Indicele de masă corporală al bebelușului este un bun indicator al riscului de obezitate în copilărie

Indicele de masă corporală al bebelușului este un bun indicator al riscului de obezitate în copilărie
Rezultatele unui studiu realizat în cadrul Spitalului de Copii din Philadelphia au arătat că bebelușii cu un indice de masă corporală (IMC) ridicat la vârsta de 2 luni prezintă un risc mai mare de obezitate în copilărie, după vârsta de 2 ani. Studiul a fost publicat în jurnalul Pediatrics.

Un factor important în prevenirea obezității îl reprezintă depistarea riscului pentru a se putea interveni din timp. Măsurarea curbelor de IMC (indicele de masă corporală reprezintă raportul dintre greutate și pătratul lungimii) este mai eficientă decât a curbelor de evoluție ale greutății în funcție de înălțime (WFL – weight for length) pentru depistarea riscului de obezitate, valorile fiind raportate ca percentile. Aceste curbe sunt utilizate în graficele de creștere concepute de Organizația Mondială a Sănătății.

În cadrul studiului au fost prelevate date de la 74.000 de bebeluși născuți la termen ce au fost monitorizați până la vârsta de 2 ani, studiul desfășurându-se între anii 2006-2011. Indicele de masă corporală (IMC) este folosit pentru copiii mai mari de 2 ani pentru a identifica riscul excesului ponderal asupra sănătății. Graficele de creștere pentru IMC sunt valabile pentru copiii cu vârsta între 2 luni și 2 ani, însă nu sunt folosite în practică. În schimb, graficele pentru greutate în funcție de lungime sunt folosite, însă nu depind și de vârstă, motiv pentru care rezultatele pot duce în eroare uneori. Pentru a stabili cu certitudine riscul de obezitate este necesară monitorizarea greutății atât în funcție de lungime sau înălțime, cât și în funcție de vârstă.

Rezultatele studiului au indicat că prin intermediul curbelor IMC au fost identificați 31% dintre copiii de 2 luni care au devenit obezi ulterior, în jurul vârstei de 2 ani, comparativ cu 23% identificați pe baza graficului WFL (greutate în funcție de lungime).

Este primul studiu care compară graficele WFL și graficele pentru IMC pentru a indica riscul de obezitate în copilărie, în special în primii 2 ani de viață.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 25-04-2016 | creare: 25-04-2016 | Vizite: 948
Bibliografie
Infant BMI is good predictor of obesity at age two, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2016/04/160422075154.htm
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Care sunt cele mai indicate exerciții pentru adolescenții obezi?
  • Odihna necorespunzătoare dubleză riscul de apariție a obezității la copii
  • Fumatul în apropierea copilului poate fi la fel de dăunător ca fumatul în timpul sarcinii
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK