Legătura între turele de noapte și capacitatea organismului de a repara ADN-ul

©

Autor:

Legătura între turele de noapte și capacitatea organismului de a repara ADN-ul
Munca în ture de noapte ar putea inhiba capacitatea organismului de a repara modificările ADN-ul produse în urma proceselor celulare normale, sugerează un mic studiu publicat în BMJ Occupational & Environmental Medicine. Iar supresia sintezei melatoninei, hormonul care reglează „ceasul intern” al organismului (ritmul circadian), ar putea juca un rol important.

O cercetare anterioară realizată de aceiași autori, la care au participat 223 de lucrători în ture de noapte, au arătat faptul că somnul din zi a fost asociat cu nivele urinare scăzute a unui metabolit rezultat în urma reparării ADN-ului celular numit 8-OH-dG, comparativ cu nivelurile obținute atunci când dormeau noaptea.

8-OH-dG sau 8-hidroxi-deoxigunozin este un marker surogat al stresului oxidativ ale cărui valori cresc odată cu creșterea activității enzimelor implicate în repararea injuriilor ADN-ului survenite după oxidare, iar valorile mici indică de fapt capacitatea redusă de reparare a ADN-ului. Unul dintre mecanismele din spatele acestei descoperiri ar putea fi supresia producției melatoninei în timpul somnului diurn în comparație cu cel nocturn, ipoteză care s-a verificat cu ajutorul studiului de față.

Drept urmare 50 dintre participanții la primul studiu cu valorile melatoninei cele mai discrepante între somnul nocturn consecutiv turei de zi, respectiv somnul din timpul zilei după un schimb de noapte, au oferit probe de urină.

Rezultatele au fost ajustate în funcție de unii factori ce ar putea influența probele de urină precum consumul de alcool.

În cazul duratei scurte de somn (în medie 5.5 ore) în timpul zilei consecutiv schimbului de noapte, valorile 8-OH-dG au fost reduse la 20% din cele observate în timpul somnului de noapte (în medie 7.5 ore) după o tură de zi normală.

S-a propus ipoteza potrivit căreia excreția scăzută a 8-OH-dG în timpul somnului de zi și a schimbului de noapte reflectă activitatea redusă a sistemului NER (nucleotide excizion repair) și capacitatea lui scăzută de a recunoaște și a elimina/repara porțiunile de ADN oxidate, în absența melatoninei. Se pare că melatonina influențează expresia genelor responsabile de eficiența sistemului NER.

Studiul a fost observațional, cu un număr mic de participanți, ceea ce face dificilă universalizarea rezultatelor la populația generală. De asemenea, au lipsit datele referitoare la tiparele alimentare și nivelul circulant de antioxidanți, ambii factori putând să influențeze observațiile obținute în urma studiului.

Rezultatele cercetării sunt promițătoare. „Dacă acestea vor fi confirmate, suplimentarea cu melatonină ar putea reprezenta o intervenție eficientă pentru a reduce potențialul carcinogenic al injuriilor de la nivelul ADN-ului în rândul lucrătorilor în ture,” adaugă autorii studiului.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 27-03-2020 | creare: 29-06-2017 | Vizite: 1118
Bibliografie
Night shifts may hinder body's ability to repair DNA damage, link: https://medicalxpress.com/news/2017-06-night-shifts-hinder-body-ability.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • META-ANALIZĂ Programul de lucru în ture de noapte ar putea crește riscul de cancer la femei
  • Programul de lucru în ture crește riscul de diabet zaharat tip 2?
  • Vrei să ai un somn de calitate? Lasă-ți munca la birou!
  •