Marea Britanie: guvernul construieste zece orase ecologice ca sa lupte impotriva obezitatii

Data publicării: 01-11-2007

Guvernul britanic va construi zece orase ecologice ca sa combata fenomenul obezitatii si alti factori de risc pentru sanatate, relateaza joi EFE citand cotidianul britanic The Guardian.
    Ministrul britanic al sanatatii Alan Johnson a declarat pentru cotidianul britanic ca incalzirea globala si obezitatea sunt cele doua mari provocari cu care se confrunta tara - care sunt de altfel legate.
    Cele zece orase ecologice prevazute de guvernul laburist britanic si care sunt inspirate din modelul celor asemanatoare din tari precum Franta, Finlanda sau Australia, ar trebui construite fara intarziere, potrivit ministrului britanic.
    Potrivit EFE, orasele de acest fel care exista deja in Franta si gandite mai ales pentru generatiile tinere, au redus obezitatea  la copii in cadrul grupului de varsta de sapte-doisprezece ani la 10% (fata de 19%) in cazul baietilor si de la 10% la 7% in cazul fetelor.
    Masurile ce trebuie luate pentru construirea acestor orase variaza: toti copiii vor fi cantariti in mod regulat de indata ce termina scoala primara, cand li se va inregistra si indicele de masa corporala. Vor exista mai multe drumuri special amenajate pentru biciclete, pentru ca scolarii sa se poata deplasa mereu cu acest mijloc de transport, iar in scoli li se vor pune la dispozitie programe speciale prin care vor fi indemnati sa consume numai alimente sanatoase si sa pratice tot soiul de sporturi.
    Pe principalele strazi comerciale vor avea loc consultari medicale, in asa fel incat oamenilor sa nu le fie greu accesibile; se va mari numarul spatiilor verzi si al locurilor destinate timpului liber si recreerii, fiecare astfel de oras fiind prevazut pentru 20.000 de locuitori.
    Guvernul britanic s-a gandit in acelasi timp sa reproiecteze si unele dintre cele mai insalubre orase din nordul Marii Britanii, inclusiv anumite cartiere din Londra, pentru a le adapta unui stil de viata mai sanatos. Anuntul acestor planuri ale executivului britanic apare la doar o zi dupa ce a fost publicat un raport potrivit caruia in unul din trei cazuri, cancerul este provocat de un regim alimentar nesanatos si de lipsa exercitiului fizic.
    Potrivit aceluiasi raport, redactat de Fondul de Investigatii pentru Cancer si pornind de la studii anterioare, obezitatea este unul din factorii principali care duc la cancer. In ritmul de acum, pana la jumatatea secolului, 60% dintre barbati, 50% dintre femei si 25% dintre copiii din Marea Britanie vor ajunge supraponderali. Autorii studiului au mai semnalat ca in vreme ce obezitatea costa Marea Britanie 1.500 de milioane de euro in fiecare an, in 2050 va ajunge la cheltuieli de 67.000 de milioane de euro.
Sursa: Rompres, 01-11-2007, Vizualizari 446
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.