MIT: Dacă renunți la carne îți scade colesterolul

Autor:

MIT: Dacă renunți la carne îți scade colesterolul

PARȚIAL ADEVĂRAT

Carnea este unul dintre cele mai controversate alimente, care continuă să suscite cele mai înfocate dezbateri privind riscurile și beneficiile pe care le-ar aduce consumul său organismului. Unul dintre efectele pentru care este blamată carnea e că ar crește nivelul de colesterol și implicit, dacă ai mânca mai puțină carnea, și nivelul colesterolului s-ar reduce.

Colesterolul
are și el o reputație proastă, alimentată de lipsa de cunoaștere și înțelegere a rolului său esențial pentru organism, dar și a faptului că există două tipuri de colesterol. Majoritatea îl consideră însă un factor negativ, direct legat de bolile cardiovasculare.

În realitate, colesterolul este o moleculă vitală pentru organism, alcătuind învelișul tuturor celulelor și fiind implicată în procesul de producție al hormonilor. Este extrem de important pentru buna funcționare a sistemului nervos și a tractului intestinal, oferind totodată protecție integrității structurale celulelor.

În mod normal, în corpul nostru există între 1100 și 1700 miligrame de colesterol, dintre care 25% provine din alimentație și 75% e produs de ficat. Organismul reglează nivelul de colesterol, în sensul că ajustează cantitatea de colesterol pe care o produce intern în funcție de aportul din alimente: dacă din hrana ingerată colesterolul preluat e prea puțin, va produce mai mult și invers, dacă nivelul de colesterol din alimente e prea mare, organismul va produce mai puțin.

Ideea că o alimentație bazată pe colesterol ar crește automat și nivelul de colesterol din sânge a apărut acum mai bine de 50 de ani, în urma unor teste realizate pe oameni și animale. Astăzi se cunoaște faptul că nivelul de colesterolul din sânge nu este decât într-o mică măsură influențat de colesterolul din alimente, așa cum am văzut. Un exemplu relevant în acest sens este cazul persoanelor cu un nivel ridicat al colesterolului, în ciuda unei alimentații sărace în colesterol. Dacă însă la majoritatea persoanelor impactul colesterolului din alimente este limitat, la unii nivelul  colesterolului din sânge variază foarte mult în funcție de ceea ce consumă, de aceea este important să fie precauți cu alimentel bogate în colesterol.

De asemenea, când colesterolul din sânge ajunge la un nivel considerat nociv pentru sănătate, atunci medicii recomandă o modificare a alimentației, pentru a limita astfel orice posibilă sursă de colesterol. Carnea este unul dintre alimentele  de evitat. Atenție, însă! Nu toate tipurile de carne trebuie eliminate. Carnea roșie (de porc, de miel sau vită) este mult mai bogată în colesterol decât cea de pasăre (fără piele) sau decât peștele, așa că e bine să o evitați. Asociația Americană a Inimii recomandă un consum zilnic de carne slabă care să nu depășească 170 de grame.

Foarte important este și modul de a prepara carnea: este de preferat cea fiartă, gătită la abur ori pe grătar, decât cea prăjită.

Ținerea sub control a colesterolului nu se face doar prin limitarea consumului de carne. Este importantă limitarea tuturor alimentelor cu un conținut ridicat de colesterol și introducerea în dietă a celor cu puțin sau fără colesterol. Nu în ultimul rând, alimentația trebuie susținută și de activitatea fizică. Pe lângă modificarea stilului alimentar, a doua modalitate de a reduce nivelul colesterolului din sânge este administrarea de medicamente. Acestea trebuie luate doar cu recomandarea medicului!

Data actualizare: 21-06-2018 | creare: 25-02-2015 | Vizite: 1311
Alte articole din aceeași secțiune:

Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK