O singură lovitură la cap, chiar şi superficială, poate creşte riscul de apariţie a bolii Parkinson (studiu)

Data publicarii: 20-04-2018

O singură lovitură la cap, chiar şi superficială, poate creşte riscul de apariţie a bolii Parkinson, conform unui studiu realizat în Statele Unite, citat de Press Association.

Riscul de a fi diagnosticat cu boala Parkinson este cu 56% mai mare în urma unei ''leziuni cerebrale traumatice uşoare'', susţin oamenii de ştiinţă.

Studiul a fost realizat pe aproape 326.000 de foşti soldaţi americani, bărbaţi şi femei.

Jumătate dintre participanţi, cu vârste între 31 şi 65 de ani, au suferit leziuni cerebrale uşoare, moderate sau severe, iar jumătate nu au trecut printr-o astfel de experienţă.

În decurs de 12 ani, 1.462 dintre veterani au dezvoltat boala Parkinson.

Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că în comparaţie cu participanţii care nu au suferit lovituri la cap, cei care au suportat leziuni cerebrale au avut un risc cu 56% mai mare de apariţie a acestei afecţiuni.

Riscul de a dezvolta boala Parkinson a crescut odată cu severitatea loviturilor în zona capului. Astfel, leziunile moderate şi severe au fost asociate cu un risc de 83% mai mare.

Simptomele leziunilor cerebrale traumatice uşoare au fost definite prin pierderi scurte de conştienţă, între zero şi 30 de minute, alterarea stării de conştienţă până la 24 de ore sau pierderi de memorie de până la 24 de ore.

''Acest studiu subliniază importanţa prevenirii comoţiilor, monitorizarea pe termen lung a celor care au suferit comoţii, şi necesitatea unor viitoare studii pentru investigarea altor factori de risc ai bolii Parkinson ce pot fi influenţaţi după ce o persoană suferă o contuzie'', a declarat dr. Raquel Gardner de la Universitatea din California.

''Deşi studiul nostru s-a concentrat asupra veteranilor, suntem de părere că rezultatele ar putea avea implicaţii importante pentru sportivi, dar şi pentru restul populaţiei'', a adăugat cercetătoarea.

Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul Neurology.

''Mai multe studii realizate de-a lungul anilor au indicat leziunile la cap ca factor de risc pentru tulburări neurodegenerative, inclusiv boala Parkinson, iar acest studiu de amploare consolidează această dovadă'', a declarat profesor David Dexter, director adjunct pentru cercetări în cadrul organizaţiei Parkinson's UK.

''Studiile bazate pe analiza la microscop a celulelor creierului au relevat că leziunea cerebrală poate declanşa acumularea proteinelor. Aceste acumulări de proteine reprezintă o trăsătură comună a bolii Parkinson şi pot determina spargerea membranelor celulare, ceea ce duce la pierderea caracteristică a neuronilor'', a explicat el adăugând că sunt necesare mai multe cercetări în acest domeniu pentru a se afla dacă forma bolii Parkinson asociată cu leziunile cerebrale este aceeaşi cu cea care apare la persoane care nu au trecut printr-o astfel de experienţă şi care dezvoltă totuşi această afecţiune.
Sursa: Agerpres, 20-04-2018, Vizualizari 125
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK