Lifturile de la Spitalul Judetean Galati, la un pas de a fi inchise

Data publicării: 24-04-2007

Cele 15 lifturi ale Spitalului Judetean de Urgenta Galati sunt la un pas de a fi inchise, in conditiile in care la sfarsitul lunii aprilie le expira avizele de functionare, transmite corespondentul ROMPRES.

Potrivit purtatorului de cuvant al spitalului, dr. Mihai Bucatanschi, marti, a fost oprit al treilea lift dintre cele 15 din cauza unor defectiuni. Celorlalte le expira avizele ISCIR de functionare la sfarsitul lunii aprilie, iar din cauza starii tehnice precare este posibil ca aceste avize sa nu mai fie reinnoite.
    Mihai Bucatanschi a spus ca si asa cele 12 lifturi functionale au program cu restrictii in ceea ce priveste capacitatea, dar spera ca administratia spitalului sa gaseasca fondurile necesare reparatiilor, pentru a nu mai fi nevoie ca lifturile sa fie inchise din motive de siguranta.
    Cheltuielie pentru revizia generala a lifturilor sunt destul de ridicate, in conditiile in care o astfel de operatiune pentru un singur lift mic costa 70.000 lei, iar pentru unul mare, 120.000 lei. La Spitalul de Urgenta din Galati sunt opt lifturi mari si sapte mici.
    Consiliul Judetului Galati a promis ca la prima rectificare bugetara va aloca 1.200.000 lei, suma care, insa, nu acopera totalul cheltuielilor pentru reviziile generale ale lifturilor.
    Pana atunci, bolnavii si vizitatorii sunt obligati sa stea la coada la lifturi, sau sa urce pe scari la etajele unde se gasesc sectiile.

Sursa: Rompres, 24-04-2007, Vizualizari 501
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.