Mama unor tripleti din Aiud cere premierului Boc o ordonanta de guvern

Data publicării: 12-01-2009

Mama unor tripleti din Aiud, Ionela Danciu, ii solicita premierului Emil Boc sa adopte in regim de urgenta o ordonanta de guvern prin care banii pentru cresterea copiilor sa fie alocati individual, pentru fiecare nou-nascut in parte.
Intr-o scrisoare trimisa premierului Emil Boc, Ionela Danciu, nemultumita ca primeste o indemnizatie lunara pentru ingrijirea unui singur copil, isi motiveaza cererea prin faptul ca si Constitutia Romaniei prevede ca cetatenii au drepturi individuale, nu drepturi colective. Mama a trei fetite, care au implinit doi ani luna trecuta, Ionela Danciu a actionat in judecata, anul trecut, Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Alba, solicitand sa primeasca pentru fiecare copil in parte o indemnizatie lunara de 600 de lei pe luna, adica 1.800 de lei.
Pe 27 ianuarie, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) va avea loc un nou termen in acest proces, pentru revizuirea dosarului, cand femeia vrea sa organizeze si un miting de protest la Bucuresti, alaturi de alti parinti aflati intr-o situatie similara.
Anul trecut, atat ICCJ, cat si Curtea de Apel Alba Iulia au admis o exceptie de nelegalitate invocata de mama celor trei fetite. Practic, atat magistratii din Alba Iulia, cat si cei ai ICCJ au constatat nelegalitatea dispozitiilor articolului 3 alineatul 1 din HG nr. 1025/ 2006, prin care nasterea este definita ca aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii.
Instanta a considerat ca normele metodologice prevazute de acest articol sunt insa in contradictie cu dispozitiile legale pentru aplicarea carora au fost emise, deoarece definitia stabilita pentru nastere ca element de suferinta si acordarea indemnizatiei lunare creeaza o discriminare intre persoanele aflate in situatii identice, fara sa existe o justificare de ordin obiectiv.
Potrivit magistratilor din Alba Iulia, reclamanta a apreciat ca acordarea indemnizatiei lunare a fost raportata prin articolul 6 din OUG nr. 148/ 2005 la numarul copiilor nascuti, iar nu la numarul nasterilor, situatie in care dispozitiile art. 3 alin.1 din HG nr.1025 sunt nelegale. Definind nasterea ca reprezentand aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii, in art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/ 2006, completeaza in mod nelegal actul normativ de fata cu forta superioara, in aplicarea caruia a fost adoptat si incalca principiul egalitatii de tratament intre copii proveniti dintr-o sarcina simpla si multilpla.
Trebuie mentionat faptul ca ICCJ s-a mai pronuntat identic intr-o speta similara in care s-a invocat, de catre o mama din Baia Mare, exceptia de nelegalitate a art. 2 din HG 1025/ 2006, care definea nasterea in aceeasi modalitate.
Ionela Danciu a solicitat, in martie 2008, printr-o actiune in contencios administrativ inregistrata la Tribunalul Alba, anularea deciziei emise de DMPS Alba si obligarea acesteia la plata indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului in suma de 1.800 de lei (600 de lei inmultit cu trei). Indemnizatia este de 600 de lei, iar alocatia este in valoare de 200 de lei.
Potrivit OUG nr. 148/ 2005, pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani se primea o indemnizatie lunara in cuantum de 800 de lei, respectiv 'concediul si indemnizatia lunara se cuvin pentru fiecare din primele trei nasteri sau, dupa caz, pentru primii trei copii'.
HG 1025/ 2006 a fost adoptata pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/ 2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului.
Daca, in final, magistratii ii vor da castig de cauza mamei celor trei fetite si aceasta ar primi indemnizatie pentru fiecare dintre copii, cazul ar putea crea un precedent in favoarea mamelor cu sarcina multipla.
Cele trei fetite, Luana, Andrada si Alesia, sunt nascute pe 4 decembrie 2006.
In judetul Alba, in prezent primesc indemnizatie lunara pentru cresterea copilului aproximativ 20 de femei care au sarcini multiple, in general gemeni.
Sursa: Agerpres, 12-01-2009, Vizualizari 382
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.