OMS: 500 de persoane au fost expuse la substanţe chimice toxice în oraşul sirian Douma

Data publicarii: 12-04-2018

Aproximativ 500 de pacienţi care au fost trataţi în centre medicale au prezentat simptome relevând o expunere la substanţe chimice toxice în Douma, oraş sirian aflat la circa 17 kilometri de Damasc, a declarat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a condamnat presupusul atac chimic de sâmbătă, atribuit de Occident regimului preşedintelui Bashar al-Assad, informează Reuters şi EFE.

În acelaşi timp, OMS a 'cerut' acces 'imediat' la victimele presupusului atac chimic, exprimându-şi indignarea faţă de bombardamentele care au provocat simptome similare celor cauzate de substanţe chimice.

'Toţi trebuie să fim indignaţi de aceste informaţii şi imagini oribile venite din Douma', unde s-a produs atacul, a declarat Peter Salama, responsabil de răspunsurile de urgenţă în cadrul acestei agenţii ONU.

'OMS cere acces imediat şi fără restricţii în zonă pentru a îngriji persoanele afectate, pentru a evalua impactul asupra sănătăţii şi pentru a furniza un răspuns cuprinzător despre sănătatea publică', subliniază acesta într-un comunicat.

Citând informaţii publicate de organizaţii medicale locale din Douma, OMS a indicat că 'în jur de 500 de pacienţi au prezentat semne şi simptome asemănătoare cu expunerea la substanţe chimice toxice'.

'Au existat semne de iritaţie severă a mucoasei, probleme respiratorii şi tulburări ale sistemului nervos la persoanele expuse', potrivit comunicatului.

SUA, Marea Britanie şi Franţa acuză regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că este responsabil de acest atac, făcând să planeze ameninţarea unei riposte militare împotriva Siriei.

OMS a livrat clinicilor medicamente care pot trata anumite tipuri de agenţi chimici, prin intermediul convoaielor umanitare în Siria în decursul ultimilor ani.
Sursa: Agerpres, 12-04-2018, Vizualizari 63
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK