Miros neplăcut al respirației

Mirosul neplăcut al respirației (numit și halitoză sau halenă) poate fi cauzat de o varietate de factori, printre care boala parodontală (afecțiune a gingiilor), depunerea unui film bacterian la nivelul suprafeței limbii, afecțiuni sistemice și consumul anumitor tipuri de alimente. (1)
   

Acest simptom este considerat unul dintre cele mai frecvente raportate de către pacienți atunci când se prezintă la medicul dentist. (1)

Halitoza este un subiect de actualitate și astăzi, întrucât nu se poate stabili doar o singură cauză pentru apariția acesteia. Numeroase studii clinice publicate în literatura de specialitate au corelat acest simptom cu depozitele de tartru și de placă bacteriană (așadar igienă orală incorectă sau nerespectată).

Etiologie

Cauzele mirosului neplăcut al respirației au fost subiectul a numeroase cercetări destul de controversate. Deși unii cercetători au fost convinși că stomacul este cel care cauzează resirația urât mirositoare, există cercetări care pledează în favoarea cavității orale ca sursă și cauză a halitozei. (1)

Igiena necorespunzătoare de la nivelul cavității orale permite resturilor alimentare să rămână pe suprafața limbii, a dinților și de-a lungul marginilor gingivale. Bacteriile care se găsesc în mod normal în cavitatea orală vor „digera” aceste resturi bacteriene și vor elibera diverși produși chimici cu un miros puternic și neplăcut. Printre bacteriile responsabile de respirația urât mirositoare se numără Fusobacterium nucleatum, Treponema denticola, Prevotella intermedia, Porphyromonas gingivalis, Bacteroides forsythus etc. (2), (3)

De asemenea, atunci când o persoană prezintă o infecție la nivelul cavității bucale (carii extinse netratate, gingivite, abcese, ulcerații la nivelul limbii sau al mucoaselor), acesta poate prezenta și o respirație urât mirositoare. Cauza o reprezintă, cel mai frecvent, aceleași bacterii care metabolizează compușii organici prezenți la nivelul infecției și care elimină alți compuși urât mirositori (compuși sulfurici volatili). (2)

Este cunoscut rolul salivei în a „spăla” resturile alimentare de pe suprafețele limbii și ale dinților. De aceea, atunci când o persoană suferă de xerostomie (uscăciunea gurii), aceasta prezintă un risc mai ridicat de a avea o respirație urât mirositoare. (2)

Nu în ultimul rând, alimentația reprezintă și ea un factor cauzator pentru respirația urât mirositoare. După consumul de ceapă sau usturoi, organismul le metabolizează, rezultând compuși care se elimină prin plămâni, deci prin expirație, ceea ce va presupune halitoză. De asemenea, anumite studii au observat că dietele bogate în proteine și zahăr pot fi o cauză a respirației urât mirositoare. (2)

Cu toate acestea, nu întotdeauna cauza mirosului urât al respirației se regăsește la nivelul cavității orale. Persoanele care suferă de o halitoză incontrolabilă pot suferi de afecțiuni sistemice (generale) precum: ulcer gastro-intestinal, reflux gastro-esofagian, infecții ale tractului respirator, hemoragii interne, diabet zaharat, hepatite cronice, leucemie, afețiuni renale, etc.

Anumite medicamente pot, de asemenea, să producă o respirație urât mirositoare, cum sunt medicamentele prescrise pentru răceală sau medicamentele prescrise în cazul hipertensiunii arteriale. (3), (4)

Diagnostic

De cele mai multe ori, o persoană nu poate spune dacă are sau nu o respirație urât mirositoare, astfel că sarcina de a informa pe cineva de acest simptom revine membrilor familiei sau prietenilor apropiați.

Atunci când o persoană se prezintă în cabinetul dentar acuzând o respirație urât mirositoare, medicul dentist trebuie să stabilească prin diferite chestionare istoricul pacientului (dacă a suferit de anumite afecțiuni sistemice sau orale) și să facă o examinare completă a cavității orale pentru a stabili cu exactitate gradul de igienă orală și pentru a depista eventuale infecții la acest nivel. (4)

Pentru a stabili într-un mod obiectiv prezența compușilor sulfurici volatici în respirație, medicul dentist poate apela la un aparat care poate măsura concentrația lor în aerul expirat, apart care se numește halimetru. (4)
  
Atunci când cauza nu poate fi găsită cu exactitate la nivelul cavității orale, medicul dentist va recomanda pacientului un consult într-un serviciu de medicină internă, pentru a elimina afecțiuni sistemice, cauzatoare de halitoză. (3)

Tratament

De primă intenție va fi tratamentul cauzei halitozei. Astfel, de cele mai multe ori, detartrajul și periajul profesional vor reduce semnificativ, până la dispariție, respirația urât mirositoare. De asemenea, tratamentul cariilor și al gingivitelor reprezintă o primă etapă importantă în reducerea halitozei. Tratamentul de urgență al infecțiilor de la nivelul cavității orale este absolut necesar, de asemenea. (4)

Suplimentar, pacientul este învățat cum să respecte o igienă corectă (2-3 periaje dentare - corect efectuate – în fiecare zi, utilizarea aței dentare, periajul limbii). De asemenea, medicul dentist poate recomanda pacientului ca după periajul dentar și cel al limbii, să clătească cavitatea orală cu ape de gură fără alcool. Este important ca apa de gură să fie fără alcool deoarece acesta poate produce leziuni superficiale la nivelul mucoasei orale și senzația de uscăciune a gurii, agravând halitoza. (4)

Atunci când mirosul neplăcut al respirației nu cedează sub tratamentele menționate mai sus, se indică pacientului să se prezinte în consult la un medic generalist care ar putea depista și alte probleme de ordin general. (1)
  
Dacă respirația urât mirositoare este rezultatul xerostomiei cauzată de anumite medicamente, se recomandă pacientului să discute cu medicul curant acest aspect, fie pentru schimbarea medicației, fie pentru utilizarea unor produse de igienă orală sau a unor suplimente care pot reduce simptomele.

Recomandări

Pentru evitarea apariției halitozei se recomandă respectarea unei igiene orale corecte. De asemenea, un consult la medicul dentist, efectuat în mod regulat, va permite medicului să depisteze în faze precoce eventuale leziuni la nivelul cavității orale și deci va preveni și apariția respirației urât mirositoare.

Este recomandat ca pacientul să discute cu medicul dentist despre eventuale suspiciuni legate de respirația urât mirositoare. Medicul este cel care va putea stabili dacă respirația urât mirositoare este cauzată de factori locali (din cavitatea orală) sau de afecțiuni generale. (2)