Insulina, transformată într-o armă mortală în arsenalul unor melci de mare

De multe ori evoluţia înseamnă o cursă a înarmărilor între prădător şi pradă - prădătorul îşi dezvoltă abilitatea de a ucide, în timp ce prada îşi perfecţionează metodele de a se apăra de prădători. O echipă de cercetători de la Universitatea din Utah a descoperit faptul că două specii de melci marini şi-au dezvoltat o modalitate unică de a vâna - ei eliberează insulină în apă pentru a încetini metabolismul micilor peşti cu care se hrănesc, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences, informează The Verge.

Cele două specii de moluşte marine care şi-au dezvoltat abilitatea de a "întinde capcane" cu insulină sunt Conus geographus şi Conus tulipa. Aceşti melci sintetizează insulină foarte asemănătoare celei produse în metabolismul prăzii. Melcii eliberează în apa din jurul lor această insulină, iar peştii mici care înoată în apropiere intră în şoc hipoglicemic, devenind letargici şi uşor de prins.

"Deja ştiam că aceste vieţuitoare sunt capabile să producă sute de neurotoxine în veninul lor, precum şi compuşi chimici care provoacă degradarea ţesuturilor şi care afectează funcţia cardiovasculară a prăzii. Acum putem să mai adăugăm un mecanism pe această listă: atacarea metabolismului energetic al prăzii", a explicat Helena Safavi, co-autoare a studiului.

Cercetătorii de la Universitatea din Utah au apelat la studiul ADN-ului acestor moluşte şi au secvenţiat structura proteică a acestuia pentru a identifica şi examina componentele veninului acestor melci, în speranţa că vor descoperi un potenţial pentru industria farmaceutică. În cursul acestei analize ei au descoperit că unul dintre compuşii chimici din veninul acestor melci nu este o neurotoxină, aşa cum se credea, ci este insulină. Acest compus, prezent în abundenţă, "este mai apropiat de insulina produsă de organismul peştilor decât de insulina metabolizată de melci". Echipa de cercetători a sintetizat acest compus chimic în laborator şi apoi l-a testat pe peşti, observând că are efectul de a scădea brusc nivelul de glucoză din sângele acestor animale, provocând stări de hipoactivitate (amorţeală, letargie).

Aceste specii de melci marini se hrănesc cu peşti şi alte moluşte şi nevertebrate (cum ar fi viermi marini) iar insulina pe care organismul lor o produce este similară tipului de pradă pe care s-au specializat.

Unicitatea acestei descoperiri este dată de faptul că aceste două specii de melci marini, Conus geographus şi Conus tulipa, sintetizează insulină similară în proporţie de 90% cu cea a prăzii, în timp ce alte aproximativ 100 de specii de melci marini nu au dezvoltat această capacitate. În plus, este pentru prima oară când biologii descoperă o vieţuitoare care se foloseşte de insulină pentru a ucide.