Black Friday ROmedic

Modificările organismului în timpul efortului fizic

Autor:

Modificările organismului în timpul efortului fizic
Stilul de viață sănătos a fost adesea asociat cu activitatea fizică. Fie că este vorba de practicarea unui sport mai puțin solicitant, de jogging sau de câteva ședințe pe săptămână la sala de fitness, efectele pozitive ale mișcării sunt de remarcat.

Reacțiile care se produc în corpul uman, în timpul exercițiilor fizice, sunt multiple. Iată care sunt principalele modificări care au loc în organism atunci când facem efort fizic:

La nivelul circulației și sistemului cardiovascular

În timp ce facem sport, mușchii consumă oxigenul conținut de hemoglobină pentru a transforma glucoza în energie. Mai exact, în timpul acestui proces, dioxidul de carbon și hidrogenul sunt eliberați, acestea determinând scăderea nivelului pH-ului sângelui. [1]

Și nevoia de oxigen crește în timpul efortului, ca urmare a producerii de energie de către mușchi. Oxigenul „răcorește” și previne supraîncălzirea atunci când temperatura corpului începe să crească după efortul depus. Frecvența respirației crește pe măsură ce plămânii asimilează mai mult oxigen, pe care îl depozitează în sânge, acesta întorcându-se oxigenat către inimă. [2]

Inima se adaptează în funcție de intensitatea efortului, în timp ce activitatea musculară și metabolică tind să crească. O reacție de răspuns a sistemului cardiovascular la efort este aceea de a crește numărul de bătăi, determinând un ritm cardiac crescut și implicit o cantitate mai mare de sânge pompată de inimă. [3]

Ca urmare a efortului intens, ritmul cardiac poate să crească până la 150 de bătăi pe minut sau chiar mai mult, comparativ cu 70-80 de bătăi pe minut cât este normal pentru o persoană care se află în repaus. În plus, inima pompează în timpul exercițiilor fizice până la 20 de litri de sânge pe minut, față de 5 litri pe minut, pompați de inima unei persoane aflate în stare de repaus. Explicația acestei creșteri ar fi că receptorii nervoși din vasele de sânge, mușchi și articulații stimulează sistemul nervos să elibereze în sânge adrenalină și noradrenalină sau norepinefrină, un compus cu multiple roluri ca hormon adrenergic și neurotransmițător a sistemului nervos simpatic. Cortexul cerebral se pare că ar contribui și el la creșterea ritmului cardiac. Cercetătorii au descoperit, în urma studiilor, că inima începe să bată mai repede chiar înainte de exercițiile fizice ca urmare a unei reacții de anticipare a efortului ce urmează să fie depus. [4]

Eliberarea endorfinelor

O altă reacție cunoscută ce apare ca urmare a activității fizice este eliberarea enodorfinelor, substanțe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimuli. Endorfinele au efecte notabile precum apariția stării de euforie,  întărirea sistemului imunitar, eliberarea hormonilor sexuali și diminuarea senzației de durere. Organismul uman produce cel puțin 20 de tipuri de endorfine care ajută la reducerea stresului și chiar încetinirea procesului de îmbătrânire. [1]

De asemenea, creierul eliberează dopamină și glutamat, pentru a pune în mișcare brațele. Altă substanță eliberată în timpul acestui proces este acidul gamma-aminobutiric sau GABA, un neurotransmițător care încetinește activitatea, astfel încât mișcările executate să fie cât mai armonioase și ordonate. [1]

Reacțiile glandei hipofize

Mișcarea influențează și reacțiile glandei hipofize, situată la baza creierului într-o cavitate a osului sfenoid denumită „șaua turcească”. Glanda hipofiză trimite stimuli către glandele suprarenale pentru a elibera hormonii necesari mișcării, dar secretă în același timp și hormoni de creștere. În timp ce corpul caută mai multe resurse pe care să le ardă în timpul efortului fizic, depozitele de glicogen sunt consumate. Hormonii de creștere eliberați acționează ca niște bariere de apărare pentru mușchi, astfel încât energia să fie produsă prin arderea grăsimilor. [5]

Efectele de la nivelul mușchilor

În timpul efortului fizic, corpul consumă mai mult glicogen (zahăr depozitat din mâncarea pe care o consumăm), astfel încât energia necesară să ducă la contracția mușchilor. Acesta nu este singurul mecanism produs la nivel muscular în timpul efortului. Adenozinel trifosfat sau ATP sunt nucleotide care stochează și transportă energie. Nucleotidele sunt consumate foarte repede în timpul mișcării, deoarece corpul are depozite destul de mici de glucoză și ATP. După ce acestea sunt epuizate, organismul solicită mai mult oxigen pentru a produce ATP, ceea ce înseamnă că mai mult sânge va fi pompat către mușchi în timpul exercițiilior fizice pentru a furniza necesarul de oxigen. Dacă nu există suficient oxigen, se va forma acidul lactic care va fi eliminat din corp în 30-60 de minute de la terminarea exercițiilor, febra musculară instalându-se în scurt timp. [5]

Efectele de la nivelul rinichilor

La fel ca plămânii, inima și creierul, rinichii sunt și ei solicitați în timpul sportului. Frecvența și intensitatea cu care rinichii filtrează sângele se poate modifica în funcție de nivelul de efort depus. Astfel, după exerciții intense, rinichii permit o mai bună filtrare a proteinelor din urină, dar și o reabsorbție mai mare a apei, adică o cantitate mai mică de urină rezultată, în încercarea de a menține corpul cât mai hidratat. [5]

Influența asupra metabolismului

Păstrarea unei greutăți echilibrate cu ajutorul sportului este strâns legată de procesele ce au loc la nivelul metabolismului organismului uman. Pe măsură ce corpul este angrenat în exercițiile fizice ciclice, substanțe precum metaboliții sunt eliberați pe parcursul activitate intense. Este vorba de secretarea glicerolului, un metabolit care arde țesutul adipos și care crește după activitatea fizică. [1]

Data actualizare: 04-03-2015 | creare: 04-03-2015 | Vizite: 9509
Bibliografie
1. The Chemical Reaction That Takes Place in the Body After Exercise, link: http://www.livestrong.com/article/375841-the-chemical-reaction-that-takes-place-in-the-body-after-exercise/
2. What Happens to the Circulatory System During Exercise?, link: http://livewell.jillianmichaels.com/happens-circulatory-system-during-exercise-4370.html
3. Heart Rate, Blood Pressure,and Exercise, link: http://www2.vernier.com/sample_labs/HP-A-11-COMP-heart_rate_bp_exercise.pdf
4. How Your Body Responds to Exercise, link: http://www.intelihealth.com/article/how-your-body-responds-to-exercise
5. This Is What Happens To Your Body When You Exercise, link: http://www.huffingtonpost.com/2013/09/04/body-on-exercise-what-happens-infographic_n_3838293.html
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • 1 minut de antrenament intens ar putea avea beneficii similare cu 45 de minute de efort fizic moderat
  • Activitatea fizică regulată ar putea fi soluția pentru epidemia de obezitate și boli cardiovasculare
  • Stilul de viață activ menține plămânii sănătoși
  • Forumul Sport, fitness:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      mai multe discuții din Sport, fitness
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK