Afectiunile ochiului la copiii nou nascuti
Autor: Dr. Poiata Ioana - medic primar oftalmolog
Încercăm prin acest articol să informăm proaspetele mămici cu privire la un aspect foarte delicat şi preţios. Este vorba de necesitatea de a privi ochişorii copilaşului cu atenţie, fiind avizate de unele modificări care pot apărea la naştere sau imediat după aceasta şi de a solicita asistenţa oftalmologului imediat ce au remarcat ceva neobişnuit.
Dezvoltarea vederii
Imediat după naştere vederea copilului este scăzută. El începe să urmărească obiectele şi să recunoască mama abia după câteva săptămâni de viaţă. Din momentul în care ochiul devine suficient de dezvoltat vederea începe să crească progresiv până la 6-7 ani.
Pentru a se produce această evoluţie progresivă spre nivelul de vedere al adultului, trebuie îndeplinite simultan anumite condiţii:
 mediile oculare străbătute de razele luminoase trebuie să fie transparente;
 fasciculul de lumină trebuie să se focalizeze pe retină, nu în faţa sau în spatele acesteia, pentru ca imaginea formată a obiectelor să fie clară;
 ochii trebuie să aibă amândoi aceeaşi direcţie de privire, astfel că imaginile proiectate în centrul ochiului să aparţină aceloraşi obiecte la ambii ochi.
În mod deosebit, în primul an de viaţă orice obstacol care apare în calea razelor de lumină (căderea pleoapei superioare, cicatrice pe suprafaţa ochiului, cataracta, strabism care modifică direcţia ochiului faţă de imaginea privită) sau le împiedică să ajungă corect focalizate pe retină (de exemplu în miopii mari) determină scăderea vederii cu imposibilitatea recuperării ei complete chiar atunci când obstacolul a fost înlăturat. Această afecţiune se cheamă ambliopie. Ea poate afecta doar un ochi sau poate fi bilaterală. De multe ori ambliopia unilaterală nu poate fi descoperită decât întâmplător în urma unui consult pentru oboseală oculară sau la pacienţii care acoperă din diferite motive un ochi şi observă că văd slab cu celălalt.
Modalităţile de tratament sunt:
- în mod logic, trebuie îndepărtată cauza ambliopiei şi aceasta cât mai repede. Cu cât copilul e mai mic, cu atât intervenţia medicului trebuie să fie mai rapidă pentru ca scăderea vederii să nu fie foarte marcată;
- următorul pas devine recuperarea vederii în ochiul afectat; metoda cea mai utilizată este stimularea vederii ochiului bolnav prin acoperirea ochiului sănătos un interval de timp stabilit de medic; metoda se numeşte ocluzie şi poate fi totală atunci când se utilizează un material opac şi lumina nu pătrunde deloc în ochiul sănătos sau parţială când materialul utilizat este semitransparent; schema de ocluzie trebuie respectată întocmai de către părinţi şi controalele trebuie efectuate sistematic pentru a evita reducerea vederii în ochiul sănătos prin ocluzie exagerată.
Obstrucţia căilor de scurgere a lacrimilor în nas
Părinţii trebuie să fie atenţi dacă apare o umflătură cu caracter elastic de circa 1 cm la palpare între marginea nasului şi ochi. Aceasta reprezintă o acumulare de lichid amniotic, mucus sau secreţie purulentă în sacul în care se adună de obicei lacrimile înainte de a ajunge în nas şi care este paralel cu aripa nasului. Dacă acest canal este închis de o membrană care nu se resoarbe imediat după naştere, (cum este evoluţia naturală) apar probleme în primile luni de la naştere prin prezenţa unei lăcrimări permanente, a unei iritaţii oculare, a unei conjunctivite cu secreţie purulentă care se repetă foarte des (secreţia se poate elimina în unghiul intern al ochiului prin masajul sacului lacrimal) sau a distensiei sacului lacrimal care devine chistic la palpare. Tratamentul constă în masajul sacului lacrimal pentru a încerca forţarea ruperii membranei sau în caz de eşec se încearcă sondarea căilor lacrimale pentru perforarea membranei. Dacă se întârzie prea mult cu acest sondaj (care într-adevăr nu este foarte plăcut) şi copilul depăşeşte 2 ani nu se mai poate deschide comunicarea sacului lacrimal cu nasul decât prin operaţie.
Conjunctivita neonatală
Este o infecţie relativ des întâlnită pentru care se administrează nitrat de argint preventiv în ochii nou-născuţilor. Ea poate apărea imediat după naştere sau la un interval de 4-5 zile. Cauzele sunt variate: contaminarea ochiului în timpul naşterii în cazul infecţiilor genitale materne, cum ar fi conjunctivita gonococică (în gonoreea maternă) sau cu germeni din sala de operaţii. Secreţiile oculare pot fi foarte abundente sau reduse, pleoapele pot fi umflate şi ochii sunt înroşiţi. Tratamentul este fixat de oftalmolog în funcţie de aspectul clinic şi trebuie iniţiat rapid pentru că pot apărea complicaţii oculare severe.
Modificări ale poziţiei ochilor
Examinarea ochilor noului născut poate să arate prezenţa strabismului congenital, adică lipsa paralelismului globilor oculari cu devierea acestora cel mai adesea înăuntru. Se mai pot întâlni mişcări continue ale ochilor de du-te vino, ca nişte oscilaţii, denumite nistagmus. Toate aceste probleme trebuie semnalate fără întârziere oftamologului.
În afara modificărilor poziţiei ochilor, pot apărea modificări ale aspectului acestora: ochii pot avea pupila albă (leucocorie). Acesta este un semn foarte grav. El arată că ţesuturile din spatele irisului nu sunt transparente. Cel mai adesea este vorba despre cataracta congenitală care poate fi uni sau bilaterală.
Cataracta congenitală
Este una din cauzele cele mai frecvente de orbire la copii. Cataracta poate fi bilaterală (cel mai frecvent, cu un pronostic vizual mai bun după operaţie) sau unilaterală (care are un rezultat vizual în general slab). Cauza rezultatului slab este diagnosticul întârziat. Optim este că această boală să fie detectată în prima lună de viaţă şi de aceea ar trebui un screening în care să se observe la fiecare nou născut reflexul roşu al pupilei la lumină. Copiii cu cataracta completă bilaterală manifestă un interes scăzut faţă de imaginile lumii înconjurătoare şi au o dezvoltare întârziată. Nistagmusul apare atunci când vederea este foarte scăzută şi copilul nu poate fixa şi urmări obiectele care îi sunt prezentate. Uneori poate apărea strabismul, în special în cataracta unilaterală. Cauzele cataractei congenitale sunt, pe lângă ereditate şi afecţiunile genetice şi infecţiile din cursul sarcinii sau tratamentul administrat pentru unele boli apărute în cursul sarcinii. Diagnosticul poate fi făcut prin observarea comportamentului copilului. Evaluarea reflexelor roşii pupilare se face prin direcţionarea unei lumini puternice de la o lanternă mică sau oftalmoscop în ambii ochi simultan într-o încăpere întunecată. Dacă există opacităţi în cristalin acestea apar întunecate pe fondul roşu al pupilei luminate. Odată suspicionată cataracta se efectuează câteva teste care determină potenţialul de vedere al copilului după înlăturarea cataractei şi se examinează cu atenţie globul ocular. Dacă cataracta este densă ea afecteaza sigur vederea şi trebuie operată repede, chiar în prima lună de viaţă. În ultimii ani au început să se implanteze cristaline artificiale şi la copii sub 2 ani; în acest mod creşte şansa recuperării vizuale. Modalităţile mai vechi de corecţie după extragerea cristalinului cataractat la copii sub 2 ani erau ochelari cu puteri de peste 10 dioptrii sau cu lentile de contact, modalităţi foarte dificile din punctul de vedere al copilului şi mai ales al părinţilor. Dacă în urma examenului clinic medicul consideră că opacifierea cristalinului nu este foarte densă şi nu afectează semnificativ vederea, evoluţia cataractei se urmăreşte prin examene periodice.
Glaucomul congenital
Incidenţa cu care survine este mică, de 1 la 12.000 de naşteri. Este cel mai adesea bilateral. Următorul copil are riscul de 5% de a face aceeaşi boală. Semnele care sugerează această boală sunt:
lărgirea corneei: aceşti ochi sunt mari, dau un aspect frumos copilului dar reprezintă un semn de boală; diametrul normal cornean este de 9,5 mm
lăcrimarea abundentă care trebuie diferenţiată de ocluzia căilor lacrimale;
jena la lumină (fotofobia);
îmbibarea cu apă a corneei (edemul cornean) este rezultatul presiunii mari din interiorul ochiului şi dă un aspect de pierdere a transparenţei şi a luciului corneei;
Diagnosticul se pune prin examenul copilului sub o scurtă anestezie generala în cursul căreia se examinează în detaliu ochiul şi se măsoară presiunea intraoculară.
