O dietă bogată în fibre ar putea avea un efect pozitiv asupra bolilor inflamatorii articulare

©

Autor:

O dietă bogată în fibre ar putea avea un efect pozitiv asupra bolilor inflamatorii articulare

Este bine-cunoscut faptul că o alimentaţie sănătoasă sporeşte bunăstarea organismului. Cercetătorii de la Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg (FAU) au descoperit că o dietă bogată în fibre poate avea o influență pozitivă asupra bolilor inflamatorii articulare cronice, ceea ce duce la oase mai puternice.

Cheia pentru efectul pe care dieta o are asupra sănătății noastre sunt bacteriile intestinale.

Flora intestinală sănătoasă
constă dintr-o multitudine de specii diferite de bacterii. Fiecare adult transportă în intestine aproximativ două kilograme de bacterii benefice. Acestea ajută digestia fibrelor, prin separarea acestora în componentele sale individuale, care pot fi apoi absorbite de către organism. Un produs secundar al acestui proces sunt acizii grași cu lanț scurt, care sunt importanți pentru organism, oferind energie, stimulând motilitatea intestinală și având un efect antiinflamator. Bacteriile intestinale, de asemenea, luptă împotriva agenţilor patogeni ajunşi în tractul gastro-intestinal. Este cunoscut faptul că flora intestinală poate proteja împotriva bolii sau poate provoca boli, în funcție de compoziția sa. Dacă diversele bacterii coexistă în mod armonios, ele pot proteja peretele intestinal și îl împiedică să lase patogeni să treacă.

În cel mai recent articol publicat în Nature Communications, cercetătorii FAU arată că nu bacteriile intestinale însăşi, ci mai degrabă metaboliții lor, afectează sistemul imunitar și, prin urmare, au un rol important în apariţia bolilor autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă. Este încă neclar cum comunică bacteriile intestinale și sistemul imunitar, iar oamenii de știință nu sunt siguri în legătură cu ce se poate face pentru a avea un efect pozitiv asupra bacteriilor. Cercetatorii s-au concentrat asupra acizilor graşi cu lanţ scurt (propionat şi butirat), care se formează în timpul proceselor de fermentare realizate de bacteriile intestinale. Acești acizi grași pot fi găsiți şi în lichidul articular și se presupune că ele au un efect important asupra funcționalității articulațiilor.

Oamenii de ştiinţă de la universitatea FAU, sub conducerea Dr. Mario Zaiss de la Departamentul de Medicina 3 - Reumatologie si Imunologie de la Universitätsklinikum Erlangen au reuşit să demonstreze că o dietă sănătoasă bogată în fibre este capabilă să schimbe bacteriile intestinale într-un mod în care să se formeze mai mulţi acizi graşi cu lanţ scurt, în special, propionat. Ei au reușit să demonstreze o concentraţie mai mare de acizi grași cu catenă scurtă, de exemplu în măduva osoasă, unde propionatul a determinat o reducere a numărului de celule cu rol in degradarea osoasă, încetinind considerabil acest proces. Propionatul, unul dintre cei mai cunoscuți acizi grași cu lanț scurt, a fost folosit ca şi conservant în industria de panificație încă din anii 1950 și a fost verificat și aprobat ca aditiv alimentar în conformitate cu liniile directoare ale UE.

„Am fost în măsură să arătăm că o dietă prietenoasă bacteriilor are un efect anti-inflamator, precum şi un efect pozitiv asupra densităţii osoase”, explică dr. Mario Zaiss, care conduce echipa din spatele studiului. „Constatările noastre oferă o abordare promiţătoare pentru dezvoltarea de terapii inovatoare pentru boli inflamatorii comune, precum şi pentru tratarea osteoporozei, o boală frecventă în randul femeilor aflate după vârsta menopauzei. Nu putem oferi în prezent nici o recomandare pentru o dietă sănătoasă împotriva bacteriilor, dar consumul de müsli în fiecare dimineață, precum și suficiente fructe și legume pe tot parcursul zilei ajută la menținerea unei bogate specii de bacterii”, a concluzionat acesta.


Sursa: News Medical


Data actualizare: 09-05-2019 | creare: 16-01-2018 | Vizite: 1253
Bibliografie
FAU researchers show that fiber-rich diet has positive effect on inflammatory joint diseases, https://www.news-medical.net/news/20180112/FAU-researchers-show-that-fiber-rich-diet-has-positive-effect-on-inflammatory-joint-diseases.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Analgezicele ar putea fi asociate cu un risc mai mare de stop cardiac
  • De ce nu se recomandă administrarea zilnică de ibuprofen pentru prevenția Alzheimerului
  • Ce modificări dietetice sunt eficiente pentru reducerea simptomelor osteoartritei?
  •