreaga comunitate, inclusiv copiii care ar putea fi mai vulnerabili la boli ce pot fi prevenite”, a declarat Dr. pediatru Matthew F. Daley, coautor al studiului.

Aflați mai multe despre vaccinarea copiilor și adulților, mituri și controverse

Sursa: IFLScience, MedicalXpress

Data actualizare: 08-03-2018 | creare: 08-03-2018 | Vizite: 861
Bibliografie
Another Myth About Cumulative Childhood Vaccinations Is Busted, link: https://www.iflscience.com/health-and-medicine/another-myth-about-cumulative-childhood-vaccinations-is-busted/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum