Masuri de prevenire a efectelor caniculei in Cluj

Data publicării: 17-07-2007

Prefectura clujeana a decis constituirea a cinci echipe mixte care vor verifica angajatorii in ceea ce priveste asigurarea masurilor legale de protectie a salariatilor in perioada caniculara, transmite corespondentul ROMPRES.
    De asemenea, autoritatile judetene au hotarat asigurarea unui stoc de apa necesara consumului populatiei si distribuirea acesteia prin Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, precum si crearea unor puncte de distribuire a apei potabile si de acordare a primului ajutor in reteaua de farmacii.
    "Pe baza unui protocol incheiat intre Autoritatea de Sanatate Publica a
Judetului Cluj si Colegiul Farmacistilor Cluj, toate farmaciile din judet, in perioadele caniculare, se vor constitui si in puncte de prim ajutor pentru cetatenii aflati in dificultate din cauza caniculei. In cateva dintre aceste farmacii, Crucea Rosie va asigura asistenta medicala pe baza de voluntariat", se arata intr-un comunicat dat publicitatii marti.
    De asemenea, Asociatia pentru Asistenta la Domiciliu are in evidenta 232 de persoane vulnerabile la efectele caniculei, carora li se vor asigura zilnic asistenta medicala, medicamente si alimente de baza necesare.
    La randul sau, municipalitatea a dispus o serie de masuri pentru prevenirea si
atenuarea efectelor caniculei.
    Potrivit dispozitiilor date de primarul Emil Boc, Cantina de ajutor social va distribui, in iulie si august, hrana rece persoanelor care primesc masa gratuita din partea municipalitatii. Cei aproximativ 500 de cetateni beneficiari ai ajutorului social sunt in marea lor majoritate persoane in varsta, cu diverse afectiuni. Ei vor primi de doua ori pe luna produse alimentare de baza.
    De asemenea, incepand de marti, pe toata perioada caniculei, se va distribui
gratuit apa minerala in cinci puncte din oras, iar strazile vor fi stropite mai des.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca Cluj a decis sa verifice daca angajatorii respecta prevederile legale care se refera la perioadele de canicula si care ar trebui sa procedeze la reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice, sa asigure ventilarea locurilor de munca, sa ofere o cantitate de apa minerala si chiar accesul la dusuri, un control periodic la medic pentru salariati, etc.
    "Recomandam agentilor economici, inclusiv celor care desfasoara activitati de comert cu produse alimentare si alte produse de baza, sa isi organizeze activitatea economica astfel incat sa fie evitate perioadele de temperaturi extreme", a declarat seful ITM Cluj, Daniel Pacurariu.
    Potrivit acestuia, in cazul in care angajatorii desfasoara activitati in conditii de temperaturi extreme, ei sunt obligati sa respecte prevederile legii, in caz contrar putand fi sanctionati cu amenda de la 1.500 lei la 2.500 lei.
Sursa: Rompres, 17-07-2007, Vizualizari 534
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.