Index: 700 de milioane de copii, privaţi de copilărie din cauza bolilor, conflictelor sau căsătoriilor premature

Data publicarii: 02-06-2017

Cel puţin 700 de milioane de copii din întreaga lume - unul din patru - au fost privaţi de copilărie din cauza unor factori precum boli, conflicte, căsătorii premature şi abandon şcolar, a transmis miercuri organizaţia Salvaţi Copiii, potrivit Reuters.

Copiii cei mai afectaţi locuiesc în vestul şi centrul Africii - unde se află şapte din cele mai prost plasate zece ţări în primul index privind 'Sfârşitului copilăriei' realizat de Salvaţi Copiii, care clasifică 172 de state în funcţie de cât de erodată sau, dimpotrivă, neafectată este copilăria.

Niger, Angola şi Mali sunt ţările cel mai prost plasate în acest index anual, în timp ce Norvegia, Slovenia şi Finlanda sunt statele unde copiii trăiesc cel mai bine.

Majoritatea celor 700 de milioane de copii afectaţi trăiesc în comunităţi dezavantajate în ţări în curs de dezvoltare, unde au fost ocoliţi de progresele din sănătate, educaţie şi tehnologie care au îmbunătăţit vieţile multor copii din alte părţi, a precizat organizaţia caritabilă.

"Mulţi dintre aceşti copii suferă din cauza unei combinaţii toxice de sărăcie şi discriminare şi se confruntă cu diverse tipuri de privare de copilărie", a declarat pentru Reuters directorul executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii, Helle Thorning-Schmidt.

Conform datelor din index, unul din şase copii de vârstă şcolară (263 de milioane) nu sunt înscrişi în sistemul de educaţie, în timp ce circa 168 de milioane de copii sunt nevoiţi să muncească, dintre care jumătate desfăşoară activităţi periculoase precum cele din minerit, salubritate sau fabrici de textile.

Un sfert dintre copiii sub cinci ani (aproximativ 156 de milioane) au probleme de creştere din cauza malnutriţiei. Cel puţin 15 milioane de fete sunt căsătorite în fiecare an înainte să împlinească 18 ani, patru milioane fiind obligate să facă acest lucru chiar înainte să ajungă la 15 ani.

Conflictele şi persecuţiile au determinat 28 de milioane de copii să îşi părăsească locuinţele, 11 milioane trăind ca refugiaţi sau solicitanţi de azil şi 17 milioane fiind strămutaţi în interiorul ţărilor lor.

Aproximativ 16 milioane de fete dau naştere unui copil între 15 şi 19 ani în fiecare an, iar un milion nasc chiar mai devreme de 15 ani.

Cel puţin şase milioane de copii sub cinci ani mor anual, iar peste 75.000 de copii şi tineri sub 20 de ani au fost ucişi în 2015.

Datele au fost colectate din surse precum Salvaţi Copiii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF.A
Sursa: Agerpres, 02-06-2017, Vizualizari 118
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK