INTERVIU Raed Arafat: „În domenii precum medicina sau protecţia civilă e normal să nu existe graniţe”
Data publicării: 14-11-2017
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a aflat în Cisiordania, de joi până sâmbătă, unde a avut o serie de întrevederi, la Ramallah şi Nablus, cu oficialităţi locale şi naţionale, şi a vizitat mai multe spitale şi departamente de pompieri şi poliţie. Înainte de a lua avionul către România, dr. Raed Arafat a acordat, în exclusivitate, pentru Agerpres, un interviu în care a vorbit despre rezultatele acestei vizite, despre colaborarea cu alte state în domeniul intervenţiilor de urgenţă, precum şi despre „starea de sănătate” a sistemului medical din România.
AGERPRES: Aţi participat la cel de-al doilea Congres medical internaţional palestiniano-român desfăşurat în Palestina la care au fost prezenţi peste două sute de medici români şi palestinieni şi aţi avut o serie de întrevederi la Ramallah şi Nablus cu reprezentanţi ai administraţiei naţionale şi locale. Care sunt concluziile acestei vizitei-maraton în Palestina?
Raed Arafat: Din discuţiile pe care le-am avut şi la care a participat şi reprezentantul nostru la Ramallah, domnul ambasador Cătălin-Mihai Ţîrlea, reprezentanţii domeniului medical au exprimat clar un interes pentru instruirea medicilor. Ei ar dori să trimită şi studenţi în viitor, şi cred că asta este bine, dar sunt foarte interesaţi de trimiterea unor medici pentru pregătire de scurtă durată - şase luni, un an... - o formă de fellowship în domeniul medicinii de urgenţă. Ei dezvoltă specialitatea de medicină de urgenţă şi am avut deja şase medici de aici din zona palestiniană care au petrecut şase luni din rezidenţiatul lor la Târgu Mureş şi au avut rezultate foarte bune. Şi asta am înţeles că se doreşte, să reluăm această activitate şi cu siguranţă va fi o activitate ce va fi realizată.
Al doilea lucru pe care l-am discutat este posibilitatea de a trimite aici colegi care să stea o săptămână-două să vadă cum se lucrează şi să dea mai multe sfaturi, adică transfer de know-how, lucru care iar nu văd să fie o problemă pe partea medicală.
Un aspect care este în afara domeniului urgenţei, dar pe care cred că este foarte bine de lucrat, este colaborarea pe partea de oncologie - ei construiesc un spital de oncologie pentru care s-au alocat fonduri ce am înţeles că se ridică numai pentru clădire la 140 de milioane de dolari. Este nevoie de colaborare cu instituţii cu experienţă. Au început să colaboreze cu Centrul Naţional de Oncologie „Regele Hussein” din Amman, care are deja relaţii cu Institutul de Oncologie din Cluj, iar eu şi cu domnul ambasador o să încercăm să facem legătura cu acesta astfel încât să fie chiar o colaborare în trei acolo, adică Iordania, Institutul din Cluj şi partea palestiniană.
De asemenea, au fost discuţii cu asociaţiile medicilor palestinieni absolvenţi ai facultăţilor din România, mai ales cu partea medicală, iar solicitarea lor este foarte similară cu cea a Ministerului Sănătăţii din Palestina, în primul rând această pregătire de scurtă durată. Apoi există interes foarte mare din partea familiilor mixte să-şi trimită copiii să facă rezidenţiatul în medicină, dar şi în alte domenii, în România.
În concluzie, toate solicitările care ne-au fost făcute au fost de transfer de know-how bidirecţional - fie ei vin la noi, fie trimitem noi aici (specialişti în Palestina) - şi de pregătire. Nu au fost solicitări de echipamente sau altceva de acest gen.
AGERPRES: În cadrul întâlnirilor vi s-a solicitat ajutor, şi la rândul dumneavoastră l-aţi oferit, în domeniul Protecţiei Civile. Ce aţi stabilit în acest sens?
Raed Arafat: Şeful Protecţiei Civile din Palestina ne-a vizitat în acest an la absolvirea primei promoţii de ofiţeri de protecţie civilă palestinieni care au terminat Academia de Poliţie - Facultatea de Pompieri, iar atunci am stabilit câteva aspecte cu el în acest sens. Am mai avut o discuţie concretă şi doresc şi ei cursuri de scurtă durată de specializare pentru ofiţerii pe diferite domenii de protecţie civilă şi de pompieri, lucru care va fi foarte uşor de făcut, fie prin trimiterea unor instructori în Palestina pentru câteva zile din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), fie prin trimiterea unor ofiţeri de la ei care să vină şi să facă aceste cursuri în România.
Un alt aspect care este de interes pentru ei este continuarea formării personalului. Însă acum, de anul acesta, vorbim deja despre 60 de ofiţeri de protecţie civilă care urmează să fie formaţi prin burse oferite de România. Solicitarea lor este ca în viitor o parte din aceste burse să se transforme în burse pentru subofiţeri, cu durata mai scurtă de pregătire, de un an, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti, despre care s-a discutat de principiu şi cu doamna ministru la un anumit moment şi nu sunt probleme. Ministerul de Externe sprijină ideea aceasta şi cred că vom transforma din zece burse cel puţin opt în burse de subofiţeri începând cu sesiunea care va începe la sfârşitul anului 2018. Bineînţeles, aici am mai discutat un aspect împreună cu ei şi cu domnul ambasador, şi anume acela de a încerca să facem un proiect între România, Protecţia Civilă Palestiniană şi Uniunea Europeană. Există posibilităţi, există oportunităţi în acest sens, urmează să studiem sau să le analizăm, să discutăm la nivelul UE la Bruxelles şi, bineînţeles, domnul ambasador cu omologul dânsului care reprezintă UE în faţa Autorităţii Palestiniene, şi să vedem dacă sunt soluţii prin care să putem finanţa anumite proiecte. Mai ales că interesul este pe partea de dezastre, la ei există un risc seismic destul de important, deci se pune accent pe pregătirea în căutare şi salvare, lucru pe care îl facem şi la noi în România, şi eventual chiar şi pe o dotare de bază care să fie sprijinită la nivel european; dar acest lucru este doar o idee de proiect şi urmează să vedem dacă este realizabilă sau nu.
AGERPRES: Aţi avut întâlniri şi cu responsabili din Poliţie şi Jandarmerie. Ce oportunităţi de colaborare între România şi Palestina aţi identificat?
Raed Arafat: În discuţiile cu responsabilii de la poliţie şi jandarmerie solicitările au fost tot pe partea de pregătire şi formare şi de transfer de know-how. Ei au deja colaborări cu diferite ţări europene şi cu Statele Unite şi au solicitat să se creeze o legătură cu instituţiile similare din România. Deci o să facilităm aceste relaţii cu colegii de la Jandarmerie şi de la Poliţie, bineînţeles prin domnul Secretar de Stat Nucu Marin care răspunde de această zonă de la Ministerul Afacerilor Interne.
AGERPRES: Cum a decurs vizita de sâmbătă la Nablus?
Raed Arafat: Vizita la Nablus a început cu o întâlnire cu doamna viceguvernator al districtului Nablus, iar aceasta ne-a vorbit despre necesitatea de transfer de know-how, mai ales pe partea de planificare pentru situaţiile de urgenţă. Tot la Nablus, am fost şi la Departamentul de Pompieri, unde există o situaţie deosebită, deoarece pompierii din Nablus nu fac parte din sistemul de protecţie civilă, ci se subordonează primăriei. Sunt două oraşe din Palestina care au rămas pe modelul vechi, n-au trecut la Protecţia Civilă naţională şi au rămas ca (departament de) pompieri separat. Astfel, ni s-a solicitat să analizăm modul de funcţionare şi ce nevoi sunt acolo şi o misiune de audit în acest sens poate fi efectuată. Apoi a avut loc o întâlnire cu Semiluna Roşie unde am fost şi în calitate de vicepreşedinte al Crucii Roşii. Există dorinţă de colaborare cu organizaţia Crucea Roşie Română şi de a întări relaţiile şi pot să spun că aici avem şi noi ce să învăţăm de la ei, cum au şi ei, poate, de învăţat de la noi.
AGERPRES: În legătură cu vizita pe care aţi făcut-o la Semiluna Roşie, s-a vorbit despre un plan privind construcţia unui complex spitalicesc în zona estică şi despre un schimb de experienţă cu medici români. Ce ne puteţi spune despre acest proiect?
Raed Arafat: Aceasta a fost, într-adevăr, o altă solicitare, de a-i spijini cu know-how-ul pentru personalul care va lucra în spitalul respectiv. Este un proiect de lungă durată şi urmează să fie discutat cu ei. Cei de la Semiluna Roşie au activităţi extraordinare din punct de vedere social şi umanitar în zonă şi merită să se vadă cum lucrează, cum asigură finanţarea, ei fiind şi furnizor principal de asistenţă medicală de urgenţă - acesta fiind un specific în Israel, unde furnizorul principal de asistenţă medicală de urgenţă este Magen David Adom, o organizaţie similară Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Am avut o discuţie cu ei şi pe partea sistemului de urgenţă, fiind exprimată dorinţa pentru organizarea de cursuri, de altfel cerută şi de Ministerul Sănătăţii (din Palestina), pe traumă. România are la acest moment un număr de instructori pe cursul european de traumă, foarte bine standardizat, care durează patru zile, un curs intensiv, şi o să analizăm posibilitatea fie de a trimite o echipă care să ţină un curs aici, în Palestina, fie să vină doritori din Palestina să participe la astfel de pregătiri în România.
AGERPRES: Cum apreciaţi rezultatele acestui al doilea Congres medical internaţional palestiniano-român, care a fost motivul principal al acestei vizite în Palestina?
Raed Arafat: Congresul a fost de o calitate foarte bună; au participat peste 20 de medici români din diferite domenii, medicină de urgenţă, oncologie, chirurgie, obstretică-ginecologie, anestezie... fiecare prezentând câte o lucrare. De asemenea, omologii palestinieni au prezentat lucrări şi explicaţii despre modul în care funcţionează sistemul lor. Această conferinţă va deveni asemănătoare celei medicale româno-iordaniene, din doi în doi ani, şi cu siguranţă cred că o să devină o tradiţie, ca şi cea care acum va ajunge la ediţia a zecea între partea română şi cea iordaniană. Toţi cei care au venit aici şi-au exprimat mulţumirea cu privire la modul în care au fost trataţi pentru că totul s-a făcut la invitaţia părţii palestiniene care a şi finanţat deplasările şi cazările şi pot spune că a fost un schimb de experienţă ce trebuie întărit în domeniul medical. Noi am deschis acum un drum care nu se va mai închide, ci se va lărgi şi va cuprinde diferite domenii de colaborare, umanitare, de necesitate, precum medicina sau protecţia civilă unde e normal să nu existe graniţe. Mă bucur că vizita domnului ministru de Externe Teodor Meleşcanu, care a fost cu vreo două săptămâni înainte, a deschis calea pentru astfel de lucruri. Pentru că trebuie să recunoaştem, a fost extrem de important că domnul ambasador Ţîrlea şi-a preluat atribuţiile de numai trei săptămâni şi a primit imediat vizita oficială a domnului ministru Meleşcanu, după care a fost organizată această acţiune, Congresul palestiniano-român, cu toate întâlnirile oficiale. A fost un pas major de colaborare care poate chiar să dea roade şi asta intenţionăm, să nu fie doar o vizită cu discuţii, ci una care să ducă la acţiuni pragmatice.
AGERPRES: În cadrul vizitei pe care aţi efectuat-o la Departamentul de Pompieri din Nablus aţi avut ocazia de a sta din nou lângă autospeciala de pompieri pe care aţi făcut voluntariat în adolescenţă. Cum v-aţi simţit în acel moment?
Raed Arafat: Am avut surpriza, în Nablus, să găsesc maşina pe care am lucrat ca voluntar, care este încă funcţională. A fost o chestie extraordinară pentru mine şi emoţionantă totodată.
AGERPRES: În timpul vizitei am putut observa atât energia, dinamismul, promptitudinea şi operativitatea Dv. ca persoană, cât şi dedicaţia pe care o aveţi pentru a reprezenta România, pentru a stabili parteneriate în vederea pregătirii medicilor, pentru a împărtăşi experienţa României, lăudată după cum bine am constatat, în special în domeniul intervenţiilor de urgenţă. Există astfel de colaborări şi cu alte state în afară de Palestina?
Raed Arafat: Sigur. Şi exemplul cel mai elocvent este cel cu Republica Moldova, care este deja în faza a doua - abia s-a aprobat proiectul transfrontalier SMURD-2 între România şi Moldova, un proiect finanţat din fonduri europene, circa 10 milioane de euro, şi care ţinteşte dezvoltarea capacităţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Moldovean dar există şi o ţintă medicală, de a reface complet unitatea de primiri urgenţe a spitalului principal de urgenţă din Chişinău. Colegii din Moldova s-au folosit de multe materiale pe care noi am lucrat, le-au adaptat, au creat noi materiale de interes pentru ei, au început să standardizeze lucrurile la ei pe medicina de urgenţă, ceea ce este un lucru impresionant şi pot să spun că România a avut un rol în acest lucru prin oamenii care au mers acolo şi au transferat know-how. Şi noi, la rândul nostru, am învăţat lucruri interesante de acolo, aşa că acesta este încă un proiect de mare interes. Mai sunt şi alte proiecte transfrontaliere pe linia IGSU, pe zona Giurgiu-Ruse, pe zona ucraineană cu Suceava, pe zona cu Ungaria, dar cel mai dezvoltat este cel cu Republica Moldova.
AGERPRES: Ministrul Sănătăţii din Palestina, Jawad Awaad, a amintit relaţia foarte bună de cooperare cu România, ţară în care numeroşi medici palestinieni au obţinut specializarea şi şi-au întemeiat familii, numiţi în cadrul întâlnirii de joi dintre Dv. şi domnia sa drept ''cei mai buni ambasadori ai României'' în Palestina. Aproximativ câţi medici din Palestina s-au format în România?
Raed Arafat: Eu cred că toţi cei care au absolvit Medicina în România şi nu trăiesc în România, fie că sunt în Palestina, în Iordania sau în orice altă ţară, sunt ambasadori ai României. Vorbesc româna foarte bine, unii dintre ei au întemeiat familii mixte, au copii care vorbesc limba româna... deci ambasadori mai buni decât aceştia nu găseşti. Din ce am înţeles, în Palestina există aproximativ o mie de medici care practică medicina şi care sunt absolvenţi ai universităţilor din România. Dar ce mi-a plăcut este că sunt şi ei împărţiţi pe zone, unul e moldovean, altul e ardelean, altul e bănăţean, accentele încă sunt păstrate, am observat din discuţiile între ei. Este foarte importantă dorinţa lor, exprimată domnului ambasador, să poată să viziteze România mai des şi să-şi poată trimite copiii la pregătire în România, care a făcut foarte multe în anii 80 şi începutul anilor 90 în ceea ce priveşte educarea oamenilor din alte ţări. Nu există nimic mai frumos decât să răspândeşti cultura unei ţări prin educarea cetăţenilor de altă naţionalitate, iar România a reuşit să o facă şi este important să continuăm acest lucru.
AGERPRES: Ce gânduri personale v-au însoţit în această vizită, în ţara din care v-aţi luat zborul la 16 ani mânat de dorinţa de a deveni medic şi în care sunteţi considerat cu mândrie ''fiul al Palestinei'', după cum a declarat ministrul Sănătăţii palestinian?
Raed Rafat: Eu am plecat de aici la 16 ani şi jumătate. Am avut ocazia acum să vizitez un pic la Nablus pe fratele şi mama mea şi pentru mine a fost o vizită emoţionantă, chiar dacă a fost scurtă. Văzând dezvoltarea şi evoluţia este foarte şocant.
AGERPRES: În sensul pozitiv...
Raed Arafat: Da. Pentru că Nablusul pe care l-am lăsat în urmă nu este Nablusul pe care l-am găsit. Oraşul de azi diferă total, mai are nevoie de mult până a fi bine pus la punct, dar a evoluat foarte mult.
AGERPRES: Ultima oară aţi fost în Nablus în urmă cu cinci ani?
Raed Arafat: Acum cinci ani am fost, dar a fost o vizită foarte scurtă, dar şi faţă de atunci s-a schimbat radical.
AGERPRES: După absolvire, aţi avut ocazia să plecaţi în alte ţări, Statele Unite, Franţa... state în care lucrurile pe care le-aţi implementat în România erau deja funcţionale. Faptul că aţi ales să rămâneţi aici a fost doar o conjunctură sau aţi fost împins de dorinţa de a perfecta sistemul de urgenţă care este acum lăudat atât în ţară cât şi peste hotare?
Raed Arafat: La un moment dat a fost (o decizie) de conjunctură, după aceea a fost o hotărâre. Iniţial voiam să plec să fac o formă de specializare în Franţa, n-am primit viza pentru că s-a nimerit în perioada Revoluţiei, a schimbărilor în sistemul din România, după care am început proiectul cu echipajul de terapie intensivă care a devenit nucleul de pornire al SMURD-ului şi după aceea mi s-a propus, dar n-am mai vrut să plec, pentru că am început ceva şi n-am mai vrut să-l las.
AGERPRES: Sunteţi un om de acţiune, format în evaluarea rapidă a problemelor şi vindecarea lor. Care este ''starea de sănătate'' a sistemului medical din România şi ce credeţi că ar trebui îmbunătăţit?
Raed Arafat: Avem probleme în el, nu este un sistem perfect. Dar dacă îl comparăm cu ce a fost, România face mult mai mult acum în medicină faţă de acum zece ani.
AGERPRES: Vă întreb acest lucru pentru că în drum spre Departamentul de Pompieri din Nablus, în timp ce discutam despre faptul că există ţări în care persoanele care nu au asigurări medicale trebuie să plătească şi pentru ajutorul medical de urgenţă, ne-aţi spus că noi nu ştim să apreciem ceea ce avem...
Raed Arafat: Da. Pentru că atunci când auzi despre problemele care există în alte ţări, nu vorbim aici numai despre Palestina, ne dăm seama că România face totuşi destul de mult. Poate că s-au făcut greşeli care trebuie corectate urgent în organizarea sistemelor şi accesul pacienţilor la sistemul sanitar din România, dar totuşi România a făcut câţiva paşi. Ceea ce reproşez eu este că încă nu am construit spitale adevărate, de urgenţă, regionale, care să rezolve problemele complexe. Ştiu că aceasta este o dorinţă la nivelul Guvernului, că există finanţare, dar trebuie făcut urgent. Nu se poate să existe ţări, aşa cum am văzut acum în Palestina sau Iordania, care să aibă o strategie în construcţia spitalelor - în Iordania, de exemplu, la 40-50 de ani clădirile (spitalelor) se schimbă, se reînnoiesc, şi la noi să nu se întâmple acest lucru. Până nu vom face şi noi la fel, din păcate nu vom stabiliza acest lucru aşa cum se aşteaptă populaţia. Deci mai avem mult de lucrat. Dar, totuşi, trebuie să recunoaştem că România a făcut paşi importanţi care nu sunt de neglijat, mai ales în anumite domenii precum medicina de urgenţă, chirurgie cardiacă, neonatologie, în tratamentul cancerului. Dar trebuie să fie mai concretă partea care ţine de organizare şi infrastructură.
Sursa: Agerpres,
14-11-2017, Vizualizari 207