Tratamentul trebuie instituit de urgenţă pentru că dacă presiunea rămâne crescută mai multă vreme peretele subţire al globului ocular la copii se destinde şi ochiul se dilată; de asemenea, vederea scade prin cicatricile date de edemul corneei sau de efectarea nervului ochiului. Se poate începe cu medicamente instilate în ochi; cel mai adesea se recurge la operaţie. Pronosticul glaucomului congenital este prost în pofida tratamentului corect şi iniţiat precoce.
Retinopatia prematurităţii
În cazul unor copii care se nasc cu greutatea de sub 1500 grame sau a celor care au mai puţin de 28 săptămâni de la concepere există un risc de afectare a retinei care apare, paradoxal, datorită încercărilor de menţinere în viaţă a acestor copii în incubatoare prin administrarea unui oxigen suplimentar în concentraţii ridicate. Această concentraţie pare să fie toxică pentru retină. La copii născuţi înainte de termen, vasele retiene nu reuşesc să se dezvolte complet şi retina rămâne în zonele periferice nevascularizată. Oxigenul administrat în concentraţie ridicată, necesar datorită imaturităţii plămânilor nou-născutului nu permite ca vasele normale ale retinei să se dezvolte în continuare spre periferia retinei. Cu timpul, apar vase noi care se dezvoltă anarhic şi care se pot rupe şi pot da hemoragie în interiorul ochiului sau se pot ridica de pe planul retinei şi o pot trage, producând dezlipirea de retină. Se descriu după aspectul fundului de ochi mai multe stadii de evoluţie. Un procent important din ochii afectaţi nu evoluează până în stadiile avansate care ameninţă vederea.
Modalitatea de diagnostic este o verificare sistematică de către oftalmolog a fundului de ochi la copii cu greutate sub 1500 grame; aceasta este recomandată după 4-6 săptămâni de la naştere şi dacă totul e bine această examinare se repetă la o lună. Dacă există leziunile caracteristice ale acestei boli, ea se urmăreşte la 2-3 săptămâni. În general, vasele patologice regresează spontan.
Din fericire, doar 6% din copii cu greutatea la naştere de 1250 grame ajung la un stadiu de boală care trebuie să fie tratat pentru a preveni hemoragia sau dezlipirea de retină. Acest deziderat se realizează prin administrarea impactelor de lumină laser care cauterizează vasele patologice sau prin utilizarea crioaplicaţiilor care de asemenea au rolul de a distruge retina şi vasele bolnave. Dacă din nefericire este prea târziu şi a apărut dezlipirea de retină, copiii trebuie operaţi. O modalitate de prevenire a instalării acestei afecţiuni retiniene ar fi strictul control al concentraţiei oxigenului administrat după naştere.
Tumorile retinei
Există din nefericire şi o patologie tumorală la copii. Cel mai frecvent întâlnit din tumorile intraoculare (un caz la 15.000) este retinoblastomul. Aceasta este o tumoră a retinei care se transmite de la părinţii afectaţi la copii într-o proporţie importantă (80%) dar poate apărea şi la copiii fără un istoric în familie. Ea se manifestă clinic cel mai adesea în primul an de viaţă, prin apariţia leucocoreei (pupila albă).
Pentru a preveni pierderea globului ocular şi diseminarea tumorii în afara ochiului există o serie de măsuri terapeutice care se pot aplica în funcţie de stadiul tumorii - de la metode care conservă ochiul aplicând diferite tipuri de laser, la utilizarea materialelor radioactive aplicate pe ochi sau iradierilor externe, la utilizarea asociată a chimioterapiei şi chiar la îndepărtarea ochiului foarte afectat. Nu în puţine cazuri afecţiunea este bilaterală, aşa încât se preferă scoaterea ochiului fără potenţial de recuperare şi tratarea cu metode conservatoare a ochiului mai bun. Pentru viitoarele sarcini este foarte important consultul medicului genetician care poate aprecia riscul ca la viitorii copii să apară aceeaşi boală. Mai există diagnosticul genetic prin efectuarea puncţiilor amniotice care studiază celulele fătului, efectuate pentru sarcinile în evoluţie.
În concluzie, este important ca prezentarea la medicul oftalmolog în cazul în care există probleme să fie făcută cât mai curând, pentru că orice obstacol în dezvoltarea vizuală a copilului care nu este îndepărtat la timp poate avea consecinţe grave asupra vederii la copilul nou născut.
Dezvoltarea vederii
Imediat după naştere vederea copilului este scăzută. El începe să urmărească obiectele şi să recunoască mama abia după câteva săptămâni de viaţă. Din momentul în care ochiul devine suficient de dezvoltat vederea începe să crească progresiv până la 6-7 ani.
Pentru a se produce această evoluţie progresivă spre nivelul de vedere al adultului, trebuie îndeplinite simultan anumite condiţii:
 mediile oculare străbătute de razele luminoase trebuie să fie transparente;
 fasciculul de lumină trebuie să se focalizeze pe retină, nu în faţa sau în spatele acesteia, pentru ca imaginea formată a obiectelor să fie clară;
 ochii trebuie să aibă amândoi aceeaşi direcţie de privire, astfel că imaginile proiectate în centrul ochiului să aparţină aceloraşi obiecte la ambii ochi.
În mod deosebit, în primul an de viaţă orice obstacol care apare în calea razelor de lumină (căderea pleoapei superioare, cicatrice pe suprafaţa ochiului, cataracta, strabism care modifică direcţia ochiului faţă de imaginea privită) sau le împiedică să ajungă corect focalizate pe retină (de exemplu în miopii mari) determină scăderea vederii cu imposibilitatea recuperării ei complete chiar atunci când obstacolul a fost înlăturat. Această afecţiune se cheamă ambliopie. Ea poate afecta doar un ochi sau poate fi bilaterală. De multe ori ambliopia unilaterală nu poate fi descoperită decât întâmplător în urma unui consult pentru oboseală oculară sau la pacienţii care acoperă din diferite motive un ochi şi observă că văd slab cu celălalt.
Modalităţile de tratament sunt:
- în mod logic, trebuie îndepărtată cauza ambliopiei şi aceasta cât mai repede. Cu cât copilul e mai mic, cu atât intervenţia medicului trebuie să fie mai rapidă pentru ca scăderea vederii să nu fie foarte marcată;
- următorul pas devine recuperarea vederii în ochiul afectat; metoda cea mai utilizată este stimularea vederii ochiului bolnav prin acoperirea ochiului sănătos un interval de timp stabilit de medic; metoda se numeşte ocluzie şi poate fi totală atunci când se utilizează un material opac şi lumina nu pătrunde deloc în ochiul sănătos sau parţială când materialul utilizat este semitransparent; schema de ocluzie trebuie respectată întocmai de către părinţi şi controalele trebuie efectuate sistematic pentru a evita reducerea vederii în ochiul sănătos prin ocluzie exagerată.
Obstrucţia căilor de scurgere a lacrimilor în nas
Părinţii trebuie să fie atenţi dacă apare o umflătură cu caracter elastic de circa 1 cm la palpare între marginea nasului şi ochi. Aceasta reprezintă o acumulare de lichid amniotic, mucus sau secreţie purulentă în sacul în care se adună de obicei lacrimile înainte de a ajunge în nas şi care este paralel cu aripa nasului. Dacă acest canal este închis de o membrană care nu se resoarbe imediat după naştere, (cum este evoluţia naturală) apar probleme în primile luni de la naştere prin prezenţa unei lăcrimări permanente, a unei iritaţii oculare, a unei conjunctivite cu secreţie purulentă care se repetă foarte des (secreţia se poate elimina în unghiul intern al ochiului prin masajul sacului lacrimal) sau a distensiei sacului lacrimal care devine chistic la palpare. Tratamentul constă în masajul sacului lacrimal pentru a încerca forţarea ruperii membranei sau în caz de eşec se încearcă sondarea căilor lacrimale pentru perforarea membranei. Dacă se întârzie prea mult cu acest sondaj (care într-adevăr nu este foarte plăcut) şi copilul depăşeşte 2 ani nu se mai poate deschide comunicarea sacului lacrimal cu nasul decât prin operaţie.
Conjunctivita neonatală
Este o infecţie relativ des întâlnită pentru care se administrează nitrat de argint preventiv în ochii nou-născuţilor. Ea poate apărea imediat după naştere sau la un interval de 4-5 zile. Cauzele sunt variate: contaminarea ochiului în timpul naşterii în cazul infecţiilor genitale materne, cum ar fi conjunctivita gonococică (în gonoreea maternă) sau cu germeni din sala de operaţii. Secreţiile oculare pot fi foarte abundente sau reduse, pleoapele pot fi umflate şi ochii sunt înroşiţi. Tratamentul este fixat de oftalmolog în funcţie de aspectul clinic şi trebuie iniţiat rapid pentru că pot apărea complicaţii oculare severe.
Modificări ale poziţiei ochilor
Examinarea ochilor noului născut poate să arate prezenţa strabismului congenital, adică lipsa paralelismului globilor oculari cu devierea acestora cel mai adesea înăuntru. Se mai pot întâlni mişcări continue ale ochilor de du-te vino, ca nişte oscilaţii, denumite nistagmus. Toate aceste probleme trebuie semnalate fără întârziere oftamologului.
În afara modificărilor poziţiei ochilor, pot apărea modificări ale aspectului acestora: ochii pot avea pupila albă (leucocorie). Acesta este un semn foarte grav. El arată că ţesuturile din spatele irisului nu sunt transparente. Cel mai adesea este vorba despre cataracta congenitală care poate fi uni sau bilaterală.
Cataracta congenitală
Este una din cauzele cele mai frecvente de orbire la copii. Cataracta poate fi bilaterală (cel mai frecvent, cu un pronostic vizual mai bun după operaţie) sau unilaterală (care are un rezultat vizual în general slab). Cauza rezultatului slab este diagnosticul întârziat. Optim este că această boală să fie detectată în prima lună de viaţă şi de aceea ar trebui un screening în care să se observe la fiecare nou născut reflexul roşu al pupilei la lumină. Copiii cu cataracta completă bilaterală manifestă un interes scăzut faţă de imaginile lumii înconjurătoare şi au o dezvoltare întârziată. Nistagmusul apare atunci când vederea este foarte scăzută şi copilul nu poate fixa şi urmări obiectele care îi sunt prezentate. Uneori poate apărea strabismul, în special în cataracta unilaterală. Cauzele cataractei congenitale sunt, pe lângă ereditate şi afecţiunile genetice şi infecţiile din cursul sarcinii sau tratamentul administrat pentru unele boli apărute în cursul sarcinii. Diagnosticul poate fi făcut prin observarea comportamentului copilului. Evaluarea reflexelor roşii pupilare se face prin direcţionarea unei lumini puternice de la o lanternă mică sau oftalmoscop în ambii ochi simultan într-o încăpere întunecată. Dacă există opacităţi în cristalin acestea apar întunecate pe fondul roşu al pupilei luminate. Odată suspicionată cataracta se efectuează câteva teste care determină potenţialul de vedere al copilului după înlăturarea cataractei şi se examinează cu atenţie globul ocular. Dacă cataracta este densă ea afecteaza sigur vederea şi trebuie operată repede, chiar în prima lună de viaţă. În ultimii ani au început să se implanteze cristaline artificiale şi la copii sub 2 ani; în acest mod creşte şansa recuperării vizuale. Modalităţile mai vechi de corecţie după extragerea cristalinului cataractat la copii sub 2 ani erau ochelari cu puteri de peste 10 dioptrii sau cu lentile de contact, modalităţi foarte dificile din punctul de vedere al copilului şi mai ales al părinţilor. Dacă în urma examenului clinic medicul consideră că opacifierea cristalinului nu este foarte densă şi nu afectează semnificativ vederea, evoluţia cataractei se urmăreşte prin examene periodice.
Glaucomul congenital
Incidenţa cu care survine este mică, de 1 la 12.000 de naşteri. Este cel mai adesea bilateral. Următorul copil are riscul de 5% de a face aceeaşi boală. Semnele care sugerează această boală sunt:
lărgirea corneei: aceşti ochi sunt mari, dau un aspect frumos copilului dar reprezintă un semn de boală; diametrul normal cornean este de 9,5 mm
lăcrimarea abundentă care trebuie diferenţiată de ocluzia căilor lacrimale;
jena la lumină (fotofobia);
îmbibarea cu apă a corneei (edemul cornean) este rezultatul presiunii mari din interiorul ochiului şi dă un aspect de pierdere a transparenţei şi a luciului corneei;
Diagnosticul se pune prin examenul copilului sub o scurtă anestezie generala în cursul căreia se examinează în detaliu ochiul şi se măsoară presiunea intraoculară.
