Incercari de infiintare a unei structuri de tipul SMURD

Data publicării: 06-03-2007

 Miercurea Ciuc /Rompres/ - Mai multe comune din nordul judetului Harghita intentioneaza sa infiinteze o structura de tipul Serviciului de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD), transmite corespondentul ROMPRES.

Anuntul a fost facut marti, de prefectul Harghitei, Constantin Strujan, care a facut un apel, alaturi de colegii lui din tara, pentru ca cetatenii sa depuna 2% din impozit in contul Fundatiei pentru SMURD.

Reprezentantul Guvernului in teritoriu a afirmat ca mai multe consilii locale din zona de nord a Harghitei s-au asociat si vor achizitiona o masina performanta de interventii, urmand ca si personalul sa participe la cursuri de perfectionare. Strujan a precizat ca exista o anumita reticenta la nivelul Serviciului Judetean de Ambulanta, in legatura cu acest subiect, pe motiv ca SMURD va duce la desfiintarea acestuia.

Potrivit prefectului, este vorba despre o teama nejustificata, pentru ca SMURD este un serviciu complementar, care si-a dovedit utilitatea de-a lungul timpului. El a dat ca exemplu inundatiile catastrofale care au lovit Harghita in vara lui 2005, cand fara interventia sefului SMURD Targu Mures, dr. Raed Arafat, numarul mortilor ar fi fost mult mai mare.

Strujan a explicat ca datorita specificului judetului, cu distante foarte mari intre localitati, nu intotdeauna se ajunge in timp util la locul unui accident si de aceea comunitatile locale ar trebui sa reactioneze pozitiv la ideea infiintarii unei structuri de tipul SMURD.

 

Sursa : ROMPRES

06-03-2007, Vizualizari 898
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.