Înroșirea feței cauzată de emoții

Spontană, fără posibilitatea controlului voluntar, înroșirea feței pe fond emoțional este rezultatul unui impuls, pozitiv sau negativ, de la nivelul psihicului, care scoate la iveală slăbiciuni ale conștiinței umane în raport cu influența pe care o au cei din jur.

Fie că este vorba de emoții pozitive care ne fac să ne bucurăm, să ne mândrim, fie că este vorba de fapte care ne înfurie sau ne jenează, putem spune că toate acestea reprezintă o exprimare fiziologică vizibilă a unor stări interioare, mai mult sau mai puțin constructive, care diferă de la o persoană la alta.

Roșeața spontană de la nivelul feței este de obicei un răspuns fiziologic ce apare în rândul persoanelor timide, introvertite sau dimpotrivă, anxioase. Totodată, acest fenomen este vizibil mai ales la cei cu o nuanță tegumentară deschisă, iar manifestarea sa în special la nivel facial poate fi explicată de structura anatomică de la acest nivel.

Fiziopatologie

De-a lungul vremurilor s-au realizat cercetări care au avut ca principal scop înțelegerea fenomenului de producere a înroșirii feței. După studierea îndeaproape, în 1992 apare clasificarea conform căreia înroșirea feței cauzată de emoții se poate exprima sub două forme :

• îmbujorarea clasică – înroșirea spontană și de scurtă durată a obrajilor;
• îmbujorarea „târâtoare” („creeping blush”) – înroșire a feței care durează mai mult (câteva minute) și apare de obicei la cei care au emoții când susțin prezentări sau sunt intervievați.

Pentru început, prin intermediul fotografiilor și apoi a înregistrărilor video s-a urmărit analizarea cât mai detaliată a intensității emoțiilor care declanșează înroșirea feței și observarea expresiei faciale prin studierea musculaturii feței. Ulterior, de mare ajutor pentru deslușirea mecanismului au fost pletismograful și laserul Doppler, care asigură măsurarea fluxului sanguin. (1)

Una din teoriile acceptate cu privire la înroșirea emoțională se referă la stimularea sistemului nervos simpatic, care declanșează la rândul său eliberarea de bradikinină, histamine și oxid nitric (cu efect vasodilatator). Se consideră că prin stimularea simpatică a receptorilor beta-adrenergici este declanșată vasodilatația, care presupune creșterea fluxului sanguin și în acest fel se produce înroșirea. Impresionant este că la nivelul feței există o densitate mai mare de receptori beta-adrenergici decât în orice alt teritoriu anatomic, în acest fel explicându-se de ce stimularea simpatică realizată de diverse emoții are ca principal efect înroșirea feței. Un alt avantaj al acestei manifestări este reprezentat de structura anatomică facială – la nivel tegumentar, mai ales în zona obrajilor, există o vascularizație bogată, cu multe capilare, anastomoze și plexuri venoase care fac legătura cu stratul subcutanat și păstrează un volum mare de sânge. (1)

Stările emoționale care determină înroșirea feței pot declanșa simultan și alte reacții vegetative precum: transpirație, senzație de căldură și prurit la nivel tegumentar. Mai rar, în funcție de intensitatea și persistența stimulului declanșator, pot apărea palpitații, oboseală, nervozitate, anxietate si eventuale modificări ale tranzitului intestinal (diaree, sindromul colonului iritabil).

Dacă roșeața persistă și nu se remite după dispariția stimulului emoțional, acest simptom poate fi însă rezultatul unor dereglări funcționale ale organismului – dereglări hormonale (menopauză), afectare a activității cardiace (insuficiență ventriculară), expunere la temperaturi ridicate, consum de substanțe toxice, consum de alcool etc. De aceea, în astfel de situații se recomandă realizarea unor investigații medicale. De asemenea, în cazul episoadelor repetate de înroșire a feței, pe o perioadă mai lungă de timp, pot apărea telangiectazii sau rozacee. (1), (3), (4)

Cauze ale înroșirii feței și aspecte psihologice

Dacă paloarea feței apărută pe fondul fricii este ușor de explicat ca fiind o reacție elementară de apărare, prin corelarea reducerii distribuției sângelui de la nivelul feței și redistribuirea acestuia către sistemul muscular pentru a-i crește eficacitatea, este mai puțin evident, din acest punct de vedere, de ce unele emoții declanșează înroșirea feței. În capitolul „Expresia emoțiilor la om și animale” (The Expression of the Emotions in Man and Animals), Darwin considera înroșirea feței pe fond emoțional, ca fiind cea mai umană expresie dintre toate, fără să poată fi evidențiată și la alte viețuitoare.

