MB: O alimentaţie bogată în grăsimi nu sporeşte greutatea corporală (raport organizaţii non-profit)

Data publicării: 24-05-2016

Încurajarea unei diete sărace în grăsimi înrăutăţeşte problema greutăţii corporale în Marea Britanie şi are un impact dezastruos asupra sănătăţii, potrivit unor organizaţii care luptă împotriva obezităţii, scrie agenţia Reuters.

Într-un raport contestat de alţi specialişti în sănătate, National Obesity Forum (NOF) şi Public Health Collaborative (PHC) au indicat că o dietă care conţine grăsimi nu te face mai gras.

Ghidurile de dietă în Marea Britanie recomandă oamenilor să mănânce multe fructe şi legume, alimente bogate în carbohidraţi precum cartofii, pâinea, orezul sau pastele făinoase alături de carne, peşte, ouă, fasole şi alte proteine care nu proveneau din lactate. De asemenea, în ghidurile respective este încurajat consumul de lapte degresat şi produse lactate cu conţinut redus de grăsime, şi se avertizează împotriva consumului în cantităţi mari alimentelor sau băuturilor care sunt bogate în sare, grăsime şi zahăr.

Raportul realizat de NOF şi PHC, intitulat ''Mănâncă gras, renunţă la carbohidraţi şi evită să mănânci între mese pentru a scăpa de obezitate şi de diabetul de tip 2'', cere o revizuire majoră a ghidurilor alimentare şi indică faptul că mâncarea consumată între mese îi face pe oameni să ia în greutate.

Rolul sfaturilor privind o dietă săracă a fost ignorat prea mult timp. În mod specific, mesajele privind conţinutul scăzut de grăsimi şi colesterolul scăzut au avut consecinţe dezastruoase pentru sănătate, se mai precizează în raport.

Alţi experţi în sănătate şi nutriţie au pus la îndoială concluziile raportului şi au exprimat îndoieli faţă de modul selectiv în care s-a făcut trimiterea la dovezi. "Acest raport este plin de idei şi opinii însă nu oferă o analiză solidă şi completă a dovezilor", a spus Mike Knapton, director medical asociat la British Heart Foundation. ''Această adevărată epidemie de obezitate la nivel de ţară nu este cauzată de ghidurile alimentare sau de dietele proaste ci de faptul că nu le respectăm'', a adăugat Mike Knapton, care a avertizat că o concentrare pe un singur tip de alimente, nutrienţi sau factori de risc este o perspectivă pe termen scurt şi va perpetua confuzia şi frica în rândul oamenilor despre ceea ce trebuie sau nu să mănânce.

John Wass, consilier special privind obezitatea la Royal College of Physicians, a declarat că această chestiune nu este atât de simplă încât să vizeze doar a fi gras sau a nu fi gras. Acesta a avertizat organizaţiile să nu citeze studii în mod selectiv şi să nu rişte inducerea în eroare a publicului. ''Este o bună dovadă că grăsimile saturate sporesc colesterolul şi problemele privind bolile arteriale'', a mai spus John Wass, adăugând că ceea ce trebuie este o dietă echilibrată, activitate fizică regulată şi o greutate corporală sănătoasă.

PHC este un grup non profit cu activitate în domeniul sănătăţii ce reuneşte experţi în sănătate publică, iar NOF este o organizaţie de caritate care desfăşoară campanii de sensibilizare a publicului asupra obezităţii şi a modalităţilor în care poate fi combătută prin schimbările la nivelul modului de viaţă.
Sursa: Agerpres, 24-05-2016, Vizualizari 393
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.