Manifestări publice de ziua pompierilor bucureşteni

Data publicării: 19-08-2017

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov organizează, cu prilejul împlinirii a 173 de ani de la înfiinţarea primei formaţiuni de pompieri militari în Capitală, o serie de evenimente cu caracter public, informează un comunicat al ISU, transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, între orele 10,00 - 18,00, va avea loc Ziua Porţilor Deschise în toate subunităţile operative ale pompierilor din Bucureşti şi Ilfov.

Tot sâmbătă, în Parcul Carol I (intrarea de la Fântâna Zodiac) şi în Parcul A. I. Cuza (intrarea din strada Liviu Rebreanu), în intervalul orar 17,00 - 21,00, va fi organizată expoziţia de tehnică şi exerciţii demonstrative privind acordarea primului ajutor medical susţinute de pompieri-paramedici.

Vor fi prezentate echipamentele pe care pompierii le utilizează în mod cotidian pentru stingerea incendiilor, iar paramedicii îi vor învăţa pe copii cum să acorde primul ajutor în cazul celor mai frecvente situaţii de urgenţă.

"Aceste activităţi au atât caracter de informare a cetăţenilor cu privire la misiunile şi activităţile desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Dealul Spirii' Bucureşti-Ilfov, cât şi rolul de pregătire a unei conduite preventive în cazul producerii unor situaţii de urgenţă", se arată în comunicat.
Sursa: Agerpres, 19-08-2017, Vizualizari 146
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.