MIT: Personalitatea și stilul cognitiv sunt influențate de dominanța unei emisfere cerebrale

Autor:

MIT: Personalitatea și stilul cognitiv sunt influențate de dominanța unei emisfere cerebrale

FALS

Una dintre ideile foarte populare din psihologie este că cele două emisfere cerebrale ar controla două „moduri” diferite de a gândi și că la fiecare persoană este dominantă fie emisfera dreaptă, fie cea stângă, dominanța fiind „vizibilă” prin trăsăturile care sunt mai evidente în ceea ce privește personalitatea și stilul cognitiv. Astfel, persoanele la care prevalentă este jumătatea stângă a creierului sunt considerate analitice, logice, organizate, în timp ce o dominanță a jumătății cerebrale drepte ar fi asociată cu creativitatea, intuiția, sensibilitatea.

Teoria pare să aibă sens, având în vedere că unele funcții cognitive au localizare la nivelul emisferei drepte sau stângi, însă comunitatea științifică nu a susținut niciodată această teorie, iar specialiștii în neuroștiințe o consideră eronată.

Lateralizarea funcțiilor cerebrale

Originea acestui mit se presupune că ar fi legată de cercetările din anii 1960 ale lui Roger Sperry, câștigător al premiului Nobel. Acesta a studiat pacienții cu epilepsie, care primeau un tratament sever constând într-o secționare la nivelul creierului de-a lungul formațiunii corpus callosum. Pentru că aceasta face legătura între cele două emisfere, după intervenție emisferele nu mai comunicau.

Ulterior, Sperry și alți oameni de știință au identificat zonele din creier implicate în diferite funcții cognitive. Astăzi se cunoaște faptul că funcțiile cerebrale specifice se încadrează în una din aceste trei categorii:
  • bilaterale sau difuze – nu sunt localizate la nivelul unei emisfere;
  • localizate la nivelul ambelor emisfere;
  • localizate și lateralizate la nivelul unei emisfere (de exemplu, limbajul și abilitățile matematice sunt localizate în emisfera stângă, în timp ce procesarea spațială și muzicală are loc la nivelul celei drepte).

Apoi, persoanele pot fi stângace sau dreptace (majoritatea). La acestea din urmă, partea stângă a corpului este controlată de emisfera dreaptă, iar cea dreaptă, de emisfera stângă. Astfel, dacă ești dreptaci și realizezi o sarcină complicată cu mâna dreaptă, scanarea cerebrală va arăta o activitatea mai intensă în emisfera stângă și invers.

De aici, ideea localizării diferite a unor abilități la nivel cerebral a fost preluată, popularizată și extrapolată la influența asupra personalității și stilulului cognitiv. De exemplu, conform acestei teorii, un stângaci ar fi înclinat mai degrabă spre activități precum compoziție muzicală, fiind mult mai creativ (abilități specifice emisferei drepte), în timp ce un dreptaci s-ar descurca mai bine la programare (datorită abilităților matematice lateralizate în emisfera stângă).

Mai mult, dominanța uneia dintre emisfere a ajuns să fie văzută ca un factor determinant pentru personalitate și să stea la baza unor teste de evaluare a personalității, cărți despre auto-motivare, exerciții de teambuilding etc. (o simplă căutare pe Google returnează printre rezultate o serie de astfel de teste și de informații despre cum ne influențează dominanța unei emisfere).

Creierul funcționează ca un întreg

Metodologia imagistică de astăzi, care permite scanarea cerebrală în timpul realizării unor activități sugerează, alături de numeroasele studii din acest domeniu, că de fapt activitatea cerebrală este mult mai complexă decât se considera inițial și că cele două emisfere sunt complementare și se completează în realizarea tuturor funcțiilor cognitive.

Chiar dacă între cele două emisfere există diferențe subtile pe care cercetătorii continuă să le studieze și că unele abilități cognitive tind să fie lateralizate, nu se poate vorbi despre o dominanță a uneia dintre ele. Indiferent de personalitate, de abilități sau de stilul cognitiv, fiecare persoană utilizează în activitățile de zi cu zi ambele emisfere, pentru că majoritatea funcțiilor necesită informații din ambele jumătăți cerebrale, acestea fiind prelucrate și integrate prin formațiunea corpus callosum, dar și prin alte rețele neuronale, care fac legătura între ele.

O cercetare realizată de cercetătorii de la Universitatea din Utah (2013), care a constat în analiza activității cerebrale a 1000 de participanți (cu vârste cuprinse între 7 și 29 de ani), a arătat că pe toată durata experimentelor, creierul a fost utilizat în totalitate la toți participanții, nu preponderent a uneia dintre emisfere.

Importanța neuroplasticității

Un aspect important pe care teoria dominanței cerebrale îl omite este capacitatea creierului de a se reorganiza permanent sub influența stimulilor - neuroplasticitatea. Această abilitate face posibil ca atunci când o zonă a creierului este afectată (în urma unei boli sau unui accident) și nu mai poate realiza o anumită funcție, alte zone cerebrale să înceapă treptat să o suplinească. Un exemplu în acest sens este cazul persoanelor care suferă un atac cerebral și își recapătă limbajul sau controlul simetric al mușchilor faciali după ce zonele cerebrale implicate în aceste activități au fost afectate.

Informații pe larg despre neuroplasticitate găsiți în acest articol.

În concluzie, personalitatea, stilul cognitiv sau aptitudinile nu pot fi corelate cu dominanța uneia dintre emisferele cerebrale.

Data actualizare: 24-11-2016 | creare: 24-11-2016 | Vizite: 709
Bibliografie
(1)The Truth About The Left Brain / Right Brain Relationship, link: http://www.npr.org/sections/13.7/2013/12/02/248089436/the-truth-about-the-left-brain-right-brain-relationship
(2)Left Brained, Right Brained, or Hare Brained?, link: https://skeptoid.com/episodes/4418
(3)Myth: People are either “right-brained” or “left-brained.”, link: http://www.brainfacts.org/brain-basics/neuroanatomy/articles/2012/left-brained-or-right-brained/
(4)Brain Myth -- Some people are left-brained, some people are right-brained, link: http://tdlc.ucsd.edu/educators/educators_myths_left_right_brained.html
(5)Left Brain – Right Brain Myth, link: https://www.sciencebasedmedicine.org/left-brain-right-brain-myth/
(6)Left Brain vs. Right: It's a Myth, Research Finds, link: http://www.livescience.com/39373-left-brain-right-brain-myth.html
(7)An Evaluation of the Left-Brain vs. Right-Brain Hypothesis with Resting State Functional Connectivity Magnetic Resonance Imaging, link: http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0071275
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK