Kovesi: Procurorii vor lămuri modul de prescriere şi de comercializare a unor medicamente

Data publicarii: 29-07-2015

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat marţi că anchetatorii care instrumentează dosarul de corupţie în domeniul farmaceutic vor stabili, în urma percheziţiilor efectuate marţi, modul în care s-au prescris şi comercializat anumite medicamente.

"Acţiunea vizează activitatea infracţională care s-a realizat pe teritoriul mai multor judeţe. Sunt implicate mai multe unităţi sanitare. Pot să vă asigur însă că în cadrul anchetei vom verifica toate aspectele necesare pentru a lămuri modul în care s-au prescris anumite medicamente, modul în care s-au achiziţionat anumite medicamente şi, acolo unde va fi cazul, unde vorbim de diagnostice sau alte aspecte privind viaţa sau sănătatea altor persoane, vor fi contactate şi se vor lua şi măsuri de prevenire, dacă este cazul", a declarat Kovesi, prezentă la o ceremonie organizată la Academia Tehnică Militară.

Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii în 61 de locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2012 - 2015.

Ancheta vizează producători de medicamente care ar fi oferit unor medici din judeţele Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa şi Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane şi congrese internaţionale, excursii în diverse ţări, bunuri, foloase şi alte servicii, condiţionându-le de prescrierea unor medicamente.

Firmele de medicamente se ofereau să plătească participarea medicilor la diverse simpozioane şi congrese în străinătate, care erau însă fictive, în realitate fiind vorba de excursii de lux.

Procurorii mai susţin că medicii vizaţi au fost implicaţi şi în realizarea unor aşa-zise studii clinice, pentru care au fost remuneraţi, însă studiile în cauză nu au la bază date reale, aceasta fiind încă o modalitate prin care medicii erau recompensaţi financiar pentru sprijinul acordat producătorilor de medicamente.

Conform unor surse judiciare, ar fi implicaţi 16 medici, inclusiv având funcţii de şefi de clinici şi secţii de oncologie, medici specialişti oncologi, coordonatori şi responsabili ai Programului Naţional de Sănătate - subprogramul oncologie.

Aceleaşi surse au susţinut că ar fi implicaţi un preşedinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureş, care controlează farmacii, şi peste 10 reprezentanţi zonali ai firmelor de medicamente.

Sursa: Agerpres, 29-07-2015, Vizualizari 564
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK