Muzica lui Mozart nu mareste inteligenta (studiu)

Data publicării: 12-05-2010

Muzica lui Mozart nu mareste inteligenta celor care o asculta, contrar unei idei ce s-a raspandit in urma unui studiu publicat in 1993, au concluzionat luni cercetatorii austrieci, potrivit AFP.

O echipa de la Facultatea de psihologie din Viena a compilat rezultatele studiilor care incercau sa reproduca 'efectul Mozart' incepand din 1993 si nu a gasit probe semnificative privind existenta acestui fenomen, a informat Universitatea din Viena intr-un comunicat.

Acum 17 ani, cercetatori ai Universitatii din California au aratat ca un grup de adolescenti au obtinut rezultate mai bune la teste de rationament dupa ce au ascultat Sonata pentru doua piane in Re major de Mozart (1781) decat cei care ascultasera altceva sau ramasesera intr-o sala silentioasa.

Din cele circa 3.000 de cazuri compilate din nu mai putin de 40 de studii din diverse tari, echipa Universitatii din Viena nu a putut evidentia vreo proba privind existenta 'efectului Mozart'.

'Cei care au ascultat muzica, Mozart sau altceva - Bach, Pearl Jam - au rezultate mai bune decat cei din grupul silentios. Se stie insa ca o persoana este mai performanta daca exista un stimul', a explicat pentru AFP Jakob Pietschnig, care a condus studiul.

In 1993 nu au fost vizate decat 36 de persoane, a amintit Pietschnig. Potrivit acestuia, un studiu cu un rezultat pozitiv are mai multe sanse de a fi preluat de revistele stiintifice decat un studiu cu un rezultat negativ.

Publicarea in revista Nature a studiului privind 'efectul Mozart', in 1993, a avut un impact considerabil in opinia publica, determinand unele crese americane sa difuzeze zilnic muzica clasica iar statul american Georgia (sudul SUA) sa ofere cate un CD cu muzica clasica fiecarui nou-nascut.

Jakob Pietschnig a amintit ca studiul fusese realizat in randul adultilor, nu al copiilor, si ca era vorba de a masura punctual capacitati cognitive spatiale, nu inteligenta.

'Recomand tuturor sa asculte Mozart, dar acest lucru nu le va mari capacitatile cognitive cum spera unii', a declarat acesta.

'Efectul Mozart' figureaza in pozitia a sasea pe lista intocmita de psihologul american Scott E. Lilienfeld cu privire la 50 de mari mituri ale psihologiei populare ('50 Great Myths of Popular Psychology', 2009), adauga sursa citata.
Sursa: Agerpres, 12-05-2010, Vizualizari 523
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.