Noi solutii pentru tratamentul bronhopneumopatiei obstructive cronice

Data publicării: 06-05-2009

Bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC) reprezinta in prezent a patra cauza de mortalitate la nivel mondial si se preconizeaza ca in 2020 va ocupa locul trei, dupa boala coronariana ischemica si bolile cerebrovasculare.
Presedintele comisiei de terapii a Ministerului Sanatatii, Miron Bogdan, a subliniat, miercuri, intr-o conferinta de presa organizata cu prilejul lansarii unor noi solutii terapeutice pentru BPOC, ca boala este subdiagnosticata, intrucat populatiei ii lipseste informatia. Specialistul a spus ca afectiunea apare dupa 40 de ani, de obicei este diagnosticata tardiv principala cauzata in majoritatea situatiilor fiind fumatul. Din cei 6 miliarde de oameni ai planetei, 1,2 miliarde fumeaza, iar peste 200 milioane sufera de BPOC a reliefat prof. dr. Miron Bogdan. Un procent de 5% dintre decesele inregistrate sunt datorate BPOC. In Romania pe locul doi la spitalizari se afla aceasta afectiune, aproximativ o persoana din zece sufera de BPOC.
De foarte multe ori boala este confundata cu astmul bronsic, iar numai 15% dintre paceinti sunt tratati cum ar trebui sustine specialistul adaugand ca singura modalitate terapeutica pentru aceasta afectiune este intreruperea fumatului.
La randul sau, prof. dr. Florin Mihaltan, a subliniat impactul boli asupra bolnavilor.
In legatura cu noile solutii terapeutice, specialistul a spus ca Studiul clinic derulat de Pfizer si Boehringer Ingelheim este unul dintre cele mai mari studii clinice desfasurate vreodata in BPOC. Studiul a comparat tiotropium 18 /g, administrat o data pe zi, cu placebo, demonstrand ca tiotropium determina imbunatatiri de durata si sustinute ale functiei pulmonare pe parcursul a patru ani si imbunatateste rata de supravietuire.
Prof. dr. Mihaltan a spus ca tratamentul se administreaza pentru stadiul 2 al bolii, dar si pentru stadiile 3 si 4. El a adaugat ca pentru controlul bolii este necesar sa se faca mai multe spirometrii, dar din pacate numarul mic de aparte nu permite acest lucru.
Studiul s-a dovedit benefic pe termen lung, imbunatatind rata de supravietuire, functia pulmonara, rata exacerbarilor si calitatea vietii pacientilor, reconfirmand, totodata, profilul sau de siguranta favorabil. Rezultatele studiului sunt pozitive, in special pentru medicii din asistenta primara, la care apeleaza, de
altfel, pacientii pentru ajutor medical. "Pacientii declara ca se simt mai bine, iar beneficiile constatate in ceea ce priveste rata de supravietuire ofera mai multa speranta pacientilor, familiilor si medicilor acestora”, a spus Stanley Mendonça, country manager Pfizer Romania.
Sursa: Agerpres, 06-05-2009, Vizualizari 1101
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.