O noua metoda de investigatie in oncologie

Data publicării: 11-02-2008

La Oradea, va intra in functiune de la 1 mai, pentru prima data in Romania, un Centru privat pentru investigatii PET-CT (tomografie pe baza de emisie pozitronica), a anuntat luni, intr-o conferinta de presa, conf.dr. Oreste Tracciuc, directorul medical al noului centru.
El a spus ca la noul centru se pot adresa pentru acest tip de investigatii toti cei care au indicatii, costul fiind de 1.100 de euro.
PET-CT este una dintre cele mai moderne metode de obtinere a imaginii functionale in scop medical. Sistemul ofera cel mai precis diagnostic in cazul bolilor oncologice. Examinarea intregului corp prin PET-CT are ca rezultat cresterea sanselor de diagnosticare precoce a tumorilor sau estimarea neinvaziva a malignitatii tumorilor, a explicat dr. Florin Bacanu, medic oncolog la Spitalul "Sfanta Maria" din Bucuresti.
Potrivit acestuia, investigatia permite medicului monitorizarea pacientilor si adaptarea tratamentului, in functie de stadializarea care se face, PET-CT-ul oferind informatii cu 50% mai aproape de realitate, imaginea clasica evidentiind tumori de pana la un centimetru.
Dr. Tudor Ciprut, medic de imagistica la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", a subliniat ca PET-CT-ul imbina Computerul Tomograf cu PET care este o metoda functionala, ce permite controlul evolutiei bolii, dar si al tratamentului. El a precizat ca metoda se utilizeaza in oncologie si in unele afectiuni cardiace.
Ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu, a anuntat ca in 2008 se vor achizitiona trei PET-CT-uri pentru institutele de oncologie de la Bucuresti, Cluj si Iasi.
Pacientii romani care aveau nevoie de aceasta investigatie mergeau pana acum in Ungaria, Austria si Franta.
11-02-2008, Vizualizari 1297
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.