Israelul cere Teva să readucă acasă locurile de muncă şi operaţiunile

Data publicarii: 08-08-2017

Guvernul israelian a cerut Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cea mai mare companie a ţării, să readucă acasă locurile de muncă şi operaţiunile, şi a indicat că este dispus să ajute la salvarea grupului farmaceutic care se confruntă cu dificultăţi, transmit Reuters şi Bloomberg.

Compania are obligaţii faţă de Israel deoarece de-a lungul timpului a beneficiat de scutiri de taxe, se arată într-un comunicat al ministrului Economiei, Eli Cohen.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat luna trecută că Teva va concedia în următoarea lună o parte din cei 7.000 de angajaţi din Israel, ca parte a planului de schimbare a strategiei sale globale şi de îmbunătăţire a competitivităţii. Teva nu a specificat câţi angajaţi vor fi concediaţi, dar sursele au precizat că ar fi vorba de 350 de persoane, în special în sectorul producţiei.

În ultimele zile Guvernul israelian a făcut presiuni asupra Teva să întârzie concedierile până după sărbătorile religioase din octombrie şi a cerut grupului farmaceutic să renunţe mai degrabă la angajaţi din conducere decât la cei din producţie.

"Angajaţii Teva din Israel nu trebuie să plătească preţul investiţiilor eşuate din afara ţării. Ministerul Economiei va discuta cu firma revenirea activităţii în Israel şi va ajuta Teva să depăşească criza", a declarat Cohen după ce s-a întâlnit cu directorul interimar al Teva, Yitzhak Peterburg.

Teva este sub presiune din partea investitorilor să-şi achite datoriile de 35 de miliarde de dolari şi să-şi revitalizeze creşterea. Compania vrea să-şi reducă costurile după ce nu a reuşit să-şi plătească datoriile acumulate în urma achiziţionării în 2016 a diviziei de medicamente generice a companiei farmaceutice Allergan Plc, pentru 40,5 miliarde de dolari.

Până la sfârşitul anului Teva vrea să concedieze pe plan global 7.000 de angajaţi, sau aproximativ 12% din forţa sa totală de muncă. Reducerile planificate în Israel reprezintă doar 5% din totalul angajaţilor Teva, unul dintre cei mai mari angajatori din Israel, care la sfârşitul anul trecut avea în ţara natală 6.863 de muncitori. Compania l-a asigurat pe Cohen că va întârzia unele concedieri iar majoritatea vor fi efectuate prin pensionări voluntare.

Recent, Teva Pharmaceutical a anunţat că se aşteaptă să înregistreze în acest an un profit de 4,90 - 5,30 dolari per titlu, la venituri de 23,8 - 24,5 miliarde de dolari.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un profit de 5,82 dolari per acţiune, la venituri de 25,32 miliarde de dolari.

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, este prezent şi în România.
Sursa: Agerpres, 08-08-2017, Vizualizari 43
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK