Moţiune simplă pe Sănătate, depusă de PNL, USR şi PMP în Camera Deputaţilor

Data publicarii: 05-10-2017

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri, în plen, depunerea unei moţiuni simple pe Sănătate, iniţiată de PNL, USR şi PMP.

Moţiunea simplă este intitulată "PSD dăunează grav sănătăţii".

Raluca Turcan a susţinut că premierul Mihai Tudose trebuie să-l demită pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

"Problemele în sistemul de sănătate sunt grave, din nefericire se adâncesc cu fiecare zi. Criza vaccinurilor nu are nici la această oră o soluţie pe termen lung, nu există plan de vaccinare, nu există o lege a vaccinării şi nici stocuri de vaccinuri. Copiii s-au întors în colectivităţi şi, din nefericire, nu toţi au fost imunizaţi împotriva unor boli grave", a spus Turcan.

Ea a adăugat că o problemă în sistemul de sănătate este "haosul din salarizare", menţionând că angajaţii sunt în momentul de faţă în stradă şi, în pofida majorărilor anunţate, există riscul ca veniturile acestora să ajungă la nivelul anului 2009.

"Construcţia celor trei spitale clinice de urgenţă Cluj, Craiova şi Iaşi este trecută la bifate şi uitate. (...) Pentru aceste realităţi dureroase ale acestui Guvern în derivă şi numai pentru cele menţionate, prim-ministrul Tudose ar trebui să-l demită pe ministrul Bodog, iar Ministerul Sănătăţii să înceteze să mai fie inamicul public numărul unu al românilor", a declarat Turcan.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor urmează să decidă asupra dezbaterii moţiunii în plen
Sursa: Agerpres, 05-10-2017, Vizualizari 32
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK