Medicamente Antivirale in Terapia Clinica

Compusii biologici utili impotriva infectiilor virale, au fost dezvoltati in ultimii 50 de ani ; practic, pentru realizarea acestor compusi, au fost utilizate principii similare, care stau la baza folosirii antibioticelor impotriva infectiilor bacteriene ; cu toate acestea, compusii antivirali prezinta o serie de specificitati, data fiind structura particulara a particulelor infectioase virale ; in timp ce patogenii bacterieni au o structura individuala aparte, precum si capacitatea de a se inmulti in afara celulelor organismului gazda, particulele virale se pot replica doar in interiorul celulelor infectate, utilizad intregul aparat biochimic al celulei respective ; acesta este si motivul pentru care, substantele antivirale trebuie sa actioneze cat mai tintit, doar asupra functiilor induse de catre acel virus, lasand intacte functiile proprii ale celule umane.

Pentru a demonstra eficacitatea terapeutica, compusii antivirali trebuiesc testati in laborator, utilizand culturi celulare complexe (sau culturi de tesuturi) ; rezultatele testarilor, variaza cel mai adesea, functie de tipul celulelor utilizate in cultura ; ulterior, trebuie demonstrata si documentata stiintific, eficacitatea acestor compusi, in situatia in care sunt administrati unei gazde umane.

Problemele legate de doza eficienta, precum si nivelurile de toxicitate ale acestor compusi, sunt mult mai complexe decat in cazul utilizarii chimioterapicelor cu actiune antimicrobiana ; acesta este si motivul pentru care medicamentele antivirale trebuiesc administrate cu mare atentie pacientilor, in timp ce monitorizarea se realizeaza continuu, pentru a sesiza la timp eventualele efecte toxice sau adverse.

Categoric aceste chimioterapice indreptate impotriva infectiilor virale, nu vor actiona singure si separat de sistemul imunitar propriu gazdei umane ; intotdeauna vor exista interactiuni intre aceste medicamente, si diferitele componente ale sistemului imunitar uman.

Pentru o utilizare cat mai corecta si cat mai tintita a acestor chimioterapice, este necesara realizarea unui diagnostic prompt si corect ; desigur ca, exista infectii virale (herpes zoster) pentru care manifestarile clinice si semne obiective de boala, sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului ; in alte contexte, fara ajutorul informatiilor epidemiologice si al informatiilor paraclinice (diagnostic de laborator), diagnosticul de certitudine nu va putea fi stabilit. Metodele de diagnostic virusologic trebuie sa fie cat mai rapide si cat mai putin invazive, permitand astfel medicului curant, adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.