MEDTRONIC ANUNŢĂ UN NOU PROGRAM DE ÎNVĂŢARE BAZAT PE REZULTATE

Data publicării: 13-02-2017

Medtronic a anunţat astăzi lansarea Medtronic Impact în Europa, Africa și Orientul Mijlociu, ca parte a orientării companiei către servicii medicale bazate pe valoare (VBHC).
 
Medtronic Impact introduce o abordare cu totul nouă a educaţiei şi dezvoltării în segmentul medical, depăşind graniţele formării tradiţionale bazate pe produs şi procedură, şi oferind o învăţare bazată pe rezultate, care contează cu adevărat pentru pacienţi. Programul va acoperi o gamă largă de subiecte pentru întregul spectru de profesionişti din domeniul sănătăţii, propunându-şi să ajungă la peste 500.000 de cadre medicale în următorii 5 ani.
 
Programul le va permite profesioniştilor din sănătate de orice grad să-şi îmbunătăţească abilităţile şi cunoştinţele prin metode de învăţare create special, adaptate la nivelul lor de expertiză şi specializare. Aceste căi de învăţare care cuprind mai multe etape vor acoperi o gamă largă de subiecte şi vor utiliza o gamă variată de metodologii de predare, pentru a sprijini dezvoltarea cadrelor medicale într-o lume emergentă a serviciilor medicale bazate pe valoare.
 
Medtronic Impact este o investiţie semnificativă care stabileşte un standard cu totul nou pentru dezvoltarea profesională în industria tehnologiei medicale,” a declarat Rob ten Hoedt, vice-preşedinte executiv și preşedinte al Medtronic EMEA.  “Programa sa nouă şi extinsă nu numai că va permite profesioniştilor din sănătate să acceseze un program de instruire relevant pentru dezvoltarea competenţelor lor clinice, ci va forma şi o gamă largă de abilităţi non-clinice, pe măsură ce ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre un mediu al serviciilor medicale bazate pe valoare.
 
Medtronic Impact se axează şi pe dezvoltarea unei reţele de colaborări cu instituţii medicale la nivel mondial, unde vor fi dezvoltate şi oferite programe de formare cu grad înalt de specializare. Aceste conexiuni sunt esenţiale pentru ca Medtronic şi cadrele medicale să îşi concretizeze intenţia de învăţare axată pe rezultat.
 
Reţeaua emergentă include până acum:
  • Barcelona Campus, Catalonia, Spania
  • IRCAD, Strasbourg, Franţa
  • Sunskill Laboratory, Stellenbosch University, Africa de Sud
  • Dundee Institute for Healthcare Simulation, University of Dundee, Scoţia.
 
Mike Roby, senior director Learning & Innovation în cadrul Medtronic a afirmat: “Colaborările cu instituţii medicale la nivel mondial ne vor permite să transformăm radical modul în care proiectăm şi oferim programe de formare şi educare. Credem cu tărie că eforturile colective ale reţelei pe care o dezvoltăm vor crea mai multă valoare şi rezultate cu impact pozitiv care sunt importante pentru pacienţi.”
 
Medtronic Impact are ca prioritate integrarea unor experienţe educative online pătrunzătoare, nou dezvoltate, care completează portofoliul Medtronic de sesiuni directe, lidere în industrie. Programul va introduce un portal web personalizat care să permită cadrelor medicale să îşi acceseze propria traiectorie de învățare bazată pe nevoile profesionale.
 
Această platformă va fi corelată şi cu tehnologii inovatoare precum săli de clasă virtuale, realitate augmentată şi capabilităţi de observare de la distanţă a cazului, pentru a garanta cea mai bogată experienţă de învăţare.
 
Medtronic Impact este un program multianual care va fi introdus pe parcursul anului 2017.  Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi http://www.medtronic.eu/IMPACT
Sursa: McCann PR, 13-02-2017, Vizualizari 200
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.