Oamenii de ştiinţă avertizează cu privire la nivelul de ridicat de rezistenţă la antibiotice în cazurile de E. coli la copii

Data publicării: 03-02-2018

Nivelul de rezistenţă la antibiotice în cazurile de infecţii cu Escherichia coli (E. coli) la copii este ridicat şi se manifestă contra multor medicamente prescrise în mod obişnuit, reacţie ce poate determina ineficienţa acestora, au avertizat oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, citaţi vineri de Press Association.

Un studiu condus de cercetători de la Universitatea din Bristol şi Imperial College London a descoperit că rezistenţa bacteriană poate persista până la trei luni după administrarea de antibiotice la copii.

Rezistenţa la antibiotice reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la nivel global în medicina modernă. Potrivit estimărilor, până în anul 2050 zece milioane de vieţi se vor afla în situaţii de risc ca urmare a infecţiilor rezistente la antibiotice.

Copiii din toată lumea sunt consumatori frecvenţi de antibiotice, iar autorii studiului au notat că aceste concluzii trase de ei sugerează că medicii generalişti ar trebui să analizeze cu atenţie necesitatea prescrierii lor.

Utilizarea sistematică a demonstrat o creştere a probabilităţii de rezistenţă la antibiotice în cazurile de infecţii de tract urinar (ITU) la adulţi, însă cercetătorii au notat că în ceea ce priveşte copiii deocamdată se cunosc puţine informaţii despre prevalenţa rezistenţei bacteriene sau a factorilor de risc de importanţă în cazul acestui grup.

Cercetătorii şi-au axat studiul asupra copiilor cu vârste sub cinci ani, investigând prevalenţa rezistenţei la antibiotice în cazurile de ITU cu E. coli, bacterie despre care au notat că este responsabilă de peste 80% din totalul cazurilor de infecţii de tract urinar. De asemenea, oamenii de ştiinţă au evaluat factorii de risc asociaţi cu ITU şi cu E. coli rezistente, inclusiv expunerea anterioară la antibiotice.

S-a descoperit astfel o prevalenţă a rezistenţei la antibiotice în cazurile de ITU cu E. coli contra mai multor antibiotice prescrise în mod uzual, printre acestea numărându-se amoxicilina, trimetoprim şi amoxicilină/acid clavulanicco (co-amoxiclav).

Aproape o treime dintre toate E. coli erau multidrog rezistente (rezistenţă la trei sau mai multe grupuri de antibiotice).

S-a observat, de asemenea, o asociere între expunerea la antibiotice în perioada de trei luni şi un risc mai mare de ITU cu E. coli rezistente.

Cercetarea, publicată în Journal of Antimicrobial Chemotherapy, a implicat analiza secundară a informaţiilor prelevate de la 824 de copii cu vârste sub cinci ani care au fost iniţial recrutaţi ca subiecţi pentru studiul "Diagnosticarea infecţiei de tract urinar la copii mici" (Diagnosis of Urinary Tract infection in Young children - DUTY) având ca scop îmbunătăţirea stabilirii diagnosticului în ITU la copii.

''Studiul nostru demonstrează că rezistenţa la antibiotice a acestei bacterii comune la copii este mare, mai ales dacă în perioada anterioară au fost prescrise antibiotice'', a explicat Ashley Bryce, cercetător-şef asociat în cadrul Centrului pentru studiul primului ajutor din cadrul Universităţii Bristol, autoare principală a lucrării.

''Expunerea frecventă la antibiotice poate perturba echilibrul bacterian normal din tractul urinar şi intestine, fapt ce poate duce la creşterea riscului de infecţii bacteriene. Ca atare, medicii generalişti ar trebui să ia în calcul impactul şi necesitatea tratamentului cu antibiotice înainte de a îl prescrie'', a adăugat aceasta.
Sursa: Agerpres, 03-02-2018, Vizualizari 260
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.