Metode naturale de contracepţie

Data publicării: 24-10-2012

Un număr din ce în ce mai mare de femei sunt nemulţumite de metodele de contracepţie şi caută unele mai sigure, fără efecte secundare majore, ieftine şi care să poată fi utilizate în orice moment, a declarat, marţi, în conferinţa de presă prilejuită de lansarea testelor Cyclotest, specialista în planning familial natural Isabel Stein din Germania.
Aceasta s-a referit la metoda simpto-termală care are în vedere pe lângă determinarea temperaturii şi evaluarea unor indicatori suplimentari de fertilitate.
La rândul său, dr. Traian Maier de la Maternitatea "Panait Sârbu" a explicat că testul Cyclotest Baby, utilizat pentru o sarcină planificată, este un calculator inteligent al ciclului pentru stabilirea zilelor fertile prin măsurarea temperaturii în momentul trezirii.
Microcalculatorul cu capacitate de adaptare înregistrează cele mai mici fluctuaţii de temperatură, stochează în memorie valorile personale ale ciclului, delimitează cu precizie mai mare fazele fertile, nefertile şi cu potenţial fertil foarte ridicat. Este posibilă introducerea şi evaluarea unui indicator suplimentar de fertilitate, de exemplu hormonul de ovulaţie LH şi este totodată posibilă delimitarea cu mai mare precizie a ovulaţiei, în cel mai bun mod posibil.
Potrivit medicului, în România s-au făcut foarte multe avorturi, în perioada 1989 - 2010, acestea ajungând la aproximativ 7,5 milioane.
''În ceea ce priveşte testul Cyclotest 2 plus, acesta se utilizează pentru stabilirea zilelor fertile ale femeii, asta înseamnă contracepţie naturală'', a arătat, la rândul său, dr. Radu Mihalca, medic specialist endocrinolog la Spitalul Elias.
Cu acest tip de test nu sunt tulburate şi nici nu se intervine în procesele naturale ale organismului.
Medicul a menţionat că este indicat în principal cuplurilor tinere, care au o fertilitate de 85%, nu celor cu probleme pentru că nu se substituie actului medical.
Costul celor două teste este de 750 lei pentru Cyclotest 2 plus şi 850 lei pentru Cyclotest Baby, existând posibilitatea achiziţionării lor şi în rate direct de la compania producătoare.
Sursa: Agerpres, 24-10-2012, Vizualizari 647
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.