Manual de psihoeducaţie în depresie

Simptomele depresiei

Când intensitatea dispoziţiei atinge cel mai jos punct al polului negativ (ca în desenul de mai sus) pentru cel puţin 2 săptămâni vorbim de un episod depresiv major.
Episodul depresiv major reprezintă o tulburare a dispoziţiei în care sunt prezente cel puţin 5 din următoarele simptome, pe parcursul aceleiaşi perioade de 2 săptămâni, iar simptomele reprezentând o schimbare semnificativă faţă de dispoziţia obişnuită a persoanei:

 

1. Dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor

Pentru pacient:
- vă puteţi simţi trist, nu vă mai amuză nimic
- abătut, posomorât, fără chef,
- inutil, nefericit, să vă vină să plângeţi cu uşurinţă,
- sentiment de lipsă de speranţă care se intensifică (începeţi să vedeţi numai „partea goală a paharului”, nu mai vedeţi nimic bun în jur, deveniţi cinic, totul vă dezamăgeşte, inclusiv dumneavoastră, viaţa pare să nu aibă sens/rost, nu mai vedeţi ieşirea din situaţiile în care vă aflaţi)
-sentiment de neputinţă (viaţa începe să pară din ce în ce mai dificilă, situaţiile care altădată vi se păreau uşor de rezolvat acum devin un efort/o sursă de suferinţă)
Aceste sentimente de lipsă de speranţă (hopelesness) şi de neputinţă (helplessness) sunt cele mai importante caracteristici ale trsiteţii din depresie, sunt şi markere ale evoluţiei sub tratament.
Majoritatea pacienţilor afirmă că starea din depresie este diferită de cea din tristeţea obişnuită sau cea  resimţită de exemplu la moartea unei persoane dragi, fiind cel mai adesea resimţită ca o durere sufletească chinuitoare, greu de suportat.
Apoape jumătate afirmă că simptomele variează în cursul zilei, fiind mai severe dimineaţa şi ameliorându-se treptat spre seară.

Pentru familie/cunoscuţi:
-puteţi observa că persoana e mai mereu tristă, pare că ar fi plâns
-nu pare să se mai bucure, nu mai râde, nu mai vrea să participe la evenimente vesele (chefuri, excursii etc)
 -tristeţea devine vizibilă pe faţa şi corpul persoanei suferinde: are ochi trişti, plânşi, colţurile gurii coborâte, privire plecată, îşi frământă mâinile,
-vorbeşte cu dificultate, cu voce joasă, stinsă, care abia se aude
-nu mai are încredere în forţele proprii
-vorbeşte despre viitorul său în termeni sumbrii, nu vede nimic bun la sine, în jur sau în viitor
-este pesimist (şi nu îi „stă în fire”)
-la copii şi adolescenţi: devin mai nervoşi, mai irascibili, se închid mai mult în camera lor, nu vorbesc despre ceea ce îi preocupă
-la bătrâni: apar mai suferinzi, sunt lamentativi sau iritabili, se plâng de mai multe simptome somatice ca de obicei, povestesc mai des despre moarte sau despre suferinţele lor din trecut („am avut o viaţă grea”, „să vină moartea să mă ia „ etc)

 

2. Scăderea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile, în cea mai mare parte a perioadei

Pentru pacient :
-nu mai aveţi chef să mergeţi la servici,
- nu mai aveţi chef să vă întâlniţi cu cunoscuţi/prieteni,
- nu mai aveţi chef să ieşiţi din casă,
- nu vă mai bucură evenimentele plăcute ale vieţii, copiii, hobiurile,
- vă pierdeţi pofta de viaţă, plăcerea de a trăi,
- totul vi se pare inutil, fără scop sau nu vă mai interesează,

Pentru familie/cunoscuţi:
-devine retras, singuratic
-stă mai tot timpul singur (ceea ce nu obişnuia)
-inventează scuze să nu iasă din casă (spune că e obosit, are alte treburi etc)
-nu mai reacţionează la evenimentele fericite ale vieţii
-îi scade randamentul sau eficienţa la muncă
-nu mai vrea să facă acele activităţi care altădată îi plăceau sau îl pasionau (hobiurile, prietenii)
- nu mai are chef să se uite nici măcar la televizor sau să converseze cu membrii familiei
Deseori familia şi colegii de servici observă cel mai uşor aceste semne, fiind printre cele mai frecvente motive de a-l aduce pe  cel suferind la medic.

 

3. O modificare a greutăţii cu mai mult de 5%

Scade în greutate sau creşte, nu mai are poftă de mâncare sau din contră mănâncă mai mult decât de obicei-mănâncă la supărare sau la nervi.

 

4. Insomnie sau somn prea mult aproape în fiecare zi

Nu reuşeşte să adoarmă sau se trezeşte prea devreme deşi îşi doreşte să doarmă, se chinuie noaptea să adoarmă,   iar lipsa somnului se simte, a doua zi fiind obosit, somnoros, nervos, ameţit sau din contră pare că singurul lucru pe care îl face este să stea în pat, să moţăie sau chiar să doarmă şi ziua şi noaptea, somnul este neodihnitor, agitat, cu coşmaruri.

 

5. Agitaţie sau lentoare psihomotorie observată de către alţii

Pentru familie/cunoscuţi:
- pare să nu îşi găsească locul, este neliniştit,
- îşi frământă mâinile, se „foieşte” prin casă,
- devine mai nervos şi mai irascibil decât de obicei, uneori tremură sau prezintă episoade bruşte de agitaţie,
-pare să fie tensionat, încordat sau panicat,
-poate chiar să aibă comportamente bizare,
- nu mai ascultă de nimeni, se agită să îşi facă rău 
sau
- a devenit din ce în ce mai apatic, mai lent în mişcări şi în vorbire, mai greoi,
-îi este greu să se deplaseze chiar şi în casă,
-nu mai vrea să iasă din casă
-nu mai poate merge la servici sau la şcoală
- „zace” la pat,
- nu mai are energie să se îngrijească de alţii sau de el însuşi etc.

 

6. Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fieare zi

Pentru pacient sau familie/cunoscuţi: 
-vă puteţi simţi epuizat, permanent obosit,  
-vă pierdeţi treptat energia, vitalitatea, pofta de viaţă,
-vă sculaţi mai obosit decât v-aţi culcat
- nu mai aveţi forţă, elan pentru activităţile curente, pe care le faceţi cu dificultate, greoi, parţial sau chiar deloc,
Unele persoane pot suporta cu greu scăderea energiei şi devin iritaţi, nervoşi iar alţii caută alte boli care să explice această oboseală.

 

7. Sentimente de inutilitate sau culpă  excesivă şi inadecvată, care poate să fie delirantă şi care nu este doar autoreproş sau culpabilizare legată d

Pentru pacient sau familie/cunoscuţi:
-iniţial pot fi vagi sentimente de inadecvare, de a nu fi „suficient” de bun soţ/soţie, de a nu mai fi bun la servici/de a nu reuşi un proiect,
-de a fi greşit faţă de anumite rude/prieteni,
-apoi treptat apar îngrijorări legate de anumite situaţii din viaţă în care ar crede că a ales greşit, că „nu ar fi trebuit să..”,
-că e vinovat de dificultăţile din viaţa altora,
-că este inutil/ „bun de nimic,
-crede că este, „ o povară”, crede că “celorlalţi le-ar fi mai bine fără mine”, că existenţa lui „le face celorlalţi rău”,
- uneori se considera vinovat de problemele întregii lumi, se consideră „cel mai mare păcătos”, că va fi pedepsit de Dumnezeu, pierzând în cazuri severe legătura cu ceea ce poate fi real- (idee delirantă)
Uneori persoana poate avea halucinaţii care pot fi sau nu congruente cu dispoziţia, adică paceintul poate vedea, auzi, simţi lucruri care nu există în realitate şi care sunt sau nu legate de tristeţe. De exemplu, o femeie în vârstă poate să îţi vadă lângă pat soţul (mort de mulţi ani) care o strigă să vină la ea sau poate să audă o voce care îi vorbeşte urât pe stradă, fără să fie nimeni acolo etc.

În cazuri severe, persoana poate să aibă idei delirante, cu sau fără legătura cu tristeţea: că este urmărită, că cineva îi vrea mortea, o otrăveşte, o persecută sau o prejudiciază pe ea sau pe cineva apropiat, că este posedată, că se vorbeşte despre ea, că este vinovată de nenorocirile celorlalţi, că este păcătoasă, că vor sărăci, că ea sau cei apropiaţi vor muri de boli grave etc. (idei delirante depresive) dar rar pot aparea şi  idei delirante de mărire, grandoare, mistice etc (idei delirante expansive). Uneori se întâmplă ca familia să nu sesizeze că persoana este tristă de mai mult timp dar să o aducă la spital abia când observă comportamente legate de aceste idei delirante.

 

8. Diminuarea capacităţii de concentrare, de gândire sau indecizie care se manifestă aproape tot timpul

Nu pot fi atenţi mult timp la conversaţii, la serviciu sau la activitaţile zilnice, au sentimentul că au ”mintea tulbure”, că au gândirea „înceţoşată”, că este blocată, le e greu să se hotărască ce vor sau să înceapă o acţiune şi le este dificil să se concentreze apoi să o termine, au tulburări de memorie din cauza faptului că a scăzut capacitatea de a se concentra, ceea ce uneori poate fi singurul motiv pentru care ajung la medic

 

9. Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte) ideaţie suicidară recurentă ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comitere

vezi sinuciderea

 

Ce alte simptome pot apărea în depresie?

În multe cazuri, alături de simptomele pincipale enumerate mai sus,   pot apărea şi semne şi simptome fizice, care uneori întârzie sau încurcă punerea diagnosticului adecvat. Dacă persoana suferă de o boală somatică, durerea va fi mai intensă dacă boala coexistă cu depresia.
Multe din aceste simptome fizice sunt datorate însă anxietăţii. 
Depresia este asociată frecvent cu anxietate (90% din cazuri), definită ca senzaţie de tensiune, emoţie intensă sau frică, fără un motiv aparent sau mult mai intensă, inadecvată sau în exces faţă de cauza care o provoacă atunci când aceasta există. Anxietatea poate fi bruscă şi foarte intensă sub forma unui atac de panică sau generalizată, de obicei de intensitate mai redusă dar persistentă.

Simptomele fizice asociate depresiei, care apar mai frecvent, sunt:
 - Cefalee; migrenele se accentuează în timpul unui episod depresiv
 - Tremor al membrelor,  
 - Senzaţie de slăbiciune în picioare, fasciculaţii musculare (tresăriri ale muşchilor) sau parestezii (furnicături la nivelul pielii)
 - Tensiune musculară, nelinişte
 - Tulburări digestive : senzaţii de greaţă, „arsură” sau „nod în stomac”, diaree sau constipaţie cronică, aerocolie (balonare), dureri abdominale vagi, difuze, lipsa poftei de mâncare
 - Vertij, senzaţie de „cap tulbure”, ameţeală
 - Dureri la nivelul pieptului ca o senzaţie de greutate, apăsare; senzaţie de lipsă de aer sau sufocare; palpitaţii; creşteri ale tensiunii arteriale
 - Transpiraţii sau valuri de frig sau de căldură
 - Lombalgii, dureri musculare şi articulare,  
 - Oboseală, în pofida unui somn de cel puţin 6-8 ore
 - Creşterea frecvenţei micţiunilor
 - Sincope
 - Tulburări ale menstruaţiei, tulburări de dinamică sexuală

Toate aceste simptome fizice trebuie investigate atent de medicul de familie, de medicul endocrinolog, neurolog, cardiolog sau de alte specialităţi înainte de a le atribui depresiei. Este însă necesar de reţinut că depresia, mai ales cea asociată cu anxietate, poate avea şi simptome fizice, care pot fi multiple şi afectând toate aparatele şi sistemele (“mimează orice boală”).

Simptomele produc suferinţă semnificativă şi deteriorează semnificativ funcţionarea persoanei în viaţa profesională, socială, familială şi în alte domenii importante de activitate.

Cred că sufăr de depresie. Ce fac de acum încolo?

Dacă v-aţi regăsit în multe din descrierile de mai sus, mergeţi la cel mai apropiat psihiatru şi discutaţi cu medicul simptomele dumneavoastră.
Împreună veţi stabili :
-diagnosticul sau
-ce analize sunt necesare pentru stabilirea acestuia şi a tratamentului (trebuie excluse alte boli şi trebuie stabilită starea generală de sănătate a organismului):
- hemoleucogramă
-transaminaze, GGT, uree, creatinină, glicemie, ionogramă
-EKG
-EEG
-nivelul hormonilor tiroidieni,
-examen neurologic,
-examen de medicină internă
- felul în care se va institui tratamentul: ambulator/spitalizare, în funcţie de gravitatea bolii
-tipul de tratament:
-psihofarmacologic
-psihofarmacologic şi psihoterapeutic
-psihoterapeutic
E posibil ca medicul să dorească să stea de vorbă şi cu membrii ai familiei dumneavoastră, cu acordul dumneavoastră.
De asemenea, în cazul copiilor care prezintă simptome depresive, medicul va intervieva şi profesorii de la şcoală sau alte rude care îngrijesc copilul.
Consultaţia psihiatrică este confidenţială ca şi datele medicale scrise legate de cazul dumneavoastră. Ele nu pot fi obţinute decât de către autorităţile statului sau procuratură şi doar în cazul în care aceste date au o relevanţă legată de ceea ce investigează acestea. Ele nu pot fi solicitate de rude, cunoştinţe sau de la locul de muncă.
Evaluarea psihiatrică se bazează foarte mult pe datele care le comunicaţi dumneavoastră medicului. De aceea, dacă doriţi să primiţi ceea mai bună îngrijire posibilă, fiţi sincer cu psihiatrul dumneavoastră şi spuneţi-i toate problemele sau modificările stării dumneavoastră psihice.