Noi cercetări privind terapia CAR-T în tratamentele oncologice

©

Autor:

Noi cercetări privind terapia CAR-T în tratamentele oncologice
Un studiu publicat în New England Journal of Medicine detaliază care sunt pacienții care ar putea beneficia mai eficient de terapia CAR-T.

Terapia CAR-T sau terapia cu celule T cu receptori antigenici chimerici antrează sistemul imunitar să identifice și să distrugă celulele canceroase din sânge. Celulele imunitare proprii sunt modificate genetic pentru a putea depista aceste celule. Sistemul imunitar poate ulterior să atace celulele tumorale la fel ca pe bacterii sau virusuri, ducând la vindecarea cancerelor sangvine.

În 2017, două terapii cu celule T au fost aprobate de FDA, unul pentru tratamentul leucemiei limfoblastice acute în rândul copiilor, și altul pentru adulți cu limfom avansat.

S-a observat că persoanele ca au cele mai puține celule canceroase rămase după chimioterapie înainte de a beneficia de terapia CAR-T, au prezentat cea mai mare rată de supraviețuire și cele mai puține efecte adverse.

Cercetările sugerează că trebuie determinat gradul cancerului cu exactitate înainte de tratament, un bun indicator al modului în care organismul va răspunde la terapie. De asemenea, se pare că utilizarea tratamentului în stadii incipiente, când sistemul imunitar și organismul sunt mai puternice, poate duce la o tratare mai eficientă. Momentan, terapiile de acest gen aprobate sunt pentru cazurile în care tratamentul anterior a eșuat, inclusiv chimioterapia sau transplantul de măduvă osoasă.

Unii cercetători sugerează că trebuie găsit un mod de a utiliza această tehnică înainte de a fi prea târziu, încă din stadii incipiente pentru a crește șansele de vindecare, nu când alte tratamente au dat greș și boala se dezvoltă rapid.

Sursa. Time

Data actualizare: 01-03-2018 | creare: 01-03-2018 | Vizite: 1308
Bibliografie
How Cancer Immunotherapy Is Getting Even Better, https://time.com/5125527/cancer-immunotherapy-remission/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Răspunsul pacienților imunoterapie sugerează un posibil tratament pentru melanom metastatic
  • Nivelul citokinelor ar putea prezice apariţia reacţiilor imunologice la pacienţii oncologici trataţi cu imunoterapii
  • A fost descoperită gena care influențează succesul tratamentelor de imunoterapie
  •