Mihai Vasile (Societatea de Neurologie): 120 de pacienţi - în Registrul pentru boala Parkinson

Data publicarii: 21-04-2017

Un număr de 120 de pacienţi au fost incluşi până în prezent în Registrul Naţional Român pentru boala Parkinson - REPARK, care este activ de la începutul anului şi care urmează să fie completat, a declarat joi secretarul general al Societăţii de Neurologie din România, Mihai Vasile.

"Este o bază de date care se va realiza şi are un server dedicat, în care vom include toţi pacienţii cu boala Parkinson din România. Este primul registru de pacienţi în domeniul neurologiei. Celelalte care sunt în prezent în zona neurologiei reprezintă registre de tratament. (...) Sunt introduşi în baza de date 120 de pacienţi, asta nu înseamnă că doar atâţia pacienţi sunt. Cu siguranţă lucrurile vor fi evaluate în anii următori", a precizat Mihai Vasile.

Potrivit acestuia, vor fi culese date privind evoluţia naturală a bolii, manifestările motorii, non-motorii, tratament, calitatea vieţii bolnavilor.

Preşedintele Asociaţiei de Luptă Împotriva Bolii Parkinson, Dan Răican, a afirmat, la rândul său, că principalele probleme cu care se confruntă pacienţii care suferă de această maladie, în România, sunt lipsa medicamentelor originale, dar şi a bazelor de recuperare de stat.

"Încercăm să conlucrăm cu diferite baze de tratament private, prin casele de asigurări, de pensii, să asigurăm nişte bilete la aceste baze. (...) Nu s-a rezolvat problema Madoparului (medicament - n.r.). (...) Încercăm prin dialog să reuşim să îl introducem din nou în Romania. El fiind la un preţ foarte mic, producătorul nu şi-a acoperit cheltuielile de producţie şi atunci şi-a retras medicamentul din farmacii şi se cumpără de dincolo, din Bulgaria, Ungaria", a susţinut Răican.

Diana Păun, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a subliniat necesitatea unui model integrat de abordare a maladiei Parkinson.

"Avem nevoie de un model integrat de abordare a bolii Parkinson. De altfel, modelele de management integrat al afecţiunilor reprezintă tendinţa la nivel mondial în sănătate publică în secolul nostru şi trebuie să găsim şi noi pârghiile pentru a ne ralia acestora, asigurând astfel sustenabilitatea sistemului de sănătate românesc şi îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor pacienţilor", a subliniat Diana Păun.

Potrivit Asociaţiei de Luptă Împotriva Bolii Parkinson, în România sunt peste 72.000 de pacienţi cu această maladie. Prevalenţa bolii Parkinson creşte odată cu vârsta. Astfel, dacă la vârsta de 65 de ani prevalenţa este de circa 1%, la 85 de ani aceasta ajunge până la 3,5%. În fiecare an, luna aprilie este dedicată la nivel internaţional luptei împotriva maladiei Parkinson.
Sursa: Agerpres, 21-04-2017, Vizualizari 50
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK