O femeie blogger din Australia, care a minţit că s-a vindecat de cancer, găsită vinovată de înşelăciune

Data publicării: 16-03-2017

O femeie din Melbourne, Australia, autoare şi blogger având ca obiect principal de activitate promovarea stilului de viaţă sănătos, Belle Gibson, a fost găsită vinovată de comportament înşelător de către un tribunal din ţara sa după ce a minţit că s-ar fi vindecat de o formă incurabilă de cancer la creier cu ajutorul remediilor naturiste şi a alimentaţiei, informează miercuri DPA.

Femeia, care a câştigat zeci de mii de dolari ca urmare a vânzării de cărţi ale sale despre vindecarea miraculoasă, dar şi a unei aplicaţii de wellness concepută pentru dispozitive mobile, a fost dată în judecată de Protecţia Consumatorilor din Victoria după ce s-a aflat că nu a suferit niciodată de pretinsa boală.

Judecătoarea Debra Mortimer, de la Tribunalul Federal din Victoria, a notat în motivarea sa că Gibson, în vârstă de 25 de ani, ar fi ''suferit de o formă de iluzie că a avut cancer''. ''Poate a avut alte probleme psihologice sau psihiatrice'', a spus aceasta adăugând: ''Nu sunt convinsă de faptul că a acţionat în mod inconştient aşa cum se susţine''.

Gibson a fost găsită vinovată şi pentru faptul că s-ar fi folosit de grupuri vulnerabile, inclusiv de un copil în vârstă de cinci ani aflat în fază terminală, şi de practici comerciale înşelătoare pentru a-şi vinde produsele de wellness, a-şi îmbunătăţi imaginea şi a-şi spori succesul.

Gibson promisese că ''o mare parte'' din ceea ce câştiga compania urma să fie donat organizaţiilor caritabile. Între anii 2013 şi 2015, firma sa a obţinut un venit de 420.000 de dolari australieni (318.000 de dolari americani) în urma vânzării aplicaţiei şi a cărţii, însă numai 10.000 de dolari au fost donaţi, după cum a subliniat judecătorul.

Femeia nu s-a prezentat la tribunal şi nici nu a fost reprezentată de un avocat, mai arată sursa citată.

Gibson, pe numele real Annabelle Natalie Gibson, a pretins că s-ar fi vindecat de cancer datorită medicinii ayurvedice, a terapiei cu oxigen şi a unei alimentaţii fără gluten şi zahăr.

În luna aprilie 2015, ea a declarat însă pentru ''Australian Women's Weekly'' că ceea ce susţine este fals. ''Nu. Nimic nu este adevărat'', a mărturisit ea potrivit News.com.au. ''Încă sar de la ceea ce cred că ştiu la ceea ce este real'', a adăugat ea.

Protecţia Consumatorilor din Victoria solicită ca Gibson să fie obligată la plata unei amenzi şi să publice în presă un mesaj prin care să îşi ceară scuze şi să recunoască faptul că a minţit.

Potrivit ABC News, bloggerul ar putea fi amendat cu 200.000 de dolari, iar compania sa, care se află în prezent în lichidare, ar putea fi de asemenea penalizată cu până la 1,1 milioane de dolari australieni. Valoarea amenzii care urmează a fi aplicată va fi stabilită în cadrul unei şedinţe care va avea loc în această lună.
Sursa: Agerpres, 16-03-2017, Vizualizari 204
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.