Nereguli sanitare in mai multe gradinite si scoli din Teleorman

Data publicării: 26-09-2007

Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Teleorman a depistat peste 200 cazuri de pediculoza, scabie, hepatite, micoze si alte boli, cu prilejul efectuarii triajului epidemiologic in circa trei sute de unitati de invatamant din localitati rurale si urbane din judet, transmite corespondentul ROMPRES.
    Dupa cum a precizat directorul adjunct al ASP Teleorman, Elena Picu, intr-o conferinta de presa sustinuta miercuri, la Alexandria, au fost examinati peste 44.200 de copii, actiunea fiind in derulare si in alte unitati de invatamant.
    Potrivit Elenei Picu, situatia nu poate fi considerata "alarmanta", dar este ingrijorator faptul ca dintr-un total de 524 de gradinite, scoli generale si licee, doar jumatate au autorizatie sanitara de functionare. In ultimele zile, au mai fost autorizate, ca urmare a finalizarii unor lucrari de reabilitare, opt scoli generale si trei gradinite din mediul rural.
    Principalele motive pentru care nu s-au eliberat autorizatii sunt lipsa apei curente si a grupurilor sanitare corespunzatoare.
    Pe parcursul controalelor, specialistii ASP Teleorman au constatat, de asemenea, ca in mai multe unitati de invatamant rurale nu exista toate conditiile prevazute - spatii, dotari frigorifice, mobilier adecvat - pentru materializarea programului "Laptele si cornul".
Sursa: Rompres, 26-09-2007, Vizualizari 441
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.