Meningitele virale

Diagnostic de laborator

La internare tuturor pacientilor suspectati de meningita virala trebuie sa li se faca hemoleucograma, teste functionale hepatice si masuratori ale hematocritului, sa se stabileasca viteza de sedimentare a hematiilor (VSH-ul) .
De asemenea se determina nivelul ureei din sange, nivelul plasmatic al electrolitilor, glucozei, creatininei, amilazei si lipazei serice.
O mare valoare diagnostica in meningita virala o are examinarea lichidului cefalorahidian. In general nu este contraindicata punctia lombara pentru recoltarea lichidului cefalorahidian, deoarece meningita virala nu se insoteste de o crestere importanta a presiunii intracraniene.
Modificarile din lichidul cefalorahidian constau din pleiocitoza limfocitara, o proteinorahie usor crescuta si o glicorahie normala. Neutrofilele polimorfonucleare se regasesc in lichidul cefalorahidian numai in primele doua zile in cazul infectiei cu enterovirusuri. Enterovirusurile sunt cea mai frecventa cauza de meningita virala, astfel ca disparitia polimorfonuclearelor dupa primele doua zile de boala sugereaza cu o probabilitate ridicata implicarea enterovirusurilor in etiologia meningitei. Daca polimorfonuclearele persista mai mult timp, atunci se poate suspiciona o infectie cu virusul cabalinic sau cu echovirusul 9.
Numarul total de celule din lichidul cefalorahidian nu depaseste 10. 000 celule/dl in meningitele virale, observatie utila pentru diagnosticul diferential cu meningitele bacteriene unde celularitatea depaseste 50. 000-100. 000 celule/dl. Nivelul glicorahiei (concentratia de glucoza din lichidul cefalorahidian) este in mod obisnuit normal in meningita virala. Exceptie de la aceasta regula fac meningitele determinate de virusul meningitei coriolimfocitare, echovirusuri, virusul Herpes simplex tip 2 sau de virusul varicelo-zosterian, in care glicorahia este chiar sub nivelul normal. Virusurile nu pot fi observate pe frotiurile colorate acid-alcoolic sau Gram. In unele cazuri poate exista o asociere intre pleiocitoza crescuta si glicorahia scazuta <25 mg/dl, fapt ce sugereaza prezenta infectiei fungice, listeriale sau cu bacili tuberculosi. Aceeasi situatie se poate intalni si in alte afectiuni, ca meningita neoplazica sau sarcoidoza. La pacientii infectati cu virusul HIV s-a evidentiat in lichidul cefalorahidian concentratii crescute ale antigenului p24.

Este dificil de obtinut culturi virale din lichidul cefalorahidian (LCR), deoarece concentratia virala in LCR este destul de mica si tehnicile necesare pentru cultura sunt destul de laborioase. Pentru a se obtine culturi virale, lichidul cefalorahidian trebuie recoltat prin punctie lombara in cantitate de 2 ml si transportat cat mai repede la laborator unde va fi procesat cat mai curand posibil. Congelarea virusurilor in congelatoarele uzuale de laborator duce la reducerea potentialului de cultura al acestora, dar daca este absolut necesar, virusurile ar trebui congelate la o temperatura de -700C.
Alta metoda de detectare a infectiilor virale este amplificarea ADN-ului sau ARN-ului viral folosind reactia de polimerizare in lant. Virusurile care se preteaza cel mai bine pentru culturi sunt virusul coxackie, echovirusurile, virusul urlian si virusul meningitei coriolimfocitare. Alte virusuri care raspund relativ bine la culturi sunt virusul HIV, adenovirusurile, arbovirusurile, virusul Herpes simplex tip 2, virusul varicelo-zosterian si virusul rabiei. Cele mai slabe rezultate in culturi se obtin pentru virusurile poliomielitei, virusul Herpes simplex tip 1, virusul Epstein-Barr si virusul citomegaliei. Virusurile mai pot fi izolate si din materiile fecale (enterovirusurile si adenovirusurile), din sange (arbovirusurile, enterovirusurile, virusul meningitei coriolimfocitare), din urina (virusul citomegalic si urlian) .
De la nivelul exudatului faringian se pot izola enterovirusuri, virusul urlian si adenovirusuri. Prezenta enterovirusurilor in materiile fecale nu semnifica neaparat ca meningita ar fi provocata de acestea, deoarece enterovirusurile pot apare si in urma unor infectii ale aparatului digestiv sau in cadrul unor epidemii.

Diagnosticul serologic al infectiei virale are o valoare limitata in cazul meningitei virale, deoarece anticorpii antivirali apar tarziu, dupa 2-3 saptamani de la infectie si nu ne ofera datele necesare pentru tratamentul initial.

Examenele imagistice precum computer-tomografia, electroencefalograma si imagistica prin rezonanta magnetica se fac in cazul in care tabloul clinic este atipic sau apar complicatii neasteptate care pun probleme de diagnostic.

Diagnostic diferential

Meningita virala trebuie diferentiata de infectiile parameningeale, meningitele bacteriene, meningitele infectioase non-virale cu culturi negative (de exemplu meningitele fungice, tuberculoase sifilitice sau parazitare), infectiile cu Listeria, Brucella, Coxiella, Mycoplasma si Rickettsia ce mimeaza o encefalita.
Diagnosticul diferential mai trebuie facut cu meningitele neoplazice, acestea avand un tablou clinic dominat de hipertensiunea intracraniana. Meningita secundara unor boli inflamatorii neinfectioase precum sarcoidoza, boala Bechet si sindroamele uveo-meningiene pot mima tabloul clinic al unei meningite virale.