Incepand de anul viitor, se va organiza examen de rezidentiat pe post, a afirmat ministrul Nicolaescu

Data publicării: 09-10-2007

Incepand cu anul viitor, vor exista locuri pentru rezidentiat pe post, pentru a asigura medici pentru specialitatile deficitare si, mai ales, pentru localitatile deficitare, a anuntat, marti, ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu, intr-o conferinta de presa.
    Nicolaescu a subliniat ca rezidentiatul pe post este o optiune personala si nu o obligatie. Acest tip de rezidentiat implica anumite drepturi, dar si obligatii.
    Eugen Nicolaescu a explicat ca medicii care opteaza sa dea examen de rezidentiat pe post urmeaza sa ocupe, dupa terminarea rezidentiatului, postul respectiv. Astfel, de pilda, pentru anestezie-terapie intensiva, rezidentiatul presupune cinci ani de pregatire. Dupa terminarea rezidentiatului, cel care a optat pentru acest post este obligat sa lucreze cinci ani in postul pentru care a optat.
    Unitatea sanitara il asteapta sa-si termine pregatirea si, dupa rezidentiat, sa-si ocupe locul de munca.
    Ceilalti medici, care sustin rezidentiatul obisnuit, dupa terminarea acestuia trebuie sa sustina concurs pentru posturile libere care vor fi scoase de unitatile sanitare. Daca nu exista nici o optiune de rezidentiat pe post, posturile se scot la concurs.
    Eugen Nicolaescu a evidentiat ca prevederea nu este noua, una asemanatoare a existat in 2001 si a fost extinsa de la zonele defavorizate, cum era initial, in mai multe zone care au nevoie de medici.
    Ministrul Sanatatii a accentuat ca "nimeni nu ii leaga de glie" pe medicii rezidenti. "Aceasta masura este luata pentru a asigura asistenta medicala de calitate in mediul urban  si mai ales rural, iar in acest scop examenul de rezidentiat va fi organizat pe centre regionale ale Ministerului Sanatatii Publice si Universitatilor de Medicina si Farmacie", a ami spus ministrul.
    El a adaugat ca au fost luate unele masuri si pentru medicii care au sustinut examenul de rezidentiat si nu l-au promovat. Acestia vor putea lucra trei ani in spitale, sub conducerea unui profesor universitar, si vor fi platiti ca medici rezidenti, urmand ca in acest interval sa sustina examenul de rezidentiat.
    Eugen Nicolaescu a spus ca toate aceste masuri urmaresc sa nu mai existe someri printre medici sau ca medicii sa fie obligati sa aleaga alte meserii.
    Ministerul Sanatatii a declarat ca din 2007, a inceput cel mai mare program de investitii in infrastructura pentru sanatate, pentru aparatura de inalta performanta, astfel incat sa ofere conditii corespunzatoare de munca medicilor. El a recunoscut ca nimeni nu contesta faptul ca salariile nu sunt la nivelul asteptat, dar primii beneficiari ai reformei in sanatate au fost medicii rezidenti din anii I si II, care de la 1 ianuarie 2007, au avut cea mai mare crestere salariala din Romania, de peste 40%. Salarizarea pentru restul personalului din sistemul de sanatate a fost majorata in acest an cu pana la 60%, a mai spus Nicolaescu.
    "Gandim un proiect de lege prin care medicul sa fie platit in functie de performanta", a subliniat ministrul. Proiectul se afla in faza avansata, a fost deja supus dezbaterii publice, iar prin acest proiect se realizeaza posibilitatea majorarii salariilor de baza ale medicilor cu pana la 50%. In situatia in care unitatea realizeaza si alte venituri,  alte decat cele provenite din contractul incheiat cu Casa de Asigurari de Sanatate, salariile de baza ale medicilor pot fi majorate pana la 100%, a precizat ministrul.
Sursa: Rompres, 09-10-2007, Vizualizari 1328
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.