Ospiciul de la Guantanamo
Data publicării: 11-06-2008
Depresie si anxietate sunt tulburarile cele mai intalnite, dar exista si cazuri de detinuti care au vedenii sau aud voci. Un detinut din Ciad in varsta de 21 de ani, care se afla la Guantanamo de la 15 ani, a incercat sa se sinucida de sapte ori. Un afgan de 23 de ani care este inchis de sase este atat de instabil psihic, incat este incapabil sa-si pregateasca apararea. Lista detinutilor cu simptome de nebunie este lunga. "Masurile de securitate nu justifica inchiderea persoanelor in celule fara ferestre timp de 22 de ore pe zi, fara niciun contact cu o fiinta umana si fara a face exercitii fizice si de stimulare a mintii”, spune Jennifer Daskal, de la HRW. Cele doua ore libere pe zi constau in a face ceva miscare intr-o curte individuala, de asemenea ingradita si de multe ori noaptea, potrivit raportului intitulat ”Conditii de detentie si sanatate mentala la Guantanamo”, ce are la baza interviuri cu functionari si avocati.
Izolarea nu este o masura temporara de pedepsire, ci un supliciu nedeterminat. Nici unul dintre cei 270 de prizonieri (in 2003 numarul lor a ajuns pana la 680) nu a primit acordul de a fi vizitat de familie, iar majoritatea nici macar nu pot suna la telefon. Detinutii nu au acces la programe educative care sa-i ajute sa treaca timpul. "Guantanamo trebuie sa fie inchis, dar intre timp este o greseala sa-i tinem pe detinuti in conditii care au consecinte psihologice devastatoare", explica Daskal. Nici unul dintre detinuti nu a fost condamnat. Multi nici macar nu au fost acuzati oficial, in timp ce 70 asteapta sa fie eliberati sau deportati in tarile lor. Pana si criminalii in serie si teroristii cei mai periculosi din inchisorile de maxima securitate, precum ADX-Florence, cea mai mare din SUA au unele privilegii: televizor in celula si dreptul la doua telefoane pe luna. La Guantanamo, nu au decat Coranul sau alta carte pentru a le tine de urat.
Administratia Bush a avut grija tot timpul sa reitereze ca prizonierii din acest centru nu primesc un tratament inuman. Human Rights Watch contesta afirmatia si scoate in evidenta cazul particular al unor detinuti, precum algerianul care i-a spus avocatului sau: ”Ma simt ingropat ca intr-un mormant”. Pentagonul a anuntat recent ca procesele de la Guantanamo pentru crime de razboi sunt o prioritate national si ca se va dubla numarul avocatilor militari destinati acuzatilor, in pofida criticilor potrivit carora guvernul vrea sa accelereze procesul pentru a influenta alegerile prezidentiale din noiembrie.
Generalul de aviatie Thomas Hartmann, consilier pe teme legale al Pentagonului, a explicat ziaristilor care au vizitat centrul de la Guantanamo ca in primele trei luni se vor adauga 108 militari in uniforma echipei de acuzare si de aparare a detinutilor. Hartmann a amintit ”Ministerul Apararii a propus recent facilitarea proceselor in mod just si transparent". "Este obligatia sa numarul unu”, a spus el, inainte de judecarea cazului celor cinci acuzati ai Al Qaeda, care ar putea fi executati fara sa fie declarati vinovati de planuirea atacurilor din 11 septembrie 2001.
Procurorii si avocatii apararii se plang de mai multi ani de lipsa de ajutor si de resurse in criticatul sistem legal de la Guantanamo, creat de Administratia Bush pentru cei suspecti de apartinerea la gruparea Al Qaida, la marginea tribunalelor civile si militare. Au trecut deja sase ani de cand SUA au inceput sa trimita detinuti la baza lor navala din Golful Guantanamo unde nu a avut loc niciun proces. Exista 19 cazuri pe rol si multe altele amanate ca urmare a denunturilor privind legalitatea tribunalului de la Guantanamo.
Un fost judecator al tribunalului, care a demisionat in octombrie, fata de ceea ce a calificat drept amestecuri politice, s-a plans ca procurorii sunt constant presati pentru a-i condamna pe cei acuzati de planuirea atentatelor din 11-S, inainte de alegerile din noiembrie. Procurorii vor ca procesele sa inceapa in septembrie, iar un judecator a respins cererea avocatilor apararii de a amana sedinta de saptamana aceasta, pe motiv ca nu au avut timp sa se intalneasca cu cei acuzati. Avocatii apararii au calificat drept "rusinos" faptul ca nu li s-a acordat suficient timp pentru a se reuni cu clientii lor si a pregati cazul, punct asupra caruia coincid cu observatorii HWR.
11-06-2008, Vizualizari 550