Mandatele de participare a României la reuniunile pe tema Brexit - aprobate la Guvern

Data publicării: 26-06-2017

Mandatele de participare la reuniunile Grupului de lucru ad-hoc art. 50 al Consiliului Uniunii Europene de marţi şi joi - ale căror agende sunt axate pe subiecte de negociere în vederea perfectării acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană precum drepturile cetăţenilor, aranjamentele financiare, Euratom şi circulaţia bunurilor - au fost aprobate luni la Guvern.

Decizia a fost luată în contextul în care la sediul Ministerului Afacerilor Externe a avut loc reuniunea săptămânală a grupului de lucru interministerial privind Brexit, grup aflat în coordonarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

La reuniune au participat membrii Grupului de lucru privind Brexit din Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Cercetării şi Inovării, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive.

În marja reuniunii, Ana Birchall a subliniat faptul că activitatea Grupului de lucru ad-hoc art. 50 s-a intensificat după iniţierea, la 19 iunie, a negocierilor UE-Marea Britanie. Astfel, este prioritară, sub aspectul îndeplinirii obiectivelor mandatelor României, asigurarea unei pregătiri corespunzătoare din partea ministerelor vizate de temele de negociere.

"Trebuie să ne menţinem atenţia sporită şi să continuăm eforturile majore de implicare pentru a asigura că interesele României şi ale românilor sunt reprezentate în mandatele Comisiei" a reiterat ministrul delegat, potrivit comunicatului.

În contextul declaraţiilor premierului britanic de la Consiliul European, care a prezentat oferta Marii Britanii în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor europeni din Regatul Unit după Brexit, ministrul delegat Ana Birchall a menţionat că documentul de poziţie al Marii Britanii reprezintă un bun punct de plecare în negocieri, dar că există încă o serie de aspecte care necesită clarificări suplimentare.

"Urmărim să protejăm interesele tuturor cetăţenilor români din Marea Britanie şi ale familiilor acestora. Din cele 3,2 milioane cetăţeni europeni în Marea Britanie, 230.000 sunt cetăţeni români", a subliniat Ana Birchall.

Ministrul delegat pentru afaceri europene a reiterat prioritatea pe care o acordă procesului Brexit şi a reamintit că reuniunile de coordonare interministerială vor avea loc săptămânal sau mai frecvent, în funcţie de evoluţia negocierilor UE-Marea Britanie.
Sursa: Agerpres, 26-06-2017, Vizualizari 236
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.