În ceea ce privește emoțiile care declanșează îmbujorarea, părerile sunt împărțite – unii cercetători privesc acest fenomen ca pe un răspuns al jenării date de diverse circumstanțe, alții dimpotrivă, consideră că poți fi jenat și fără să apară roșeala în obraji și viceversa. Este greu de oferit o teorie general valabilă, existând o relație variabilă între înroșirea feței și emoții precum rușine, învinovățire, furie, timiditate sau sfială. (1), (6)

Se consideră că îmbujorarea se leagă cel mai mult de propria noastră conștiință. Tot Darwin în lucrările sale menționa că stimulul care induce îmbujorarea poate fi constituit de felul în care ne percep cei din jurul nostru sau mai degrabă de modul în care noi ne gândim că ne percep, pornind de la acea luptă lăuntrică permanentă între ceea ce suntem, ceea ce am vrea să fim și ceea ce trebuie să fim în context social. Pornind de la acestă idee, Drummond și Micro au demarat în 2004 un studiu care se baza pe analizarea comportamentului unor persoane care în timp ce cântă sau citesc cu voce tare sunt privite insistent, de aproape, dintr-o singură parte, de alte persoane. Astfel, majoritatea subiecților expuși la privirile celor din jur au prezentat roșeață, creșterea temperaturii la nivelul obrazului, creșterea fluxului sangvin, însă doar pe acea parte a feței care a fost expusă privirilor celorlalți.

Pe lângă acest experiment, un alt cercetător, Lary, propune patru clase de situații posibile în care poate apărea imbujorarea:

• afectarea imaginii publice, denigrarea în fața altora, pierderea controlului;
• senzația de a fi în centrul atenției;
• lauda sau complimentele;
• acuzarea de îmbujorare.

Toate acestea vin să susțină ideea că înroșirea feței poate fi dată de emoții produse de influența atenției îndreptată asupra noastră. (1), (6)

Îmbujorarea ca semnal este o altă interpretare a fenomenului de înroșire a feței pe bază de emoții și este considerată a fi o metodă de empatizare. Se poate să roșim pentru că ne simțim rușinați sau pentru că ceva ne displace sau ne pare rău și ne simțim vinovați. Astfel, în funcție de situație, chiar dacă nu există exprimare verbală, și îmbujorarea poate fi considerată un bun semnal al limbajului nonverbal, care ne trădează de cele mai multe ori starea de spirit, fiind involuntar și incontrolabil. (1)

Înroșirea feței poate apărea și ca formă de exprimare a anxietății, dar poate să fie și o cauză a acesteia. Pe de-o parte anxietatea determină o stare de alertă („fight or flight”) ce induce suprastimularea sistemului nervos simpatic, cu eliberare de adrenalină, bradikinină, oxid nitric, determind creșterea fluxului sangvin, vasodilatație si automat înroșirea feței. De altfel, înroșirea feței poate fi pentru unele persoane o reală problemă socială tocmai pentru că este o reacție a organismului ce nu poate fi controlată și astfel poate fi cauza declanșării anxietății. Cei care se confruntă des cu îmbujorarea spontană pot ajunge să creadă că toate problemele și nereușitele lor pe plan social pleacă de la această reacție, dezvoltă o fobie socială, refuză să își mai afișeze fața în public și astfel se ajunge la anxietate.

Este bine de știut că declanșarea stării de alertă nu va dispărea prin impunerea unei astfel de idei – „Vreau sa dispară neapărat!”, „Trebuie să imi treacă, mă fac de râs!”. Dimpotrivă, organismul se va alerta și mai mult, roșeața nu va dispărea și pot apărea și reacții adăugate precum creșterea tensiunii, dureri de cap, creșterea frecvenței respirațiilor, tremor, traspirații etc, declanșându-se chiar atacuri de panică.

Pentru a evita astfel de situații, iată câteva recomandări:

• încearcă să fii cât mai onest pentru a nu avea de ce să te rușinezi sau pentru a evita situații jenante;
• relaxează-te, creierul tău va percepe relaxarea și vei scăpa mai repede de angoasă, gândește-te la ceva liniștitor, astfel vei depăși mai ușor momentul;
• controlează-ți respirația, încetinește frecvența respirațiilor;
• dacă ai posibilitatea, alege să te plimbi câteva minute sau să stai într-un loc care te poate relaxa;
• consultă un psiholog. (2)

Tratament

Tratamentul înroșirii spontane a feței poate include următoarele medicamente:

• beta-blocante – blochează activitatea receptorilor beta-adrenergici, sunt indicate în tratamentul palpitațiilor, dar și al înroșirii feței pe fond emoțional;
• clonidină;
• injecțiile cu botox – paralizează temporar terminațiunile nervoase de la nivelul feței; efectele pot dura până la șase luni. (5)

Concluzii 

Fie că se consideră a fi un mecanism de adaptare la mediul social, fie că este doar un semnal al limbajului nonverbal, înroșirea spontană, involuntară și de scurtă durată a feței are la bază același răspuns fiziologic al organismului în fața unor emoții sau stări pe care acesta le resimte la un moment dat. De asemenea, reacția este diferită de la o persoană la alta, în unele cazuri se exprimă mai mult, posibil semn pentru cei care se confruntă cu acestă problemă că au nevoie de mai multă încredere în forțele proprii și de o mai bună integrare socială; pe când în alte situații se exprimă mai puțin sau deloc.