Ordinul ministrului privind programele de sanatate pentru diabet, oncologie orala si post-transplant, analizat de farmacisti si distribuitori

Data publicării: 06-04-2007

Colegiul Farmacistilor si Asociatia Retelelor de Farmacii din Romania, Asociatia Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente si Asociatia Distribuitorilor de Medicamente din Romania organizeaza, in cursul diminetii de joi, o conferinta de presa cu privire la intrarea in vigoare a Ordinului ministrului Sanatatii Publice care priveste programele de sanatate de diabet, oncologie orala si post-transplant.
 Potrivit celor patru asociatii, acest ordin, care a intrat in vigoare de la 1 aprilie, ar fi trebuit anuntat din timp, pentru a le lasa ragazul necesar sa se pregateasca si sa se asigure cu frigidere pentru insulina si pentru celelalte medicamente care necesita stocarea in anumite conditii.
 in cadrul dezbaterii, cele patru asociatii au in vedere si solicitarea adresata ministrului Sanatatii de a amana aplicarea acestui ordin cu o luna. Ministrul Sanatatii a anuntat saptamana aceasta ca pentru a putea fi pregatita cum trebuie reteaua, pana pe 15 aprilie aceste medicamente se pot gasi si in farmaciile cu circuit inchis si in cele din  spitale, iar dupa aceasta data toate farmaciile au obligatia sa se aprovizioneze cu insulina, cu medicamente orale, oncologice, cu cele pentru post-transplant, iar daca un pacient vine cu reteta la o farmacie, aceasta este obligata ca in 24 de ore sa faca rost de medicament.
 Ministrul a precizat ca medicamentele sunt gratuite suta la suta si ca prin achizitiile la preturi mai mici se vor face economii in sistem, care vor fi utilizate pentru alte programe de sanatate. Ministrul Sanatatii a subliniat ca este posibil ca aceste organizatii sa fie nemultumite din cauza adaosului comercial mai mic.

 

Sursa: Rompres

06-04-2007, Vizualizari 772
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.