Tratamentul trebuie instituit de urgenţă pentru că dacă presiunea rămâne crescută mai multă vreme peretele subţire al globului ocular la copii se destinde şi ochiul se dilată; de asemenea, vederea scade prin cicatricile date de edemul corneei sau de efectarea nervului ochiului. Se poate începe cu medicamente instilate în ochi; cel mai adesea se recurge la operaţie. Pronosticul glaucomului congenital este prost în pofida tratamentului corect şi iniţiat precoce.
Retinopatia prematurităţii
În cazul unor copii care se nasc cu greutatea de sub 1500 grame sau a celor care au mai puţin de 28 săptămâni de la concepere există un risc de afectare a retinei care apare, paradoxal, datorită încercărilor de menţinere în viaţă a acestor copii în incubatoare prin administrarea unui oxigen suplimentar în concentraţii ridicate. Această concentraţie pare să fie toxică pentru retină. La copii născuţi înainte de termen, vasele retiene nu reuşesc să se dezvolte complet şi retina rămâne în zonele periferice nevascularizată. Oxigenul administrat în concentraţie ridicată, necesar datorită imaturităţii plămânilor nou-născutului nu permite ca vasele normale ale retinei să se dezvolte în continuare spre periferia retinei. Cu timpul, apar vase noi care se dezvoltă anarhic şi care se pot rupe şi pot da hemoragie în interiorul ochiului sau se pot ridica de pe planul retinei şi o pot trage, producând dezlipirea de retină. Se descriu după aspectul fundului de ochi mai multe stadii de evoluţie. Un procent important din ochii afectaţi nu evoluează până în stadiile avansate care ameninţă vederea.
Modalitatea de diagnostic este o verificare sistematică de către oftalmolog a fundului de ochi la copii cu greutate sub 1500 grame; aceasta este recomandată după 4-6 săptămâni de la naştere şi dacă totul e bine această examinare se repetă la o lună. Dacă există leziunile caracteristice ale acestei boli, ea se urmăreşte la 2-3 săptămâni. În general, vasele patologice regresează spontan.
Din fericire, doar 6% din copii cu greutatea la naştere de 1250 grame ajung la un stadiu de boală care trebuie să fie tratat pentru a preveni hemoragia sau dezlipirea de retină. Acest deziderat se realizează prin administrarea impactelor de lumină laser care cauterizează vasele patologice sau prin utilizarea crioaplicaţiilor care de asemenea au rolul de a distruge retina şi vasele bolnave. Dacă din nefericire este prea târziu şi a apărut dezlipirea de retină, copiii trebuie operaţi. O modalitate de prevenire a instalării acestei afecţiuni retiniene ar fi strictul control al concentraţiei oxigenului administrat după naştere.
Tumorile retinei
Există din nefericire şi o patologie tumorală la copii. Cel mai frecvent întâlnit din tumorile intraoculare (un caz la 15.000) este retinoblastomul. Aceasta este o tumoră a retinei care se transmite de la părinţii afectaţi la copii într-o proporţie importantă (80%) dar poate apărea şi la copiii fără un istoric în familie. Ea se manifestă clinic cel mai adesea în primul an de viaţă, prin apariţia leucocoreei (pupila albă).
Pentru a preveni pierderea globului ocular şi diseminarea tumorii în afara ochiului există o serie de măsuri terapeutice care se pot aplica în funcţie de stadiul tumorii - de la metode care conservă ochiul aplicând diferite tipuri de laser, la utilizarea materialelor radioactive aplicate pe ochi sau iradierilor externe, la utilizarea asociată a chimioterapiei şi chiar la îndepărtarea ochiului foarte afectat. Nu în puţine cazuri afecţiunea este bilaterală, aşa încât se preferă scoaterea ochiului fără potenţial de recuperare şi tratarea cu metode conservatoare a ochiului mai bun. Pentru viitoarele sarcini este foarte important consultul medicului genetician care poate aprecia riscul ca la viitorii copii să apară aceeaşi boală. Mai există diagnosticul genetic prin efectuarea puncţiilor amniotice care studiază celulele fătului, efectuate pentru sarcinile în evoluţie.
În concluzie, este important ca prezentarea la medicul oftalmolog în cazul în care există probleme să fie făcută cât mai curând, pentru că orice obstacol în dezvoltarea vizuală a copilului care nu este îndepărtat la timp poate avea consecinţe grave asupra vederii la copilul nou născut.