Incidenţa cazurilor de cancer pancreatic este în creştere, dar gradul de conştientizare rămâne scăzut, avertizează experţii

Data publicarii: 20-10-2016

Pe fondul creşterii incidenţei cancerului pancreatic în cadrul populaţiei, gradul de conştientizare în ceea ce priveşte această boală rămâne relativ scăzut, au avertizat specialiştii într-o conferinţă pe tema gastroenterologiei, care a avut loc marţi în Viena.

Potrivit estimărilor prezentate în cadrul conferinţei United European Gastroenterology (UEG), circa 100.000 de persoane din Europa vor fi diagnosticate cu tumori pancreatice în următorul an, depăşindu-se astfel numărul celor care vor fi afectate de cancerul de sân, care se estimează că va rămâne în jurul cifrei de 90.000, informează Xinhua News.

Perspectiva pentru pacienţii diagnosticaţi cu tumori la pancreas nu s-a îmbunătăţit considerabil. Femme Harinck de la Erasmus Medical Center din Olanda a declarat că peste 80% dintre cazuri sunt identificate când cancerul se află în stadii avansate deoarece simptomele sunt resimţite de obicei târziu.

Potrivit lui Harinck, rata de supravieţuire de cinci ani specifică acestui tip de cancer, era de numai 7% între anii 2008 şi 2012, mult mai puţin decât cele 70% înregistrate în cazul cancerului de colon.

Nuria Malats de la Spanish National Cancer Research Center a declarat în cadrul conferinţei că incidenţa cancerului pancreatic în Statele Unite se aşteaptă să crească de la 40 de cazuri la 100.000 de persoane cât era media în 2010, la 70 la 100.000 de persoane, până în 2030.

În topul ratei mortalităţii cauzată de o formă de cancer, cel de pancreas ocupă locul doi, după cel de plămâni. Ambele tipuri de cancer sunt astăzi printre cele mai dificile de tratat.

Malats a precizat că încă nu se cunoaşte cu exactitate cauza cancerului pancreatic, însă inflamaţiile cronice locale se pare că reprezintă principalul factor de risc. Inflamaţiile gingiilor şi efectele negative ale bacteriile asociate acestora joacă şi ele un rol declanşator important, laolaltă cu o combinaţie de boli şi obiceiuri nocive precum diabetul, obezitatea, hipertensiunea şi fumatul.

Malats a ţinut să mai atragă atenţia că nu există încă programe adecvate pentru screeningul cancerului, iar un istoric familial reprezintă un indicator al riscului potenţial eficient doar într-un număr mic de cazuri.
Sursa: Agerpres, 20-10-2016, Vizualizari 179
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK