MediWeb - primul sistem informatic destinat gestionării pacienţilor, implementat la Spitalul ''Grigore Alexandrescu''

Data publicarii: 10-07-2018

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti a inaugurat marţi sistemul informatic destinat gestionării pacienţilor - MediWeb.

Potrivit unui comunicat de presă, Spitalul "Grigore Alexandrescu" este astfel "primul spital public care eficientizează gestiunea" pacienţilor şi timpul de aşteptare, integrând tehnologia în relaţia cu pacienţii.

Pe lângă utilitatea în relaţia cu pacienţii, sistemul informatic permite o evidenţă clară a numărului de persoane care au beneficiat de serviciile medicale şi a tipului de afecţiuni tratate, ceea ce reprezintă premisele pentru realizarea de statistici şi cercetări medicale.

Totodată, procesele de lucru sunt îmbunătăţite prin centralizarea informaţiilor, realizarea unui registru electronic cu pacienţii şi printarea reţetei pacientului în faza finală a circuitului.

"Rezultatele obţinute în perioada de testare a sistemului informatic ne indică atât o îmbunătăţire a experienţei pacientului în cadrul ambulatoriului de specialitate Ortopedie-Chirurgie, cât şi a experienţei medicilor. Timpul de aşteptare a pacienţilor a scăzut cu aproximativ 40%, în timp ce timpul alocat consultaţiei a crescut cu 75%, în favoarea pacientului. Toate informaţiile pe care medicii le înregistrau manual sunt acum preluate de sistemul informatic şi formează dosarul electronic al pacientului. Se face astfel trecerea de la folosirea unui registru medical clasic la o bază de date securizată. Totodată, informaţiile colectate facilitează realizarea de statistici şi viitoare cercetări medicale. Sistemul informatic spitalicesc MediWeb a fost dezvoltat cu sprijinul colegului nostru dr. Alexandru Herdea, un medic rezident ce poate fi considerat modelul implicării tinerilor în îmbunătăţirea sistemului medical. Acest sistem informatic, ce se adaptează permanent la progresele tehnologice, permite creşterea timpului şi a calităţii actului medical", afirmă managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Alexandru Ulici, citat în comunicatul de presă.

Conform aceleiaşi surse, în cadrul proiectului, Fundaţia Telekom România a furnizat echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului informatic destinat gestionării pacienţilor şi a modernizat spaţiul de aşteptare din spital cu mobilier special pentru copii şi coşuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

Sistemul integrează echipamente precum monitoare TV, tablete, routere şi imprimante de ultimă generaţie.

"Fiecare pacient care se prezintă în ambulatoriu primeşte un număr de ordine arondat de sistem, pe care îl va utiliza în tot circuitul şi care îi va permite să îşi păstreze ordinea în accesarea serviciilor medicale", se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres, 10-07-2018, Vizualizari 24
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK