Miopia

Miopia este un defect de vedere frecvent întâlnit ce se caracterizează prin faptul că obiectele apropiate sunt bine percepute, pe când cele îndepărtate apar înceţoşate. Cu alte cuvinte, se poate spune că vederea la distanţă este afectată. Este important de precizat faptul că sunt specialişti care consideră miopia neasociată altor afecţiuni drept deviaţie de la vederea normală şi nicidecum o boală în sine.

Există o formă avansată de miopie, asociată altor afecţiuni, în care globul ocular se alungeşte foarte mult, producându-se leziuni la nivelul retinei, desprinderea ulterioară a acesteia şi, în final, orbire. [1], [2]

Cum acţionează boala

Pentru înţelegerea defectului, sunt necesare câteva precizări legate de anatomia funcţională a ochiului. Există mai multe medii prin care lumina trece pentru a ajunge la retină (locul de recepţie a luminii). Acestea sunt reprezentate de: cornee, umoare apoasă, cristalin şi umoare vitroasă. De asemenea, pentru formarea unei imagini retiniene adecvate este necesar ca globul ocular să fie de lungime normală, iar corneea să fie uşor curbată.

Sintetizat, mecanismul de producere al miopiei implică formarea imaginilor în faţa retinei, situaţie posibilă prin: alungirea globului ocular, tulburări ale structurilor corneene şi tulburări structurale ale cristalinului. Un alt mecanism incriminat ar fi un grad de paralizie a muşchilor ciliari după perioade îndelungate de utilizare a vederii de aproape.

Cercetătorii consideră că se cunosc mai mult de 40 de gene care determină dezvoltarea miopiei. Acestea vizează structura globului ocular şi căile de semnalizare ochi-creier. Astfel, există studii care indică probabilitatea de transmitere genetică a acestui defect. [1], [3], [4]

Când trebuie să bănuieşti că ai putea avea această afecţiune

Miopia afectează atât adulţii, cât şi copiii. Cu toate acestea, se dezvoltă cu precădere în copilărie, intervalul de vârstă vizat fiind 8-12 ani. Din acest motiv pare să fie o problemă de sănătate vizuală comună în rândul adolescenţilor, cu atât mai mult cu cât agravarea acesteia se produce, de regulă, în adolescenţă. De asemenea, se poate agrava şi cu înaintarea în vârstă, deşi modificările între 20-40 ani sunt minore.

În cazul femeilor, încetinirea evoluţiei se realizează, de obicei, în intervalul 14-16 ani, iar la bărbaţi în jurul vârstei de 20 de ani. După această perioadă, majoritatea se stabilizează la un grad de afectare moderat.

Deşi cauzele rămân încă neelucidate, practica a scos în evidenţă o predispoziţie crescută în cazul persoanelor care: citesc intens, utilizează calculatorul sau au sarcini care presupun folosirea vederii de aproape pentru perioade îndelungate, mecanismul patologic fiind reprezentat de tulburările de acomodare consecutive.

Miopia poate reprezenta un semn incipient pentru afecţiuni mai grave, cum sunt diabetul zaharat sau cataracta (opacifierea cristalinului). O altă cauză ar fi reprezentată de curbarea exagerată a corneei, prin tulburări de focalizare a luminii ce pătrunde în ochi. [1], [2], [5]

Când te duci la medic

Semnele şi simptomele cel mai des întâlnite în miopie sunt:

• durerile de cap;
• dificultatea de a vedea obiecte îndepărtate;
• senzaţia de oboseală a ochilor;
• apropierea pleoapelor pentru a fixa obiectele aflate la distanţă.

În cazul copiilor, ele sunt reprezentate de:

• nevoia de a sta cât mai în faţă în clasă;
• apropierea de ecranul televizorului/calculatorului;
• dureri de cap şi oboseala ochilor;
• frecarea ochilor.

De asemenea, aceştia ar putea fi mai puţin interesaţi de activităţi sportive sau de grup care presupun o acuitate vizuală bună. [1], [4], [6]

La ce medic să te adresezi şi la ce să te aştepţi

Specialistul care se ocupă cu diagnosticul şi tratarea miopiei este medicul oftalmolog. Acesta va realiza anumite teste, ce vor fi explicate în secţiunea următoare (evaluarea acuităţii vizuale, oftalmoscopie, tonometrie, retinoscopie) şi va decide, împreună cu pacientul, varianta optimă de tratament. În cazul prescierii de ochelari, pentru realizarea acestora oftalmologul va colabora cu optometristul.

Cum se pune în general diagnosticul

Diagnosticul se realizează prin: evaluarea acuităţii vizuale, oftalmoscopie, tonometrie, utilizarea foropterului şi retinoscopia.

Evaluarea acuităţii vizuale se realizează folosind harta Snellen. Aceasta este un panou pe care se sunt trecute diferite simboluri (de regulă, litere sau cifre) notate pe mai multe rânduri şi care vor avea dimensiuni din ce în ce mai mici. În funcţie de capacitatea de acomodare a vederii pentru perceperea acestora, se poate stabili dacă pacientul are sau nu un defect de vedere.

Oftalmoscopia (examenul fundului de ochi) este o metodă de examinare a retinei, a discului optic (locul unde nervul optic părăreşte retina) şi a umorii vitroase.

Tonometria reprezintă modalitatea de măsurare a presiunii intraoculare prin intermediul evaluării rezistenţei corneei la un fascicul luminos. Se utilizează ca test pentru depistarea precoce a glaucomului (patologie caracterizată prin creşterea exagerată a presiunii intraoculare), uneori asociat cu miopia.

Foropterul este un model de ochelari folosit pentru stabilirea dioptriilor în situaţia în care pacientul este diagnosticat cu miopie. Principiul de funcţionare a retinoscopului constă în urmărirea reflexiei luminii de la nivelul retinei şi, în funcţie de anumiţi parametri, se stabileşte diagnosticul. Este indicată reexaminarea la fiecare 2 ani. [1], [2], [3], [4]

Ce trebuie să ştii despre tratament

Tratamentul prevede 3 posibilităţi majore: ochelarii de vedere, lentilele de contact şi intervenţia chirugicală. Ochelarii de vedere se consideră a fi metoda cea mai comună şi mai sigură de corectare a miopiei.

Lentilele de contact ajută la îmbunătăţirea vederii, la un confort mai bun şi la creşterea calităţii acuităţii vizuale. Este necesară atenţie în cazul purtării acestora dacă persoana are: senzaţia de ochi uscaţi, alergii severe sau infecţii oculare recurente. Se recomandă igiena şi depozitarea corespunzătoare a lentilelor.

Una dintre intervenţiile chirurgicale implică îmbunătăţirea vederii prin repararea corneei. Cu ajutorul ei este diminuată sau chiar eliminată folosirea ochelarilor şi a lentilelor de contact. Alături de aceasta mai există o metodă de reajustare a funcţiei corneei, numită ortokeratologie. Procedura este nechirurgicală şi presupune utilizarea de lentile de contact rigide care redefinesc structura corneei prin imprimarea unei presiuni asupra ei.

În egală măsură, se poate apela şi la proceduri laser de corectare a defectului care implică extragerea unei porţiuni de ţesut cornean. O altă variantă a acestei metode este keratomileusisul care implică îndepărtarea unui strat din interiorul corneei. Tehnica constă în secţionarea unui sector cornean şi ridicarea acestuia pentru expunerea stratului intern. Se va extirpa porţiunea necesară refacerii vederii şi se va reface (reataşare) porţiunea desprinsă. Este de reţinut faptul că tehnica laser nu ar trebui practicată la copil, întrucât poate avea consecinţe defavorabile în dezvoltarea normală a globului ocular. Alături de aceasta, în cadrul riscurilor terapiei cu laser se mai pot aminti:

• senzaţia de ochi uscaţi care persistă câteva luni după operaţie;
• îndepărtarea unui strat prea mare de cornee;
• reducerea vederii nocturne (deficit ce persistă aproximativ 6 săptămâni);
• toleranţă scăzută la lumina puternică (deficit care, la rândul său, durează 6-12 săptămâni).

Intervenția trebuie efectuată cu prudenţă în: diabetul zaharat; sarcină sau alăptare; afecţiuni ale sistemului imunitar (HIV, artrită reumatoidă); glaucom; cataractă.

Se mai poate recurge la implant: fie implantarea unei lentile poziționate în faţa cristalinului, fie reînlocuirea cristalinului. De asemenea, în literatura de specialitate, se mai cunosc anumite exerciţii pentru persoanele care suferă de miopie indusă de stresul ocular (spasmul musculaturii oculare) cu rezultate discutabile. Este important de subliniat faptul că şi formele avansate de miopie pot fi ameliorate prin tratament conservator sau chirurgical. [2], [4], [7] 

Dietă şi mod de viaţă

Momentan nu există suficiente date elocvente care să sugereze că unele exerciţii de vedere, vitamine sau pastile pot preveni debutul miopiei. În schimb, există anumite metode prin care boala poate fi încetinită. Astfel, în sarcinile ce necesită vederea de aproape se recomandă:

• păstrarea unei distanţe acceptabile faţă de laptop, computer sau carte;
• folosirea unei surse suficient de puternice de lumină (se produce fenomenul de dilatare a pupilei care va ajuta la diminuarea efortului de acomodare);
• privirea la distanţă la intervale regulate de timp pentru a scădea necesitatea acomodării.

În privinţa utilizării lentilelor de contact sunt necesare anumite precauţii, dintre care merită menţionate:

• evitarea folosirii lor în situaţia în care ochiul prezintă semne de inflamaţie sau infecţie;
• scoaterea lentilelor seara la culcare;
• în situaţii de urgenţă, când persoana nu poate folosi lentilele de contact sau acestea s-au deteriorat este necesar să aibă la îndemână o pereche de ochelari sau o altă pereche de lentile. [5], [6], [8]

De reţinut

• Miopia este un defect de vedere care presupune afectarea vederii la distanţă.
  
• Imaginea se formează înainte retinei, iar cauzele sunt reprezentate de: alungirea globului ocular sau de tulburări structurale ce implică cristalinul sau corneea.
  
• Debutul este mai frecvent în copilărie, pentru ca stabilizarea defectului să se realizeze, de regulă, până în jurul vârstei de 20 de ani.
  
• Simptomele şi semnele sunt reprezentate de: dificultatea percepţiei obiectelor aflate la distanţă; senzaţia de oboseală a ochilor; durerile de cap; apropierea pleopelor pentru a fixa obiectele îndepărtate.
  
• Specialistul care se ocupă cu diagnosticul şi tratarea acestui defect este medicul oftalmolog.
  
• Diagnosticul se realizează prin: evaluarea acuităţii vizuale, oftalmoscopie, retinoscopie, utilizarea foropterului şi, eventual, tonometrie.
  
• Posibilităţile de tratament includ: prescrierea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact, intervenţie chirurgicală clasică sau laser pentru reducerea defectului cornean şi implant (lentilă în faţa cristalinul sau reînlocuirea cristalinului).
  
• Întrucât există o importantă componentă genetică, prevenirea debutului miopiei este discutabilă, însă evoluţia poate fi încetinită prin efectuarea de exerciţii simple pentru stabilizarea acomodării vizuale.