Italia: 535 de ani de la naşterea pictorului şi arhitectului Rafael

Data publicării: 05-04-2018

Pictorul şi arhitectul Rafael (Raffaello Sanzio), artist marcant al Renaşterii italiene, Fiul lui Giovanni Santi, artist la Curtea din Urbino, s-a născut la 6 aprilie 1483, în oraşul Urbino. Şi-a făcut ucenicia sub îndrumarea lui Perugino. Între 1500-1504, s-a afirmat prin compoziţii religioase la scară mare: "Logodna Fecioarei", semnată şi datată 1504, pentru Citta di Castello, şi o serie de Madone: "Madona Conestabile", "Fecioara cu rodia", în sfârşit mari tablouri de altar: "Încoronarea Fecioarei" pentru biserica San Francesco din Perugia şi senina "Răstignire" din 1503.

La sfârşitul lui 1504, a descoperit opera lui Leonardo; acest nou stimulent s-a făcut simţit în "Madona del Granducca", "Madonna del Prato" şi în numeroase pânze cu Madone în care se împletesc originalitatea şi expresia suavă. Admirabila "Frumoasa grădinăreasă", monumentala "Madonă cu baldachinul" fac dovada resurselor pictorului al cărui registru se lărgeşte în chip decisiv cu dramatica "Coborâre în mormânt", comandată în 1507 de Atalanta Baglioni, pentru biserica San Francesco din Perugia.

Către sfârşitul anului 1508, a fost invitat de Iuliu al II-lea la Vatican să decoreze vechile apartamente ale lui Nicolae al V-lea, aşa-numitele "Stanze". O seamă de lucrări fuseseră începute de o echipă umbriană din care făceau parte Perugino, Signorelli, Bramantino, Sodoma; dar pontiful îi îndepărtează în curând pe toţi în favoarea tânărului artist. Prima decorare a fost aceea a încăperii "Stanza della Segnatura", a cărei temă grandioasă îmbrăţişează întreaga viaţă a spiritului. Terminarea ei, în 1511, consfinţeşte triumful lui Rafael şi i se încredinţează decorarea sălii alăturate, "Stanza di Eliodoro", unde sunt glorificate marile evenimente ale pontificatului.

A pictat pentru Sigismondo de Conti "Madonna di Foligno", destinată altarului principal de la Santa Maria în Aracoeli, la Capitoliu; pentru bancherul sienez Agostino Chigi a executat decoraţia vilei Farnesina (începând cu 1511), cu "Triumful Galateei". Cele mai remarcabile tablouri de Madone pictate vreodată aparţin acestei perioade: "Fecioara cu scaunul", "Madona Sixtină".

După moartea lui Bramante în 1514, îndepărtarea lui Michelangelo, eşecul lui Leonardo, Rafael rămâne singurul din marii artişti chemaţi la Roma de Iuliu al II-lea. Tot ceea ce se referă la artă se sprijină acum pe el: conducerea lucrărilor de arhitectură de la Vatican, "Logiile" şi decorarea lor, terminarea decorării de la Capela Sixtină printr-o serie de tapiserii cărora li se adaugă toate comenzile particulare.

În timpul ultimilor şapte ani de viaţă, Rafael, într-o uimitoare febră creatoare, a produs o serie de capodopere. În iunie 1514, imediat după terminarea celei de-a doua "Stanza", s-a apucat de cea de-a treia "Stanza dell Incendio", terminată în 1517. În 1516, a executat pentru cardinalul Bibiena desenele pentru "Stufetta" sa, camera de baie de la Vatican. În anul următor, a început decorarea celei de-a patra "Stanza", numită "Sala lui Constantin", care n-a fost terminată decât după moartea artistului. Urmându-i lui Bramante ca arhitect al bisericii Sfântul Petru, Rafael a trebuit să pregătească un nou plan.

A ridicat palatul Branconio dell Aquila la Roma (astăzi dispărut) şi a desenat planurile unei vaste vile pentru Giulio de Medici, viitorul Clement al VII-lea, la Monte Mario.

Rafael a murit la 6 aprilie 1520, la numai 37 de ani, în culmea gloriei şi a creativităţii.
Sursa: Agerpres, 05-04-2018, Vizualizari 659
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.