Indicele BET al pieţei de capital româneşti are, de luni, 12 companii în componenţa sa

Data publicarii: 20-03-2017

Conpet şi MedLife au intrat în indicii BET şi BET-TR, fiind pentru prima dată când creşte numărul companiilor din cadrul indicilor, respectiv de la 10 la 12, conform datelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit unui comunicat de presă al BVB, Comisia Indicilor a decis, la începutul lunii, în cadrul întâlnirii trimestriale, să extindă numărul companiilor care fac parte din indicii BET şi BET-TR, de la 10 la 12 companii.

"Este pentru prima dată când numărul constituenţilor indicilor BET şi BET-TR depăşeşte 10 companii. Această modificare este rezultatul eforturilor de modernizare întreprinse de BVB cu privire la indicii reprezentativi ai pieţei locale, adoptate la sfârşitul anului trecut, însoţite de îndeplinirea de către companiile eligibile a standardelor calitative şi cantitative impuse de BVB'', a declarat directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski.

La rândul său, preşedintele BVB, Lucian Anghel, a afirmat că terenul pentru creşterea numărului de companii incluse în indici a fost pregătit încă de anul trecut, când a fost introdus un nou BET cu componenţa variabilă, alături de o listă revizuită a companiilor eligibile şi, în plus, a avut loc cel mai mare IPO a unei companii private.

Conpet are ca principală activitate transportul prin conducte şi pe calea ferată a ţiţeiului intern şi din import, gazolinei, condensatului şi etanului lichid către rafinăriile din România, în timp ce MedLife este cel mai mare operator privat de servicii de sănătate din România.

Conpet va deţine o pondere de 1,35% din cadrul indicelui, iar MedLife - 0,92%.
Sursa: Agerpres, 20-03-2017, Vizualizari 38
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK