Mii de medici şi asistenţi medicali din Balcani caută de lucru în Europa de Vest

Data publicării: 10-03-2017

Mii de medici şi asistenţi medicali din Balcani caută de lucru în Europa de Vest, provocând alarmă în rândul oficialilor din domeniul sănătăţii că s-ar putea ca, în viitorul apropiat, ţările din regiune să rămână fără personal medical calificat, relatează joi agenţia Reuters.

Anul trecut, 10.000 de bosniaci au solicitat permise de lucru în Germania, potrivit Agenţiei pentru forţa de muncă, ce are rol de mediere între solicitanţi de joburi şi angajatori germani în baza unui acord din 2014 dintre cele două guverne.

De atunci, circa 2.700 de asistenţi medicali au părăsit Bosnia, ţară cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori. Numai anul trecut au plecat 1.100 dintre ei. Se estimează că aproximativ 400 de medici au plecat din Bosnia şi este de aşteptat ca un număr similar să emigreze şi în acest an.

''Plecările din Bosnia s-au făcut treptat până acum, dar, când se iveşte o ocazie, atunci se pleacă în masă şi acest fapt ar putea face ca sistemul de sănătate să intre în colaps'', declara Meho Kovacevic (43 de ani), chirurg ortoped, care lucrează în oraşul bosniac Zenica (centru).

Situaţia este asemănătoare şi în alte ţări balcanice.

Documente necesare pentru cadre medicale pentru a lucra în străinătate au fost emise pentru 1.600 de medici în Serbia în ultimii doi ani şi aproape 1.300 în Croaţia de la aderarea acestei ţări la Uniunea Europeană în 2013.

Ţările ex-iugoslave, în condiţiile în care economia lor este încă în redresare după un deceniu de turbulenţele politico-economice din anii 1990 şi şomajul constă într-un procent cu două cifre, dispun de puţine fonduri pentru cheltuieli destinate sănătăţii. Condiţiile de lucru sunt sărăcăcioase şi echipamentele medicale moderne sunt limitate.

Un apel la muncitori străini lansat de Germania în ianuarie 2016 a fost întâmpinat cu un răspuns masiv. Germania, cea mai puternică economie a Europei, duce lipsă de 10.000 de asistenţi medicali şi de 2.000 de medici, în condiţiile în care 40.000 de medici înregistraţi urmează să se pensioneze până în 2021.

Potrivit Asociaţiei medicale germane, 2.365 de medici din cele şapte foste republici iugoslave au fost înregistraţi în Germania anul trecut, inclusiv 864 din Serbia.

''Ne pierdem cei mai buni experţi'', declara Zoran Savic, preşedintele sindicatului personalului medical din Serbia. ''Medici mai tineri le vor ocupa locurile, dar sunt necesari minimum 10 ani pentru instruirea unui medic specialist'', a adăugat el.

La rândul lor, medicii se plâng de neplata orelor suplimentare şi de salariile mici. Asistenţii medicali primesc între 250 şi 400 de euro pe lună în Bosnia şi Serbia, comparativ cu salariul de început din Germania de circa 1.500 de euro.
Sursa: Agerpres, 10-03-2017, Vizualizari 150
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.